Salut! Ma numesc Andreea, am 34 de ani si fac balet

N-am fost niciodata vreo gratioasa. Nici vreo mironosita. Timida, dar nu sfioasa. Desteapta, dar nu vreo isteata din cale-afara. In generala, cand inca nu aveam voie sa scriu cu pixul, veneam acasa plina de cerneala pe degete. In liceu, cand aveam voie sa scriu cu pixul, ma incaltam cu pantofii lui frate-miu si puneam la pariuri.

Nu stiu sa am vreun talent. In cor la scoala n-am fost niciodata aleasa. La lucrul manual iar nu m-am priceput niciodata. Imi tesea mama duminica seara tarziu, cand imi aduceam aminte ca am de facut nu stiu ce covoras sau buburuza.

Deci, cu alte cuvinte, sunt cam neindemanatica.

Imi ia timp sa ma prind de ceva. Mai ales daca e pe numarate. Lasa-ma in club cu muzica buna, si-ti dansez pana dimineata. Pune-ma sa dansez dupa o coregrafie…da-mi 6 luni si sunt sanse destul de mari sa-mi si iasa.

Ma inscrisem anul trecut la un curs de street dance…cand coregrafia a devenit complexa, am renuntat. Devenise prea stresant. Cand am vazut balet in lista de cursuri de dans nu ma simteam suficient de slaba.

Si pe bune acum, balet pentru adulti?

Oh, da! Balet pentru adulti! Sunt deja la al doilea sezon de cursuri, am inceput lunea de la 18:00, acum fac balet si joia in pauza de pranz. Si sa fie bine, ca sa nu fie rau, vinerea merg si la o ora de dans contemporan, unde pana la urma tot pozitiile din balet sunt baza. Nu ma astept sa ajung vreodata sa fiu stare sa dansez vreo coregrafie cap coada, fie balet sau dans modern.

Dar acum stiu sa apreciez efortul din spatele fiecarui dansator profesionit. Si cand sunt in contra-timp cu colegele, cum se intampla aproape de fiecare data, zambesc si continui.

Nici n-am devenit vreo gratioasa, dar spatele meu e cel mai recunoscator. Nu cred ca am stat vreodata atat de dreapta cum stau acum. Nu am avut niciodata picioare mai puternice ca acum. Imi incordez inclusiv firele de par cand trebuie sa fac un gand plié in pozitia a 5-a sau un relevé. Cu mainile nu prea ma inteleg, mi se pare ca n-am degetele suficient de lungi ca sa stau frumos in pozitii.

La fiecare ora, invat cumva sa am mai multa rabdare, sa fac miscarile lin si fara graba. Sa fiu prezenta cu totul, inclusiv cand uit sa respir ca sa mentin pozitia. Si nu are legatura deloc cu greutatea. Puteam foarte bine sa fi inceput cursurile cand aveam inclusiv +70 de kg. Nu are legatura nici cu varsta. Are legatura ca faptul ca daca iti doresti sa faci ceva,

just do it.

Mai ales daca e ceva ce-ti doreai de mult, poate chiar de mic(a) dar ceva te-a impiedicat. Macar incearca sa vezi daca-ti place. Fie ca e facultatea aia la care ti-ai dorit sa mergi, dar cumva ai facut alta, fie ca e un curs de pictura desi crezi despre tine ca n-ai talent, sau vreun curs online de progamare.

Si da, (poti) fac(e) balet la 34 de ani. Si sunt al naibii de manadra de asta.

Un an in 12 luni

Noiembrie

“Tell me somethin’ girl,

Are you happy in this modern world?

“…atunci pleaca!”

Si-am plecat. Cu inima-ndoita, cu sufletul paralizat.

Sunt certata. Incerc la randul meu sa cert. Ma uraste. Nu-l urasc. Vreau sa-i bine. Mi-as dori sa-mi spuna din cand in cand “stai linistita, sunt bine.”

Nopti nedormite intr-o casuta straina, dar un pic a mea, perne jilave, intr-un pat in care nu am stiut cum sa dorm singura.

Incep sa ma descopar prin tine. Tocmai prin tine. Cine-ar fi crezut. La naiba! Uitasem cum e, cred cumva ca nici n-am stiut vreodata. Mi te las. Amandoi schiopatand, incepem sa dansam. E devreme, e mult prea devreme. Dar shirazul e bun.

Decembrie

Un dute-vino in pasi de dans. Ne place si nu ne place. Vrem si nu vrem. Cand te chem, vii, cand ma chemi, vin. Am nevoie de tine, ai nevoie de mine.

Ma mut acasa. Miroase a mine.   

Ianuarie

Incep…ezitand…cu pasi mici.

Invat sa las totul sa treaca prin mine. Din cand in cand mai plang. Din cand in cand rad. Ma simt singura. Sunt cu tine.

Framantari. Ganduri. Intrebari. Incercam sa oprim muzica. Nu mai dansam o vreme. Dar noi nu avem mereu nevoie de muzica. Noi dansam oricum, uneori chiar si pe langa ton.

Februarie

Prima vacanta singura. Incepe sa-mi placa.  Fac jogging in El Retiro si pe Champs-Élysées. O admir pe Guernica la Reina Sofía, mananc pimientos de padron si beau vermú la fiecare masa. Mananc eclere pe strada. As manca magret de canard la orice masa. 

“Your visa is approved!”

Tot dansam, desi ma calci pe picioare pana ma doare. Oprim muzica o vreme.

Martie

Miroase a primavara. Scot la purtat paltonul rosu.

Il cunosc pe el. Apar primii fiori. Zambesc tamp, a indragosteala.  

Aprilie

Uit sa merg. Plutesc. Sunt fericit de indragostita. Nu mai sunt numai eu, suntem noi acum. Il ador. I-o spun. Ma adora. Mi-o spune. 

Mai

Alerg in Central Park. Imi cumpar un ruj de la Macy’s, discuri si cercei de pe strada in Harlem. Beau un Manhattan la Raibow Room. Ii vad pe Jeff Daniels, Brian Carston, Adam Driver pe Broadway. Imi fac selfie-uri pe 5th Avenue, sus pe Empire State Building si in fata Casei Albe.

Dansam timid online…la distanta.

Mi-e dor de el in fiecare zi. 

“Welcome home”. Acasa e unde imi gateste seara, unde ma saruta de noapte buna, e locul unde ne bem cafeaua in fiecare dimineata.

Si totul se duce dracului. Adevarul taie in carne vie. Adevarul zdrobeste. Zile la rand plang in hohote. Sparg un pahar. Cu furie. Pentru prima data pentru ca vreau. Traiesc adormita.

Esti acolo. Dansam asumat. Am nevoie de tine. Ma lasi sa profit. 

Iunie

Se intoarce. Are lucruri nespuse. Plang cu sughituri. Plange. Se caieste. Promite. Il cred.

Aflu muntele. Ma strangi in brate. Nu vreau sa dom singura.

Iubirea incepe sa doara. Incep sa (ma) mint.

E bine la tine in brate. Mereu a fost. Ce vrei de la mine? La naiba!

Iulie

Continui sa (ma) mint. Ca mi-e bine. Ca imi merita lacrimile. Ca pe el il vreau. Ca il vreau langa mine. Nu (ma) inteleg. Il am langa mine putin cate putin, niciodata de tot. Nu-l voi avea niciodata de tot. Zbor si cad. Cad si zbor.

Refugiul meu esti tu. Ma certi. Ma alint(i). Pana la urma ce vrei de la mine?

August

(Ma) decid. Doare. Plang…asumat si a limpezire.

Imi oblojesc(ti) ranile la tine-n brate. Pana la urma ce vrei de la mine? Nici nu ma lasi, nici nu ma iei.

Incep.

Septembrie

“Ce norocos esti!”

Si pana la urma, ce vrei de la mine? Nimic. Prima data intr-un an de zile, imi dau voie sa te las. Imi pare rau ca nu am stiut sa-ti fiu de ajuns. Si ti-o spun. Dar ce nu-ti spun e cat m-ai dezamagit. Dar asta (ma) face sa-mi fie mai usor sa nu te mai stiu atat de aproape.

Ma mai gandesc din cand in cand la tine.

Incep

…sa-mi fie bine cu mine.

Octombrie

In Amsterdam trebuia sa mergem impreuna. Trebuia sa facem multe impreuna. Trebuia sa fim fericiti, eu si el.

Prima data in 5 ani cand sunt singura de ziua mea. Si totusi…n-am fost singura. Si mi-a fost bine. Bine de tot.

El imi trimite un mail, scris in graba.  La tine totul e tacere. Tacerea doarea, dar (ma) face bine.

Mi-e dor de el, ma gandesc la tine. Mi-e dor de tine, ma gandesc la el.

Imi pictez primul tablou, “dansatoare in lumina.”

Noiembrie                          

N-am net acasa de doua luni.

Luni seara balet. Joi in pauza de pranz balet. Joi seara yoga. Vineri in pauza de pranz dans contemporan.

De Craiun zbor la soare.

Mi-am luat de la Paris pensule si tempera.

Traiesc. In sfarsit. Cu ochii deschisi.

Pentru prima data intr-un an de zile.

Pe ritmul meu. Impefect si in afara tonului deseori.    

Noua luni

In facultate am invatat ca in lead ar trebui sa ai acel ceva care captatio benevolentiae. Si am inceput de la titlu…cu 9 luni. Totul incepe de la 9 luni. Vietile noi incep de la 9 luni. Si, am reusit macar un pic sa-ti captez atentia?

Pe 17 decembrie 2018 si eu incepeam…incepeam sa fiu acasa.

Acasa e un apartament micut si cochet, la ultimul etaj cu fler de mansarda, intr-o cladire veche cu scari inalte de lemn, care scartaie din cand in cand, cu un pod prafuit, in care mi-e frica sa urc (am reusit doar sa arunc in el de pe scara niste cutii goale).

Dusumeaua imperfecta de lemn masiv, ferestrele rotunde, mobila alba, de serie m-au primit asa cum eram atunci, agitata, nauca, in cautare de liniste si de directie.

Dupa noua luni sunt mai putin agitata, inca un pic nauca, mai linistita si pe-o oarecare directie, dar acasa.

De cum intru pe usa, intr-un apartament putin schimbat pe ici pe colo, cu pete de culoare si prea multe gauri in spatele celor cateva tablouri cu afise din Friends, imi simt mirosul, imi recunosc urmele si simt ca am ajuns acolo unde mi-e locul.

In bucataria mea, din care primavara ma hlizesc la veveritele din copaci fac din cand in cand cate-un chec, imi fac salatele din fiecare seara sau sparg din neatenie pahare.

Sufrageria, cu biblioteca improvizata din cutii de vin in care imi tin intreaga avere, cartile, cu baloanele cu aer cald atarnate de lustra, m-a vazut plangand in hohote, m-a vazut razand din toata inima, m-a vazut dansand pe muzica de la pick-up, m-a vazut facand si desfacand planuri, a auzit declaratii goale si promisiuni uitate. Sufrageria mea a vazut Friends de doua ori deja anul asta. Si inca mai e timp. Ma si intreb cum de nu m-a convocat la o discutie mai serioasa.

Baia, cu oglinda mare si loc de lasat paharul de vin cand ma las sa alunec in spuma de lavada, ma primeste in fiecare dimineata cu toate imperfectiunile, trupesti si sufletesti. Acolo am si cantarul 🙂

Daca-ar exista psihologi pentru apartamente si case, dormitorul ar fi primul membru pe care l-as sfatui sa mearga la terapie. Oh, saracutul cate-a mai vazut…M-a vazut dormind linistita de prea putine ori, m-a vazut treaza nopti intregi, ascultand sunetul tramvaiului de prea multe ori, m-a vazut bucurandu-ma de o carte buna sau de vreun film mai serios cufundata intre perne, m-a vazut singura, trista si tulburata, ghemuita doar pe-o parte de pat, dar m-a vazut si linistita, fericita, alintata, bucurandu-ma de mirosul astenuturilor proaspat spalate.   

In 50 metri patrati e o parte din mine. E locul in care ma dezbrac de toate si incerc sa fiu…eu…perfecta si imperfecta in acelasi timp.

Septembrie

Mereu mi-a placut la scoala. Atat de mult incat abia asteptam sa se termine vacanta de vara si sa ma intorc in clasa (asta si poate pentru ca mereu mi se parea ca vacantele mele la tara erau plictisitoare).

Asa se face ca mereu vedeam luna septembrie ca un nou inceput. Ca atunci cand incepi o pagina noua in caiet, cand ai grija sa tragi linia perfect dreapta, cand te dai un pic pe spate si-ti admiri primul rand, inceput cu aliniat, cand ai grija sa scrii cel mai ordonat…dar doar pe prima pagina ca de la a doua nu mai tii cont de nimic si nu vrei decat sa apuci sa scrii repede dupa dictare.

Si sentimentul de nou inceput se pastreza si acum. Si daca mai vine peste un pic de curatenie sufleteasca, apai e clar ca nu poate decat sa fie un inceput nou.

Si ce-ar presupune un nou inceput? Fiecare cum si-l vrea. Inceputul asta de mijloc de an mi-l doresc mai linistit, mai calm, cu mai multa introspectie, cu mai mult curaj sa pun da, dar si nu, sa nu-mi mai inec dorintele, sa am mai multa incredere in ce-mi doresc si sa am rabdare. Rabdare cu mine, rabdare cu trairile mele, rabdare cu cei din jur, rabdare cu trairile lor.

