Bucket list_updatable.exe

Mereu mi-a placut sa visez. Cu ochii inchisi, cu ochii deschisi, ziua sau noaptea, acasa, la scoala, in metrou, pe strada. Venita in Bucuresti la scoala, am descoperit librariile. Pe vremea aia erau o combinatie de locuri magice care aveau manuale, carti, dar absolut fascinante pentru mine erau tot felul de articole de papetarie. Cand veneam de la scoala, aproape in fiecare zi ma abateam de la mica librarie de la Coloane doar ca sa stau sa ma uit la pixuri, creioane, stilouri si tot felul de hartii colorate, mai subtiri, mai groase, mai mari, mai mici. Inainte sa inceapa scola imi faceam mereu liste cu ce mi-as dori pentru fiecare materie. Si cum era perioada de tranzitie, ajungeam sa am poate doar la jumate din ce-mi doream, dar toate imi erau asa dragi, de noi, ca imediat ca incepeam sa scriu in ele nu-mi mai placeau. Eram ordonata doar la prima pagina, dupa…nici eu nu-mi mai intelegeam scrisul (asta se intampla oricum si acum).

Cu timpul visele au luat alta forma. Nu mai visez la librarii (eh, pe naiba, evident ca vreau in continuare sa am o librarie), acum visez SI la locuri fastastice care sa ma lase fare cuvinte, la experiente memorabile.

In ordine aleatorie, asta e ce mi-as dori sa fac in urmatorii ani:

  • Sa locuiesc cateva luni/un an in Paris
  • Sa vad cel putin o tara de pe fiecare continent
  • Sa merg cateva saptamani intr-o tabara de limba italiana, in Italia
  • Sa fac un curs de machiaj
  • Sa reiau franceza
  • Sa invat o noua limba straina (cap de lista spaniola si italiana)
  • Sa merg intr-o croaziera
  • Sa urc pana la base camp pe Himalaya
  • Sa zbor cu balonul
  • Sa merg intr-un safari
  • Sa merg cu barca pe Amazon
  • Sa ajung pe o insula/arhipelag paradis (cap de lista Polinezia Franceza)
  • Sa iau in brate un pinguin
  • Sa experiementez imponderabilitatea
  • Sa conduc
  • Sa invat coregrafia din Dirty Dancing
  • Sa mananc in cel mai bun restaurant din lume
  • Sa petrec un week-end in cel mai scump si luxos hotel din lume
  • Sa merg la un concert Backstreet Boys
  • Sa fac ceva important
  • Sa castig un premiu, orice premiu
  • Sa merg la o gala
  • Sa invat sa lucrez la masina de cusut
  • Sa scriu o carte
  • Sa cunosc pe cineva faimos si sa nu ma pierd cu firea
  • Sa alerg un maraton
  • Sa ma inscriu la un sport de echipa (cap de lista echipa de badminton a institutiei)
  • Sa slabesc 10 kg
  • Sa fiu intr-o sedinta foto ca de revista

Lista e inca deschisa. Dar as vrea sa ma intorc la ea peste niste luni/ani, sa adaug sau sa tai ce deja mi-a gadilat sufletul si mi-a bucurat inima.

Sunt egoista, toate sunt la persoana I, dar asta nu inseamna ca nu mi-as dori sa le impart. Deci, care vrei sa mergi cu mine pe Himalaya?

PS.

Si pe langa astea, mai sunt acelea personale pe care le-am trait o data, dar mai vreau: sa faca mamaie gogosi sau sa-mi deseneze singurele figurine pe care le stie, cucoanele si cardul de gaste, sa ma cuibaresc pe canapea langa mama cand ne uitam la un film prost pe Pro TV, sa merg cu frate-miu intr-o excursie, sa merg cu toti ai mei de care mi-e dor sa dansam pana dimineata-n club…sa ma intorc in timp niste ani cand invatam sa fluier de la tataie.

 

Author: Andreea

Viata a facut ca dupa 29 de ani petrecuti in Romania, sa-mi iau lumea-n cap si vin cu avionul dupa el, in Frankfurt. Ne bucuram in fiecare zi de tot ce are mai bun Germania de oferit. Dupa 7 ani, am dat PR-ul la o parte si cum sunt functionar european in zona administrativa si de suport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *