În loc de bilanț

Stau într-un birou gol, pe un etaj aproape gol. Din când în când mai aud câte un coleg că trece pe culoar spre imprimanta. Când se împrăștie ceața, admir de sus zona de est a orașului, blocuri, case, copacii gri și câteva eoliene în depărtare. Sunt zile în care pare că răsar pur și simplu din nori ca-ntr-un film SF.

2015 a fost cel mai surprinzător an din cei de acum 30. Un carusel de emoții, gânduri, planuri, obiective, cu un final pus oarecum pe o traiectorie cât de cât clară și dreaptă. A început timid, într-o țară nouă, într-un oraș nou, cu dimineți lungi și somnoroase și a continuat cu teme, compuneri, fișe, conjugări și propozitii simple: “Pe mine mă cheamă Andreea și sunt din România.” Au urmat interviurile, multe din ele nereușite, conversațiile lungi pe Skype cu acasă, vacanțele noastre și dorurile alinate doar în scris.

Au fost momente în care m-a dus aprope de neputință și furie, dar mi-a și predat cea mai importantă lecție a unei vieți: “Ce-ți lipsește să fii fericită?” Nimic!

2015 a fost un an nou, cu oameni noi, experiențe noi, sentimente și trăiri noi. S-a încheiat cu un început timid de antreprenoriat și un scaun într-un birou la etajul 36. A fost un an în care am cunoscut oameni care au crezut în mine și au ținut cu dinții de CV-ul meu, care m-au încurajat să-mi deschid aripirile, oameni care ne-au devenit prieteni și alături de care construim o lume.

Pe 2016 mi-l doresc “mai nou“!

Daca 2015 ne-a găsit de mână împreună, puțin speriați de tot necunoscutul, 2016 ne va găsi tot împreună, dar mai încrezători, mai maturi și mai curajoși. Orice-ar fi, pe oriunde ne-am duce suntem împreună.

20151126_205852

Povești cu americani

Și aici ca peste tot, cineva cunoaște pe altcineva care știe pe careva care are un vecin care vinde ceva. Așa a ajuns bicicleta Brunhilda pe balconul nostru. Acum 17 ani a fost adusa din California în Frankfurt, dar n-a mai încăput în bagajul de întoarcere acasă. Proprietara, o americană de +70 de ani, sprintenă și foarte lucidă nu a vrut bani pe ea, doar plata shimbării roților. Și așa bicicleta arată ca nouă, cu tot cu genți de cumpături prinse pe lateral și cască de protecție.

Și pentru că Annalee cu soțul se întorc în California la familie, ne-au invitat într-un week-end la o sesiune de garage sale. E absolut fascinant să fii liber să cotrobăi prin amintirile oamenilor. Am plecat cu brațele pline și impresionați. Cotrobăind prin cutii am descoperit poze cu ei doi de peste tot din Europa, diafilme, aparatura radio de avion, combinezoane și uniforme de pilot, genți diplomat care se purtau altădată, tot felul de aparatura de bucatarie pe care n-aș ști s-o folosesc, dar și lucrarea ei de doctorat.

El, acum bolnav de Alzheimer a fost pilot.

Ea, are un doctorat în matematici eucliediene de la Stanford University. Luat cândva în ‘75.

Dupa 17 ani de Germania, se întorc acasă! Nostalgici dar ușurați!

Cum suntem noi…românii

Pregătesc rândurile astea de ceva vreme…fiecare liniuță a avut timp să dospească, să se dezvolte în nemulțumire sau frustare.

Nota bene: Acest articol nu este despre toți ai noștri de acasă, care sunt alături de noi chiar și virtual, nu e nici despre cei câțiva pe care i-am întâlnit aici și cu care am legat prietenii strânse și nu e nici despre românii buni, muncitori, calzi care depun eforturi susținute să se integreze în țările de adopție. Și nu are nici o legătură cu studiile sau școlile terminate. Are legătură cu educația și bunul simț.