A si-mi mai doresc sa ma tin naibilui de scris. 

Prefata

Am copilarit la tara. Sau mai bine zis in primii 7 ani, am locuit la tara. Tot Universul meu era construit in jurul casei cu 4 camere, curtii cu magazia, patulul si supronul unde stateau la rece tuica, vinul si bulionul facut peste vara, grajdului in care ma intalneam in fiecare zi cu Steluta si Neagra sau cu turmele de oi si caprite, gradinii de razoare, celei cu vie si prunii care mi-au mancat zile intregi de vacanta, lacului care in fiecare vara aproape seca la ce seceta era, campului cu porumb din care nu era vara sa nu adunam fasolea, padurii in care imi petreceam zile intregi cu vacile si caprele. Pana la 7 ani singurele orase in case fusesem erau Scornicesti (da, da, e oras), Slatina si putin in Turda, o incercare esuata a alor mei sa ma civilizeze mult prea devreme.

N-am avut gasca cu care sa fac tot felul de prostii, prietenii mei erau toti vecinii pe la care uneori mancam la pranz, pentru ca la ei ciorba de fasole parea mai buna.

Pe-ai mei ii vedeam rar, doar in vacante. Dar am avut norocul sa-mi petrec anii cei mai liberi langa doi bunici care m-au crescut bine. De la tataie am invatat sa fluier si sa cos, de la mamaie sa fac mancare la tuci si sa-mi fie dragi Liviu Vasilica si toate oalele, ulecele si lingurile de lemn frumos pictate.

In astia 7 ani am invatat sa citesc ceasul pe camp dupa avioanele de pe cer, sa man o cireada de vaci sau oi, sa intorc fanul cu furca, sa folosesc sapa, lopata sau harletul, sa scot tuica sau vin din damigeana (cateodata mai aluna un pic si pe gat), sa ma bucur de orice evenimente care perturba linistea satului de la sarbatori mari, la nunti sau inmormantari, sa zic buna-ziua oricui intalneam pe drum sau sa ciupesc cozonacii proaspat scosi din cuptor, cat sa nu-si dea nimeni seama.

Timp de 12 ani, m-am intoars acasa in fiecare an, pe ceas, pe 16 iunie si stateam pana pe 14 septembrie, dar mereu mi se parea ca vacantele mele erau lipsite de aventura, fata de toti colegii mei care-si petreceau verile cu prietenii de la bloc, la munte sau la mare sau la tot felul de cursuri simandicoase.

Abia tarziu am realizat cat de norocoasa am fost. Dar nu mi-a luat mult sa-mi recunosc ca acolo, intr-un sat neinsemnat din Olt, e locul meu de acasa unde ca prin magie imediat ce intru pe poarta devin copil.

 

Lufthansa Surprise: intai platesti si abia apoi afli unde pleci

Mereu mi-au placut surprizele (alea placute mai mult, evident) si preturile mici la bilete de avion. Si asa am aflat noi ca Lufthansa le-ar putea combina pe amandoua, intr-o destinatie supriza, valabila din pacate doar din Frankfurt sau Munchen. E o varianta taman buna pentru week-end-ul prelungit de la sfarsit de martie de Pastele Catolic. Ma manca un pic tastatura sa iau ceva, daca de abia reusesisem s-o conving pe mama sa vina in vizita, asa ca o lasam pe alta data.

Ce inseamna Lufthansa Surprise?

Intai platesti si abia apoi afli destinatia surpriza de calatorie. Poti alege destinatii in functie de anumite tematici de calatorie (Go East, Natura, Bromace, Shopping, Party, Romantic etc), selectezi datele, platesti si apoi iti vine mailul cu numele destinatiei, ca sa-ti dea ocazia sa-ti iei si cazarea. Eu as fi mers chiar mai departe, sa fi aflat unde pleci abia in aeroport. Asta chiar ar fi fost cool. Faza cea mai cea la Lufthansa Surprise e ca biletele sunt super ieftine, pornesc de la 69 de euro (dus-intors) si cresc pana la 99 de euro. Poti ajunge in destinatii super populare ca Lisabona, Amsterdam, Londra, Milano, dar si unele care probabil nu sunt cap de lista: Riga, Tallin, Gotheburg, Sofia sau Zurich.  Fiecare tematica de calatorie include o lista de destinatii unele mai atragatoare, altele mai putin. Cu cat incepi sa debifezi unde n-ai vrea, incep si biletele sa creasca un pic, dar nu dramatic.

