In facultate am invatat ca in lead ar trebui sa ai acel ceva care captatio benevolentiae. Si am inceput de la titlu…cu 9 luni. Totul incepe de la 9 luni. Vietile noi incep de la 9 luni. Si, am reusit macar un pic sa-ti captez atentia?
Pe 17 decembrie 2018 si eu incepeam…incepeam sa fiu acasa.
Acasa e un apartament micut si cochet, la ultimul etaj cu fler de mansarda, intr-o cladire veche cu scari inalte de lemn, care scartaie din cand in cand, cu un pod prafuit, in care mi-e frica sa urc (am reusit doar sa arunc in el de pe scara niste cutii goale).
Dusumeaua imperfecta de lemn masiv, ferestrele rotunde, mobila alba, de serie m-au primit asa cum eram atunci, agitata, nauca, in cautare de liniste si de directie.
Dupa noua luni sunt mai putin agitata, inca un pic nauca, mai linistita si pe-o oarecare directie, dar acasa.
De cum intru pe usa, intr-un apartament putin schimbat pe ici pe colo, cu pete de culoare si prea multe gauri in spatele celor cateva tablouri cu afise din Friends, imi simt mirosul, imi recunosc urmele si simt ca am ajuns acolo unde mi-e locul.
In bucataria mea, din care primavara ma hlizesc la veveritele din copaci fac din cand in cand cate-un chec, imi fac salatele din fiecare seara sau sparg din neatenie pahare.
Sufrageria, cu biblioteca improvizata din cutii de vin in care imi tin intreaga avere, cartile, cu baloanele cu aer cald atarnate de lustra, m-a vazut plangand in hohote, m-a vazut razand din toata inima, m-a vazut dansand pe muzica de la pick-up, m-a vazut facand si desfacand planuri, a auzit declaratii goale si promisiuni uitate. Sufrageria mea a vazut Friends de doua ori deja anul asta. Si inca mai e timp. Ma si intreb cum de nu m-a convocat la o discutie mai serioasa.
Baia, cu oglinda mare si loc de lasat paharul de vin cand ma las sa alunec in spuma de lavada, ma primeste in fiecare dimineata cu toate imperfectiunile, trupesti si sufletesti. Acolo am si cantarul 🙂
Daca-ar exista psihologi pentru apartamente si case, dormitorul ar fi primul membru pe care l-as sfatui sa mearga la terapie. Oh, saracutul cate-a mai vazut…M-a vazut dormind linistita de prea putine ori, m-a vazut treaza nopti intregi, ascultand sunetul tramvaiului de prea multe ori, m-a vazut bucurandu-ma de o carte buna sau de vreun film mai serios cufundata intre perne, m-a vazut singura, trista si tulburata, ghemuita doar pe-o parte de pat, dar m-a vazut si linistita, fericita, alintata, bucurandu-ma de mirosul astenuturilor proaspat spalate.
In 50 metri patrati e o parte din mine. E locul in care ma dezbrac de toate si incerc sa fiu…eu…perfecta si imperfecta in acelasi timp.