În schimb, acest articol este despre:

  • acei ai noștri care țipă unul la altul în supermarket de peste rafturi, ca să-și completeze coșul de cumpături.
  • acei care vorbesc tare de reușesc să te sperie, la telefon sau unul cu altul, în magazine, pe stradă, în autobuz.
  • acei pe care îi auzi cum pun la cale să-ți sustragă vreo bijuterie, bucuroși probabil că fraiera nu înțelege românește. Surpriză!
  • acei care vând vise și apoi zdrobesc cu bocanul și ultima fărâmă de speranță pentru o viață mai bună. Nu știu cum se face, dar marea majoritate a cazurilor cu români lăsați ai nimănui în Germania, cel puțin, are la mijloc companii românești. Dacă tu ești în stare să-l înșeli pe unul de-al tău, de ce te-ai aștepta ca alții să fie cinstiți cu tine?
  • acei care și-ar tăia mai degrabă o mână decât să te ajute cu un sfat. Și daca cumva o fac, ai să le vezi mina care te face să le zici mulțumesc pentru deranj, mai bine ma chinui eu aici.
  • acei ai noștri care la ora 1:00 behaie pe balcon și sparg semințe între dinți. Dacă locuiam într-un bloc cu mai mulți nemți, sigur conaționalii ar fi dat niște declarații la poliție.

Rândurile astea se adresează și celor care folosesc grupurile de pe Facebook pentru a share-ui poze cu pisici, femei, mașini sau flori. Doamne Ferește să împătășească și cu alții informații utile, sfaturi, recomandări…e mai ușor o vorbă de duh și o poza cu-o pisică. Și mă mir de ce articole de-ale mele cu unul două sfaturi sunt atât de apreciate.

Ce-ar fi dacă măcar o dată pe săptămână fiecare membru din grup ar posta o informație utilă? De exemplu: știai că după 7 seara pot circula 2 persoane pe același abonament de transport în comun?

 

Și uite așa ușor poți să-ți dai seama foarte ușor de ce nu cred că vom ajunge vreodată să fim o comunitate, ci mai degrabă o populație legată de o limbă. Va mai dura până splina și ficatul vor putea lua o pauză și vor ajunge să se bucure de o viață sănătoasă. Și caprele vor putea paște în tihnă.

Învață germana online

Până pe 7 septembrie sunt în vacanță. După două module de limbă (200 de ore de curs), încep ușor ușor să citesc statusuri pe Facebook în germană, să înțeleg titluri de ziar sau să am o conversație simplă la telefon sau față-n față. Dar efortul de învățare trebuie susținut….chiar și în vacanță. Așa că uite cum o să-mi umplu timpul învățând sau citind:

  1. Dicționar online (englez-german): http://www.leo.org/. Google Translate nu e tocmai pus la punct și face greșeli mari de traducere. E potrivit ca să înțelegi un context, dar pentru cuvinte, genuri, articole, verbe și formele la trecut LEO mi-a devenit cel mai bun prieten.
  2. O jocă de adunat lingouri (engleză-germană): https://www.duolingo.com/ . O metodă interactivă și distractivă. Partea faină e ca are multe exerciții de ascultat și tu trebuie să redai ce zice roboțelul acolo. În plus, site-ul face niște statistici ale nivelului tău (de exemplu la germană cică am o fluență de 17%) și chiar te simți bine când treci de la un nivel la altul. Partea mai puțin faină: am pățit-o la franceză, daca nu traduci întocmai cum vrea roboțelul (deși e corect), nu ești punctat. Duolingo e perfect pentru cei care au un prim contact cu o limbă străină.
  3. Gramatica explicată și excerciții (în germană): https://deutsch.lingolia.com/de/grammatik. Chestia faină e că la fiecare capitol de gramatică, ai parte de exerciții dedicate dar și de corectură. Cool nu?!
  4. Deutsche Welle (engleză și germană): http://www.dw.com/en/learn-german/s-2469. După ce te înregistrezi, ai acces la exercițiile grupate în funcție de nivel. Și ai de toate: gramatică, exerciții audio, exerciții de scris.
  5. Din cărțile de curs (în germană): http://xportal.klett-sprachen.de/berlinerplatz/. Cursurile mele se vor încheia cu un examen de limbă recunoscut de statul german. Asta se va întâmpla după ce ajung la nivelul B1. Cărțile de la curs pentru asta te pregătesc, pentru examen. Cu exerciții de scriere, de ascultare…Site-ul urmărește întocmai manualele și vine în completare cu exerciții de gramatică sau de vocabular, inclusiv audio.
  6. Construiește-ți vocabularul citind (în germană): http://www.deutsch-perfekt.com/. Varianta online a revistelor Deutsch Perket, site-ul adună texte (semnalizate în funcție de gradul de dificultate) dar și exerciții de vocabular pe baza textelor citite.
  7. Cărți: Amazon.de (în germană) are câteva zeci de cărți pentru copii ce pot fi descărcate gratuit. Eu am ales până acum cărți ce se adresează copiilor de 3-4 ani, probabil în câteva săpămâni pot să mai urc o categorie de vârstă 🙂
  8. Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=15Gnw3raoQw. Recomandare de la una din profe, seria de videoclipuri Easy German. Sunt aranjate în funcție de tema abordată.
  9. Facebook (română-germană): ca exemplu unul din grupurile care ne învață germană: https://www.facebook.com/groups/Cursdelimbagermana/?fref=ts. Sunt mult mai multe. Partea faină la ele că noțiunile de gramatică sunt explicate pe întelesul oricui. Important: n-ar trebui să reprezinte singura sursă de învățare, ci mai degrabă o completare.

Bonus

Ghidurile de limbă Rosetta Stone sau Pimsleur (engleză-germană). Pot fi cumpărate sau descărcate direct (acolo unde download-ul online este permis) J

Deși am listat doar câteva surse, internetul e plin de soluții salvatoare. Nu ne rămâne decât să punem osul la treaba.

 

Aventuri pe scara blocului

Se spune că oamenii inteligenți sunt aceia care știu să se ia cu grație la mișto. Și ce ființă grațioasă sunt eu.

Se făcea că era trecut de 17:30. Ora la care V. părăsește corporația și se îndreaptă spre casă. Numai că în Vinerea Mare la noi, o vineri oarecare la ei iese la bere cu un coleg. Un englez, că doar nu era neamț. Buun….asta însemna că aș fi avut timp berechet să pregătesc cina…ciorbița încălzită de ieri și salată. Dar nu, eu conștiincioasă mă apuc deja să trebăluiesc prin bucătărie. Geamurile deschise în toată casa, soarele intra de pe balcon, aer proaspăt, pasarele care cântau. Mă împiedic de gunoi. Ce-mi zic…hai să-l duc, că mama m-a învățat de mică să nu duc gunoiul seara că cică arunci cu el și ceva din casă. N-am crezut niciodată în superstiția asta. Înainte să ies pe ușă, să nu uit să pun ciorbița pe foc, pardon aragazul electric, s-o mai dreg un pic…și ieșită am fost. De tot! Ușa noastră se închide automat pe afară. Curentul din casă, ușa de la intrare deschisă larg curentul de pe scară și zgang….rămân pe afară…în ciorapii de lână împletiți de mamaie și papucii lui. Fără chei, fără telefon, cu ciorba pe foc dar măcar puteam auzi Europa FM de pe holul blocului.