Pe incercate, am dat anul trecut in plina vara 89 de euro pe bilete pentru Tallin, in timp ce individual biletele ar fi fost in jur de 300 de euro. Am ales atunci “Going East”, ar fi putut fi Riga, Villnius sau Tallin si a fost sa fie Estonia.

Sistemul asta e perfect de incercat ceva noua cand ai cateva zile la dispozitie si un chef de o mica aventura. Incerci?

Bucket list_updatable.exe

Mereu mi-a placut sa visez. Cu ochii inchisi, cu ochii deschisi, ziua sau noaptea, acasa, la scoala, in metrou, pe strada. Venita in Bucuresti la scoala, am descoperit librariile. Pe vremea aia erau o combinatie de locuri magice care aveau manuale, carti, dar absolut fascinante pentru mine erau tot felul de articole de papetarie. Cand veneam de la scoala, aproape in fiecare zi ma abateam de la mica librarie de la Coloane doar ca sa stau sa ma uit la pixuri, creioane, stilouri si tot felul de hartii colorate, mai subtiri, mai groase, mai mari, mai mici. Inainte sa inceapa scola imi faceam mereu liste cu ce mi-as dori pentru fiecare materie. Si cum era perioada de tranzitie, ajungeam sa am poate doar la jumate din ce-mi doream, dar toate imi erau asa dragi, de noi, ca imediat ca incepeam sa scriu in ele nu-mi mai placeau. Eram ordonata doar la prima pagina, dupa…nici eu nu-mi mai intelegeam scrisul (asta se intampla oricum si acum).

Cu timpul visele au luat alta forma. Nu mai visez la librarii (eh, pe naiba, evident ca vreau in continuare sa am o librarie), acum visez SI la locuri fastastice care sa ma lase fare cuvinte, la experiente memorabile.

In ordine aleatorie, asta e ce mi-as dori sa fac in urmatorii ani:

  • Sa locuiesc cateva luni/un an in Paris
  • Sa vad cel putin o tara de pe fiecare continent
  • Sa merg cateva saptamani intr-o tabara de limba italiana, in Italia
  • Sa fac un curs de machiaj
  • Sa reiau franceza
  • Sa invat o noua limba straina (cap de lista spaniola si italiana)
  • Sa merg intr-o croaziera
  • Sa urc pana la base camp pe Himalaya
  • Sa zbor cu balonul
  • Sa merg intr-un safari
  • Sa merg cu barca pe Amazon
  • Sa ajung pe o insula/arhipelag paradis (cap de lista Polinezia Franceza)
  • Sa iau in brate un pinguin
  • Sa experiementez imponderabilitatea
  • Sa conduc
  • Sa invat coregrafia din Dirty Dancing
  • Sa mananc in cel mai bun restaurant din lume
  • Sa petrec un week-end in cel mai scump si luxos hotel din lume
  • Sa merg la un concert Backstreet Boys
  • Sa fac ceva important
  • Sa castig un premiu, orice premiu
  • Sa merg la o gala
  • Sa invat sa lucrez la masina de cusut
  • Sa scriu o carte
  • Sa cunosc pe cineva faimos si sa nu ma pierd cu firea
  • Sa alerg un maraton
  • Sa ma inscriu la un sport de echipa (cap de lista echipa de badminton a institutiei)
  • Sa slabesc 10 kg
  • Sa fiu intr-o sedinta foto ca de revista

Lista e inca deschisa. Dar as vrea sa ma intorc la ea peste niste luni/ani, sa adaug sau sa tai ce deja mi-a gadilat sufletul si mi-a bucurat inima.

Sunt egoista, toate sunt la persoana I, dar asta nu inseamna ca nu mi-as dori sa le impart. Deci, care vrei sa mergi cu mine pe Himalaya?

PS.

Si pe langa astea, mai sunt acelea personale pe care le-am trait o data, dar mai vreau: sa faca mamaie gogosi sau sa-mi deseneze singurele figurine pe care le stie, cucoanele si cardul de gaste, sa ma cuibaresc pe canapea langa mama cand ne uitam la un film prost pe Pro TV, sa merg cu frate-miu intr-o excursie, sa merg cu toti ai mei de care mi-e dor sa dansam pana dimineata-n club…sa ma intorc in timp niste ani cand invatam sa fluier de la tataie.

 

Unde-am fost? Ce-am facut? Ce urmeaza?

Ca de cele mai multe ori, nu prea reusesc sa duc la bun sfarsit lucruri, sau in cazul de fata, sa le continui. Intervin tot felul de scuze si explicatii ca sa nu. Ca n-am timp, ca n-am inspiratie, ca nu s-a mai intamplat nimic notabil de pus pe blog.

Ultima postare e din 2016. Si totusi lumea inca ma gaseste pe google asa ca m-am hotarat sa reiau scrisul. Sa vedem cat ma tine.

Unde-am fost pana acum?

Tot aici, ascunsa in spatele unor motive inventate.

Ce-am facut in timpul asta?

Ne-am vazut de gasitul locului in Frankfurt, am calatorit, am muncit, am ras, ne-am distrat, am fost emotionati, am plans. De-ale vietii.

Ce urmeaza?

Sa-mi dedic mai mult timp scrisului. Sa-mi fac ordine in amintiri si sa incep sa le gasesc un loc in nemurirea internetului. Am facut mici modificari de layout, urmeaza si de continut. Vor fi povesti…multe povesti –  din copilarie, din experientele de roman in Germania, din calatorii, despre lucruri frumoase. Cand am pornit blogul nu stiam ce vreau de la el, nici el de la mine. Am scris de plictiseala articole pe care le-am sters deja. Acum mi-l doresc un jurnal la care sa revin peste ani si sa ma ajute sa-mi reamintesc de anumite momente.

Viata in Germania o sa adune articole si experiente din tara adoptiva. Mi-au dat curaj sa continui prietenii care inainte sa vina aici m-au gasit pe google cautand informatii despre Germania.

In zona de Travel o sa povestesc despre calatoriile noastre. N-o sa fie vorba de intinerarii sau articole gen how to. De astea e plin internetul.  Vor fi trairi si experiente personale.

Zona de Fine Living i-o dedic sufletului. Tulburari, emotii, anxietati, bucurii…tuturor le dau forma.

Am avut o copilarie frumoasa pe care n-am stiut s-o apreciez. Amintiri din copilarie o sa adune mometele acelea la care si acum ma gandesc cu dor. Toate ma definesc acum ca om.

Cum a fost la primul meu examen de certificare la limba germană

Chiar dacă am tot fost la cursuri de diferite limbi străine, la nici unul nu am fost la fel de studioasă și determinată ca la cel de germană. Așa se face că, din aprilie 2015 până-n februarie 2016, am ajuns la de la aproape 0 germană la nivel B1 și un certificat. Care e de fapt primul meu certificat de limbă străină, luat chiar cu note foarte bune.

Ce înseamnă până la urmă un examen de certificare de limbă, dat în Germania?

Așadar, pentru că am urmat Cursuri de Integrare, examenul pe care îl dai la final se numește DTZ. E puțin diferit de certificarea normală Goethe sau Telc pentru același nivel, dar până la urmă structura e aceeași. Oricum DTZ se dă după normele Telc.

Examenul durează aproape întreaga zi. E structurat în exerciții de Ascultat și Citit (Hören und Lesen), Scris (Schreiben) și partea de Oral (Sprechen).

Hören und Lesen 45 de întrebări, grilă cu o singură variantă corectă. Hören durează 25 min, Lesen 45 min.

La partea de Hören, vei auzi o singura dată o serie de conversații audio sau anunțuri. La fiecare text audio ai întrebări, pentru care va trebui să alegi varianta corectă. Sunt conversații simple sau anunțuri din gară sau supermarket.

La partea de Lesen ai o serie de texte, scrisori, anunțuri și descrieri de citit și înțeles, urmând apoi să răspunzi corect la întrebări. Chiar dacă textele vor avea și cuvinte necunoscute, sunt ușor de înțeles. E important ca atunci când alegi varianta corectă să reiasă foarte clar răspunsul din text și să nu lase loc de interpretări. Pe lângă textul simplu, vei avea mai avea: un exercițiu cu diferite anunțuri și oferte și cu întrebări pe baza lor (ca exmp. Fiul tău vrea să înceapă un Ausbildung în fotografie, la ce firmă poate aplica? Răspunsul îl vei găsi în lista de anunțuri), o descriere a etajelor unui mall/supermarket/instituție cu întrebările aferente (ca exmp. Vrei să cumperi o rochie, la ce etaj trebuie să mergi?). Ultimul exercițiu este o scrisoare sau un e-mail care are cuvinte lipsă și tu trebuie să le alegi dintr-o listă pe cele potrivite. Acesta cam e singurul exercițiu care cere un pic de gramatică.