După ce înjur ușa de toate rudele încep să mă agit. Ce fac acum? Puteam sta liniștită până se întorcea salvatorul acasă, numai de n-aș fi avut nenorocita aia de ciorbă pe foc. Cobor grăbită la parter…poate Nea Caisă portarul are chei de rezervă de la fiecare apartament. Nu era acolo. El oricum nu e niciodată acolo când ai nevoie de el. Mă duc la biroul administrației. Evident că vinerea la 6 nu mai e nimeni la birou. Urc înapoi. Bag un nas pe lângă ușă să încerc să-mi dau seama în ce stadiu e ciorba. Europa FM cântă vesel acolo fără să știe că eu cam începusem să mă panichez. Respiră fată, gândește. Nu trebuie decât să-l anunți să vină repede acasă. Dacă a iesit în preajma serviciului ar ajunge repede. Dar cum faci să-l anunți? Nu cunoaștem nici un vecin, dar la naiba asta e, de voie de nevoie, de cineva tot trebuie să dau. Zbang încă una după ceafă, pe etajul nostru nu era nimeni acasă. Nici cei doi nemți vecinii de lângă noi, nici Ana bulgăroaica cu care se tot întâlnește V. în lift și nici familia de arabi care-și tot lasă încălțările la ușă. Inima începe să-mi bată cam tare. Nu puteam aștepta să vină el acasă. Nenorocita aia de ciorbă. Cobor pe scări un etaj mai jos. Iau prima ușă să sun, încurajată și de chestiuțele lipite pe ușă și papuceii de copil lăsați afară. Nume german, dar or fi oameni buni cu copii acasă. Nici astă nu răspunde. Pe unde naiba umblă oamenii aștia după ora 6? Sar un apartament și apăs la sonerie. E nemțoaică după vorbă, blondă cu ochii albaștri după port. O întreb dacă vorbește engleză. Pfiu, zice că da. Încerc să-i explic cât mai clar și simplu în ce situație sunt. Îmi spune să revin în 15 minute să i se încarce telefonul. Până una alta mai bag un nas pe lângă ușă. Ciorba pare în regulă. Europa FM la fel de veseli. Revin la ușă, îi zâmbesc fâstâcită. Telefonul nu i se deschide. Ia laptopul bagă un suflu puternic să-l curețe de praf: „Sper să meargă că nu l-am mai folosit de mult”. Și bingoo merge. Nu știam numărul lui V. Nici acum nu-l știu, ar trebui să-l învăț. Mă loghez pe Facebook. Cu caps lock îi scriu „Vino acasă, ciorba e pe foc, am rămas pe afară sunt la o vecină”. Și stau, și stau. Vecina mă întreabă: „Ai dat de el?” Încerc să mă calmez și pe mine și pe ea: „Încă nu, dar sigur o să raspundă”. Dar nimic. Atunci o vad pe mama lui. O rog să încerce să-l sune să-i spună să vină repede acasă. Noroc cu părinții care stau pe Facebook. Ar trebui s-o învăț și eu pe mama. Mă încurc de câteva ori în tastatura vecinei. Nu era tastatura germană avea litere chirilice și nu știam să pun semnul întrebării și tot trebuia să reformulez întrebarea încât să aflu dacă a răspuns.

După 5 minute victorie. Salavatorul vine repede acasă. Am liniștit-o și pe vecină că totul e în regulă, salvatorul e pe drum. Am facut-o chiar să-și pună întrebări la cine să lase și ea a doua cheie. Dacă ajunge ca mine?

Urc înapoi la noi, mă așez în fund cu nasul la ușă. Începusem să simt ciorba. Europa FM, nepăsători și la fel de veseli. Tot ascult la ușa lifturilor și tot aștept să se deschidă și la etajul 13. Eram pe jos, dar genunchii tot tremurau. Ding…se deschide ușa….a ajuns. Puțin transpirat și respirând grăbit. Intrăm, închid focul, iau ciorba de pe foc…părea că mai putea sta la fiert. Noroc că-i mai pusesem apă.

Și totuși în seara aia am mâncat doar salată. Am zis cumva că era ciorbă de fasole? Geamurile au mai stat ceva deschise….un pic și a doua zi.

După ce ne-am liniștit, am pus cap la cap toată povestea și toate sfaturile de după: Nu mai ieși din casă fără cheie sau telefon. Dar, ce mă fac dacă n-am credit pe telefon? Ar trebui să verific dacă măcar wireless-ul bate lângă ușă.

Imigrantule, Germania te vrea integrat

Am ajuns aici cu un bagaj minim de cunoștinte de limbă germană. Cât să știu cum mă cheamă, de unde vin și unde locuiesc. Evident că primul pas a fost să continui să învăț limba. De Institutul Goethe nu mă puteam atinge. Așa am ajuns la VHS – Volkshochschule, un fel de școală pentru oameni mari. Pe lângă cursurile de limbă (engleză, franceză, chineză, spaniolă și germană pentru străini), au și cursuri de reprofilare profesională.

Sistemul e foarte simplu. Te duci acolo, cu minim jumătate de oră față de intervalul orar afișat (pentru că este o școala foarte populară și nu pot vedea decât vreo 50 de persoane de zi), ești trecut pe o listă și primești un bon de ordine. Profesorul care face lista te întreabă ce dorești de la ei. Dacă răspunsul tău e că vrei să înveți germană și dorești să o faci mai ieftin, o să-ți dea o hârtie de completat pe care s-o trimiți la Biroul de Emigrări prin care soliciți să faci cursul de integrare.

Ce înseamnă curs de integrare? E un curs cu nimic diferit față de cel normal de limbă, dar pentru care vei ajunge să plătești cu 60% mai puțin, adica 120 de euro. Restul e acoperit de Biroul de Emigrări. Reducerea este valabilă până ajungi la nivelul B1, câte 100 de ore pentru fiecare nivel intermediar. Eu am început de la A1.2. Am intrat deja în modulul A2.1. La finalul cursului, va exista un examen de limbă pe care ești cam nevoit să-l treci. După fiecare modul dus la bun sfârșit, vei primi și un atestat de la VHS. Nu știu cât de recunoscut e, dar rău clar nu poate face.

În funcție de preferințe, poți merge la cursuri dimineața sau seara, de 4 ori pe săptămână, de 3 ori sau chiar de 5 ori pe săptămână, câte 3 ore pe zi. După nivelul B1, poți continua să faci cursuri, dar le vei plăti integral.

De la Biroul de Emigrări – BAMF primești prin poștă o hârtie prin care îți aprobă cererea, cu care te duci din nou la VHS să dai testul de plasare și să-ți spună când ai putea să începi cursurile.

Primul modul de curs

Mie întotdeauna mi-a plăcut la școală. Eram foarte conștiincioasă, îmi făceam temele, învățam. N-am excelat niciodată, dar măcar încercam și mă chinuiam. La școală ca om mare e deja diferit. Unele lucruri le înțelegi mai repede, pe altele mai greu. Ai tendința să uiți mai repede, dar pe de altă parte, eu cel puțin, sunt mai determinată. Toți la curs avem o oarecare determinare să învățăm germană. De asta venim la curs. Suntem de peste tot: Italia, Bosnia, Croația, Bulgaria, India, România, Moldova sau Siria. Cel mai tânăr e Antonio, student la Arhiectură aici în Frankfurt. Doamna Dima e din București, iar ultimii 7 ani a fost casieră în Italia. Acum încearcă să-și găsească un loc aici. Ion e din Moldova. Vorbește binișor chiar dacă face greșeli. Tsvetomir, un bulgar viitor tătic vorbește cu lejeritate în germană. E nevoit s-o vorbească cu șeful lui care nu știe decât germană și spaniolă. Cu Josipa din Bosnia sunt mereu într-o competiție prietenească, care din noi are mai puține greșeli la vreun test. Mirko are peste 50 de ani. Fața lui transmite că îi e greu. Se plânge că nu prea are timp să învețe acasă, dar nu se lasă. Încearcă, ce chinuie….și până la urmă o să-i iasă. Marion e mândră de proveniența ei, dar orice ar face nu reușește să scape de accentul american. Iar Sheetal stă lângă mine la fiecare curs, ne ajutăm, ne mai consultăm, facem echipă la exercițiile de grup. A învățat noțiunile de bază de pe Babbel.com. Tamim venit din Siria se simte foarte singur. Știe că aici îi va fi mai bine, dar îi lipsește familia de acasă.