Schreiben – durează 30 de minute și ai de ales între 2 cerințe. La ambele vei avea un mail sau o scrisoare de scris, urmând să ții cont de enunțuri. La examen am ales cerința în care trebuie să scriu un mail către o școală în care să-mi exprim dorința de a urma un curs de îngrijire bătrâni. Să spun de ce vreau să urmez acest curs, ce experiență am și să cer detalii despre preț și durată. Evident că aici poți fabula cât vrei atâta timp cât te încadrezi în cele 30 de minute și ții cont de ceea ce ți se cere.

La final profesorii din sală își vor înmâna detaliile pentru examenul oal. Acolo afli ora la care ești programat, sala și numele partenerului de conversație. De obicei se merge în ordine alfabetică deci partnerul tău a stat fie în fața sau spatele tău la examenul scris.

Între examenul scris și cel oral e o pauză de o oră, urmând ca apoi să te prezinți în fața sălii de examinare la ora indicată.

Sprechen – durează 15 minute. E indicat ca o dată ce afli numele partenerului de examen să schimbați câteva vorbe și să vedeți cam ce nivel aveți fiecare, să stabiliți o strategie de ajutor la exercițiul de conversație. În cele 15 minute ai 3 exerciții. 1 – Prezentare (Vorstellung) în care te prezinți – nume, prenume, vârstă, profesie. 2 – Descrierea unei fotografii și 3 – Conversație cu partenerul de examen în care aveți ceva de planificat. La primele 2 exerciții să te aștepți să ai întrebări din partea profesorilor. Fie că vor să te ajute, fie că vor să-și dea seama că poți să și comunici liber și să înțelegi ce ai de răspuns. Pentru că la ambele poți foarte ușor să înveți pe din-afară anumite sintagme și exprimări. La exercițiul 3, profele nu fac altceva decât să vă spună când să vă opriți. Oricum la nici un exercițiu oral profesorii nu vor interveni să corecteze ci doar pun întrebări care la un moment dat sunt cam sâcâitoare. De asta e important ca la exercițiul 1 să încerci să fii fără greșeală. Fără exprimări gen “Ich habe 40 Jahren alt”. Colega mea de examen știa ceva germană, dar încă de la început a făcut niște greșeli flagrante că au întors-o profele pe toate părțile. La oral e bine să vorbiți puțin și corect. Ca de altfel și la scris, propoziții scurte, pe alocuri compuse folosind conectori, dar cât mai corecte.

Fiind DTZ, nu poate fi vorba de picat sau luat, ci mai degrabă dacă ești nivelul A2 sau B1. În plus, nici nu trebuie să fii 100% corect. Ai loc să și greșești, în limite omenești. Certificatul vine acasă undeva între 4-6 săptămâni. Cursul de Integrare poate fi considerat încheiat dacă urmați și cele 60 de ore de Leben in Deutschland, la care vă puteți înscrie după ce aveți certificatul acasă.

Punctajul ar putea arăta așa:

Pentru B1 – Hören&Lesen 33-45 pct; Schreiben 15-20 pct; Sprechen 75-100 pct.

Pentru A2 – Hören&Lesen 20-32 pct; Schreiben 7-14 pct; Sprechen 35-74.5 pct.

Și ca să mă mândresc un pic, al meu arată așa:

Hören&Lesen 43 pct; Schreiben 20 pct; Sprechen 97 pct.

Pentru a vă pregăti pentru examen, vă recomand cărțile de exerciții care conțin și simulări de examen! Sunt foarte bune ca să dați seama de structura examenului și de nivelul exercițiilor.

Bine de știut: la examen veți putea scrie doar cu creionul (nu se accepta pixul), ciornă primiți doar la partea de scris iar grilele corecte se vor considera cele pe care le veți colora complet în creion.

La neve italiana

Când spui zăpadă la ce te gândești? La iarnă, evident. Dar când spui schi sau placă? Te gândești la Austria, Franța, Elveția și Bulgaria. La Italia mai puțin, așa-i? La Andorra nici atât. Și nu e păcat?

La noi e simplu, când stai în centrul continentului, orice vacanță, fie ea de iarnă sau de vară e o aventură. Ai un pic de mers până la prima mare, ai un pic de mers până la primul munte. Anul astă am preferat să mergem un pic mai mult până la munte și n-am tras pe dreapta în vecina Austrie. Am mers până-n Dolomoți și-am încercat zăpada italiană. Și pentru că am mers în extra sezon, am căutat o zona prietenă cu începătorii, dar și care să aibă zăpadă și la mijloc de martie. Adamello Ski părea că le are pe toate. Site-ul e foarte bine structurat încât să iei niște decizii informate. Așa ne-am căutat cazare în Passo del Tonale, cea mai înaltă stațiune din zonă, direct de pe site am trimis și primit ofertele de cazare, am putut urmări pe webcam exact care e situația zăpezii, m-am înscris la Școala de Snoboard, ne-am făcut o idee de cum sunt pârtiile în zonă.