Cele două profe vor fi cu noi până la final. Încă 4 module de câte 100 de oră. Mira, bulgăroică de naționalitate, mai soft și cu un accent mai ușor de înțeles și Annette, o nemțoaică adevărată, profesoară și de franceză și spaniolă, care ne ceartă de fiecare dată că nu ne facem temele. Bineînțeles că încă de la prima oră ne-au vorbit în germană. Pe ici pe colo mai dădeau câte-o explicație în engleză. Și nouă la început ne era ușor să vorbim între noi în engleză, dar după o lună jumate am ajuns să ne încurajăm să o dăm pe germană, cu greșeli cu tot. Pe deasupra mai sunt dintre noi care nu știu engleză, așa că de voie de nevoie, vorbim în germană. Atât cât ne pricepem.

Primul modul s-a încheiat cu un picnic pe malul râului unde am mai povestit una alta, în engleză, în germană. Cum știa fiecare și cu profa corectându-ne acolo unde era cazul. În modulul actual n-am rămas în aceeași formulă. Robert, americanul din Baltimore a promis că atunci când o să i se mărească salariul o să-l continue, iar Sotiris cipriotul profesor de chimie și cu nevastă bancheră revine la cursuri în septembrie. Dar avem alți colegi, Jessica din Nicaragua, Victor din Spania, Mitko din Macedonia sau Smaranda, bucovineancă de-a noastră. O sa fim la școală până la jumătatea lui iulie.

După vacanța de vară, înapoi la studiu din 8 septembrie.

 

Zilele culturii române în Frankfurt

Printr-o minune (că prea bine promovat nu e) am aflat despre isprava ICR Berlin în Frankfurt. În week-end-ul 26-28 iunie vor fi organizate câteva evenimente dedicate culturii române, cam cât să ne facă dor de țară.

Vineri, 26 iunie, la ora 18:00 are loc deschiderea evenimentului și vernisajul expoziției „Și Ieri a fost Azi” – dedicată picturii contemporane românești. Adresa: Ausstellungshalle 1A, Schulstraße 1A, 60594, Frankfurt.

Sâmbătă, 27 iunie are loc vernisajul expoziției „Untamed Skin”, creații vestimentare inspirate din ia românească. Adresa: Braubach Five, Braubachstraße, 60311, Frankfurt, iar de la ora 20:00 traducătorul Roland Erb va citi din Jurnalul lui Mihail SebastianAdresa: Hessisches Literaturforum, Waldschmidtstraße 4, 60316 Frankfurt.

Ziua de duminică, 28 iunie e dedicată filmului și dansului. De la ora 15:30 la Mal Seh’n Kino  va fi proiectat mult premiatul documentar Toto și surorile lui. Documentarul spune povestea lui Totonel, un puști de 10 ani care locuiește în Ferentari alături de cele două surori mai mari. De la ora 20:00 la Gallus Theater va fi pusă în scenă piesa de dans contemporan Zic Zac iar la final, în foaier party time cu DJ Live Sets.

Pe lista de evenimente mai e inclus și un film românesc despre care ICR nu specifică nimic.

Detalii și agenda pe larg: http://www.icr.ro/berlin/zilele-culturii-romane-la-frankfurt/zilele-culturii-romane-la-frankfurt-1.html

N-aș zice că mă încântă foarte tare agenda evenimentului. Cu puțin mai mult efort sunt sigură că se puteau face mai multe și mai interesante cât să atragă un public cât mai numeros. De promovarea inexistentă nici nu mai vorbesc. Dar…fiind primul eveniment organizat în Hesse, le pot oferi circumstanțe atenuante.