Passo Tonale e o stațiune mică-mitică în care n-ai ce face altceva decât să schiezi sau să te dai cu placa (sau măcar să faci ca mine, să încerci). Bine, mai găsești câteva supermarketuri să-ți iei de-ale gurii, că în rest hotelurile cam pun totul la dispoziția turiștilor. Pachetele includ de obicei și 2 mese pe zi (micul dejun și cina), iar prânzul se poate lua în oricare restaurant, dar nu mai târziu de ora 15:00. Atunci doar la Apres Ski mai găsești de mancare. Mancare italiană evident, la mare căutare panini-urile de toate combinațiile, pastele și pizza. Ai nevoie de carbohidrați, la așa efort. Dar poți găsi și bunătăți locale din Trento (un mare plus unui roze frisante) sau din pădure (tot felul de salamuri de carne de mistreț, căprioară sau cerb).

În Tonale se vorbește mult românește. Nu e hotel sau restaurant care sa nu aibă personal din România. Al nostru îl avea chiar 90%. Se pare că pe transilvăneni îi atrage zona. Vin, lucreaza câteva câteva luni pe an, se întorc acasă și anul următor o iau de la capăt.

Toate stațiunile din zonă sunt legate de Schi Buss-uri, dar cum în Tonale ai toate tipurile de pârtii, nu păreau a fi foarte folosite. În vârf de sezon o fi alfel. Pe fiecare pârtie puteai urca cu telescaunul și aluneca ușor sau rapid la coborâre. Unele pârtii sunt mai lungi, altele mai scurte, unele cu inclinație mai mare, altele mai pentru mine așa. Toate erau bune atât pentru schi cât și pentru placă. Din vasta mea experiență pe placă am dedus următoarele: când e cald, zăpada se topește, noaptea îngheață și a doua zi dai cam tare cu fundul. În schimb, când am prins singura noapte de ninsoare serioasă, a doua zi dimineață era o plăcere să cazi.

Ochii mari i-am făcut când am urcat ca turiștii pe gherțar.   La mine cred ar trebui să mai treacă câteva sezoane până când n-o să-mi tremure genunchii în coborâre de la 3000m. Până sus am schimbat 2 telecabine și cu fiecare metru urcat nu-mi puteam stăpâni bătăile inimii. 3000m n-o fi mult pentru unii, dar eu m-am simțit pe acoperișul lumii. Evident că și aici nu mi-am putut opri genunchii din tremurat și nu de frig, ci la vederea haului, pe unde alții mai curajoși lăsaseră urme. Chiar dacă se cobora și pe schi și pe placă, cei pe schiuri părau mai siguri pe ei. Și, stai liniștit/ă, elicopterul de urgență chiar își făcea treaba, l-am auzit de nenumărate ori și chiar l-am și văzut în acțiune.

La final de zi, relaxarea la spa era o binecuvântare. Cel mai mare plus al hotelului nostru, un spa generos cu mai multe tipuri de saune, jacuzzi și zonă de relaxare. Dacă te țineau balamalele îți puteai consuma energia ramăsa pe unde mai era dechis, un club dubios cu muzică tare de se auzea de afară, sau la celebrul Apres Ski Baracca, unde în prima seara ne-au întâmpinat cu Dragostea din Tei. Vecinii noști de hotel, grupul grobian din Lituania s-a bucurat din plin de ce avea mai bun stațiunea de oferit în materie de substanțe care să te ajute să te comporți ca un dobitoc.

2 seri, marțea și joia pe pârtia care-mi cunoștea pre bine fundul se aprindea nocturna.

Detalii despre ce înseamnă zona Adamello Ski, inclusiv prețuri pentru Ski Pass găsești aici: http://www.adamelloski.com/

 

Bine de știut:

  • Cazare hotel 3*** în extra sezon de la 400 eur/persoană 5 nopți (demi-pensiune, Ski Pass inclus)
  • Închiriere echipament (placă, boots, cască) – 75 eur/săptămână
  • Închirere doar placă – 40 eur/săptămână
  • Apres ski – bături începând de la 2,5 eur
  • Școala de snowboard – 120 de eur (2h/zi, timp de 5 zile)

 

Am facut cam mult pe drum ( cei din din Olanda, Suedia, Norvegia, Polonia ce să mai zică), așa că la anul s-ar putea să ne orientăm spre ceva mai aproape. Ori aici aproape în Bavaria în Garmish sau în mai faimoasa Austrie.