Cum să călătorești ieftin prin Germania

Nemții sunt renumiți pentru autostrăzile de 4 benzi pe sens și libertatea de a circula fără limită de viteză. Au aproape 13.000 de km de Autobahn. În același timp, sunt renumiți și pentru rețeaua feroviară și a lor DB (Deutsche Bahn). E clar că dacă ai de ales să călătorești prin țară, mașina e ce mai bună opțiune. Dar dacă n-ai mașină ce faci?

Datorită colegei de la cursul de germană, Sheetal, o indiancă mică de înlățime, software developer de meserie, am aflat despre FlixBus.de. O companie de transport care conectează toate Germania și ajunge chiar și dincolo de granițe. Când trenul e costisitor, și în cele mai multe cazuri chiar e, autocarele FlixBus sunt cea mai bună variantă. Pentru un drum de 1h, Frankfurt – Heidelberg am plătit 15 euro (dus-întors), în timp ce trenul ar fi fost 50 euro.

Un drum cu autocarul se poate dovedi super convenabil în special dacă ajungi în Germania cu un zbor low cost din București, în orașe mai puțin turistice. Ar fi și păcat să nu profiți.

Exemple:

Nuremberg – Heidelberg 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Frankfurt 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Munchen 10 euro (dus-întors)

Stuttgart – Karslruhe 10 euro (dus-întors)

Dortmund – Frankfurt 30 de euro (dus-întors)

Dortmund – Koln 10 euro (dus-întors)

și chiar

Dortmund – Amsterdam 30 euro (dus-întors)

Rezervările se pot face online pe FlixBus.de și plata prin PayPal. Punctele de plecare și sosire sunt în gările mari ale orașelor. Autocarele sunt moderne, dotate cu aer condiționat, seviciu la bord contra cost. Poți cumpăra sandvișuri, biscuiți, suc sau apă. Le-aș compara cu un zbor low cost pe roți. Pentru o persoană scundă ai suficient loc la picioare, iar pentru cei mai înalți recomand locul de la culoar. Și nu uita să-ți activezi cheia de internet gratuit. Așa un drum de 4-5 ore o să treacă mult mai ușor.

Și cel mai important, poți merge liniștit la toaleta fără să aștepți următoarea oprire la benzinărie.

 

Cover photo credits: https://www.facebook.com/FlixBus

Povestea personală a unui brand

Anno domini 2009. Anul primelor schimbări. Prima călătorie pe banii mei, bine și un pic pe-ai mamei. Primul Paris. Al doilea zbor cu avionul și primul cu Wizz Air. Al doilea loc de muncă. Primul contact cu aviația.

Luni 10 august. Cu o seara înainte aterizasem pe Băneasa, încă amețită de aerul parizian. La ora 8:00 luam metroul spre Pipera. Cu bomboane în geantă și cu emoții în buzunar. Mă aștepta un birou curat să-l umplu cu hârtii, notițe și bilețele. Și am făcut cunoștință cu tot ce avea să-mi umple cei mai frumoși ani profesionali. Rută vs. cursă vs. zbor vs. destinație. Bază vs. aeroport. Aeronavă și nu avion. A320 cu 180 de locuri. Echipaj de cabină, mai rar stewardesa sau steward. Comandant și first officer.

Începutul a fost greu. Când suna telefonul primul gând care-mi trecea prin cap era de fiecare dată: „Ce s-a întâmplat?”. Dar, odată cu trecerea timpului am devenit cei mai buni prieteni. Am anunțat noi rute, am deschis noi aeroporturi, am anunțat noi baze, ne-am plimbat împreună la Londra, Tel Aviv, Veneția, Dortmund, Roma, Milano, Budapesta și am trecut cu bine și prin crize: păsări la motor, nașteri la bord sau singura aterizare de urgență efectuată magistral de echipajul italiano-cipriot.

6 ani mai târziu intrăm împreună într-o nouă etapă.

Fiecare pe drumul lui, eu aici, ei la nivel european. În livery nou, tot rozaliu dar cu albastru cobalt care să atragă atenția, uniforme redesenate pentru însoțitorii de bord, cu noi servicii și beneficii pentru pasageri – locuri alocate, o clasă tarifară încât să călătorești ieftin like a boss, un nou tip de  aeronave pe linia de livrare de la Toulouse. Și noi planuri de extindere și dezvoltare.

Cu siguranță ne vom mai întâlni…în zbor!

Photo credits: Teo Ștefan, Aeronews.ro

https://www.facebook.com/Aeronews.ro

http://aeronews.ro/

Util în Berlin

  1. Berlin Welcome Card. Ai acces nelimitat la transportul în comun din oraș (plus aeroport) – autobuze, tramvaie, U-Bahn și S-Bahn, în funcție de perioada de ședere și zonele prin care te plimbi. Dacă ți-l iei pe cel care e valabil și în zona C, află de la mine că te poți plimba cu el și cu transportul în comun din localițățile din zona respectivă, inclusiv Potsdam. Restul reducerilor cu care vor să-ți ia ochii sunt apă de ploaie, pentru că au niște adnotări care te descurajează – da, ai reducere 25% dacă achiziționezi întreg pachetul care te costă x euro. Prețuri și opțiuni aici: http://www.berlin-welcomecard.de/en
  2. Traseele autobuzelor 100 și 200. Cele două ar putea trece foarte ușor ca autobuze turistice, dar nu. Sunt autobuze normale, double decker cu un super traseu prin centrul orașului, cu capăt de linie în Estul Berlinului, atât de familiar nouă.
  3. Panoramapunkt. În Alexanderplatz tronează impunător Turnul de Televiziune. De la peste 200m vezi orașul de sus, dar cu un preț. Începând de la 13 euro, cu early bird. Variata ieftină – Panoramapunkt în Potsdamer Platz. Pentru 6,50 euro urci cu cel mai rapid lift din Europa la etajele 24 și 25 ale unei clădiri de birouri, aflată acum pe unde trecea chiar el, zidul.
  4. Curry Wurst. Specialitate locală, servită la orice colț de stradă cu o mână de cartofi prăjiți și bere rece. Și tot la capitolul gastronomie, am descoperit un fel de fast-food asiatic, Asia Gourment. Fericire pe noi ca au restaurant și in Frankfurt. Ce e fain aici, la restaurantele asiatice, chinezenești, thai, bucătarii sunt de-ai lor. Cine altcineva să știe bucătăria locală?
  5. Vizită la Bundestag. Intri aici https://visite.bundestag.de și în funcție de disponibilitate îți poți alege ziua și ora la care poți urca în cupola Parlamentului Germaniei. În funcție de programul parlamentar poate ai noroc și te bucuri de un tur ghidat și prin sălile de ședintă. Totul gratuit și foarte nemțește pregătit.
  6. Insula Muzeelor. Raiul pe pământ pentru cei cărora le plac muzeele. Pentru cei care preferă strada, Berlinul e un muzeu în aer liber.
  7. Hărți și ghiduri. Nu da bani pe ele. De cum aterizezi, găsești în aeroport hărți gratuite care includ cele mai importante zone din oraș.
  8. Obiectivele gratuite. Zidul Berlinului, Check Point Charlie, Memorialul Holacaustului, Topografia Teorii. Pe toate le găsești pe hartă.
  9. Buncărul lui Hitler. În zona Voßstraße. Așteaptă-te să găsești o plăcuță care nu face decât să confirme faptul că există legende că buncărul s-ar fi aflat acolo.
  10. Palatul Sansouci Postdam. L-am văzut pe interior, nu aș recomanda nimănui să încerce experiența. E mic, vizita durează 15 minute, puțin impresionant, intrare scumpă ca deh, e site UNESCO. Mai impresionantă e grădina palatului. Și poți folosi banii pentru o intrare într-un palat adevărat cum e Neues Palais.

Credits cover photo: https://www.facebook.com/Berlin