Ce m-a invatat 20 20

31 decembrie 2019 ma prindea in desert, facand sandboarding. 1 ianuarie 2020 ma prindea in drum spre casa cu sampanie si cocteiluri, dupa un updgrade la business class…pentru ca…meritam la ce an 2019 am avut. Little did I know.

Si un pic de fast forward, vine martie cu ciuma. Si vine si decembrie si ciuma nu mai trece. E 2021, ciuma e inca aici. Pana la urma o trece ea si ciuma, dar anul n-a trecut degeaba.

Cred ca a fost anul in care am crescut cel mai mult. Si nu in inaltime, ca de la o varsta incepi sa mai si dai inapoi. Am crescut cu toata singuratatea, toate anxietatile, fricile, bucuriile, dezamagirile pe care am invatat sa le accept…si atat.

Cu liniuta si de la capat, cele mai bune lectii predate in particular de 20 20:

–          Nu mai amana lucruri. Fa ce-ti doresti, du-te unde visezi, nu-ti mai inventa motive sa nu, ca daca mai stai mult, iti gaseste ciuma motive.

–          Nu e chiar atat de rau sa fii singura. Dar singura, singura, nu ce-ai mai incercat tu pana acum. Ai vazut c-ai supravietuit?

–          E ok sa nu fi ok. Fii cel mai blanda cu tine fix in momentele alea si da-ti ragaz sa-ti fie ok. Nu te mai grabi ca fata mare la maritat.

–          Familia e familie. Sangele apa nu se face. Chiar daca te mai cearta cateodata sau nu sunt mereu de acord cu unele decizii proaste pe care le iei, tot ai tai sunt si o sa ti-o arate fix cand ai cea mai mare nevoie.

–          Uneori e ok sa te arunci in ape involburate fara sa stii sa inoti. O sa inghiti multa apa, dar si cand inveti sa faci pluta sau sa calci apa…

–          Si cand nu stii sa inoti, nu e nici o rusine sa ceri ajutorul.

–          Din cand in cand nu uita sa fii mandra de tine si sa te apreciezi pentru tot ce ti-ai iesit.

–          Dragostea adevarata, aia scrisa in stele, apare fix cand si unde te astepti mai putin. Asa se face ca am devenit doua dupa o simpla postare pe facebook.

–          Cate-o pauza din cand in cand nu a facut rau nimanui. Mai ales tie! Have a break, have a [fill in the blanks].

–          Nimic nu ti se cuvine. Nu strica din cand in cand sa fii recunoascatoare pentru tot ce ai si pentru toti care iti sunt aproape.   

Ce-am invatat in terapie

I was blind, but now I can see. Am inceput terapia in 2018. De la sedinte saptamanale, la sedinte la cateva luni, prin sali de sedinta, in dormitor, in bucatarie, pe casa scarii la birou, sau la ea in cabinet de fiecare daca cand veneam in Bucuresti.

La fiecare sedinta aflu lucruri noi, despre lume, despre mine. Dar sunt cateva care raman de capatai.

  • Regula celor 30 de secunde. Ai luat o decizie? In perioada critica de dupa, nu lua decizii ce nu pot fi puse in practica in 30 de secunde. Vrei sa-ti cumperi un croissant. Reusesti in 30 de secunde, daca nu e coada. Te gandesti sa te intorci de unde ai plecat? Daca nu esti Flash, asta n-o poti face in 30 de secunde. Aparent, chiar nu sunt Flash.
  • Lasa totul sa treaca prin tine. In special atunci cand ti-e cel mai putin bine. Cand iti vine sa plangi….plangi. Cand te simti singur(a)…simte-te singur(a). Cand ti-e dor, lasa sa-ti fie dor. Pana la urma totul trece. Promit! Uneori poate sa dureze mai putin, alteori mai mult. Cu cat incerci sa schimbi starea in care esti, cu atat te afunzi si mai mult. Nu trebuie sa rezolv(i) totul mereu. Da, ceva nu e in regula…dar maine va fi. Hai mai bine mai ia o bucatica de ciocolata.
  • Fapte nu vorbe.  Vorbim mult, promitem mult. Dar cat de mult chiar si credem ce spunem sau ni se spune? Adevarul adevarat e ala pe care il scoti la iveala facand si nu doar vorbind. Cand pleaca week-end de week-end, dar iti spune ca te iubeste si cat de importanta esti pentru el, cat de naiva sa fii? Am fost destul de naiva.
  • Sufletul meu, gradina mea.  Asa cum ai grija de o gradina sa infloreasca, sa nu fie napadita de buruieni, asa sa ai grija si de sufletul tau. Ajuta-l sa infloreasca, tine-l departe de pradatori. Da-i soare, apa, lumina, afectiune, curata-l din cand in cand de buruieni.
  • Creaza-ti mecanisme de aparare. Cand ti se intampla ceva ce te arunca direct la pamant, ce te ajuta sa te ridici? Poate fi partenerul de “dans” langa care-ti ineci adevarul, familia care-ti spune “noi suntem alaturi de tine orice-ar fi”, fratele care-ti scrie ca o sa treaca, terapeuta care-ti aduce aminte ca esti totusi puternica, prietenii care nu te lasa sa cazi si mai presus de toate….tu. 
  • Continua sa te misti. Atata vreme cat inca te misti si esti inca pe saltea, n-ai pierdut batalia. Merg(i) la balet,  la sala, citesc(te), scriu(e), rupe Netflixul in doua in fiecare week-end, fa(c) clatite, picteaza, caut(a), lasa-te cautat(a).
  • Punctul tau de prijin, esti chiar tu. Daca e doar un punct, de ce e al naibii de greu de gasit?! Poate fix de-asta, ca e atat de mic. La naiba! Punctul meu de sprijin sunt eu. Yeah, right! Eu inteleg teoria, mai greu cu practica. Inca n-am ajuns in punctul in care sa-mi umflu pieptul si sa-mi zic, da fata, putem, suntem puternice. Dar nici locului n-am stat…doar ca dureaza un pic mai mult.
  • Sunt asa cum sunt. Accepta-ma(te). N-ai sa ma vezi pisicoasa, n-ai sa ma vezi neajutorata si nici clasica damsel-in-distress. Ai sa ma vezi nerabdatoare, hotarata, zgmotoasa, gata prea usor sa preia initiativa, cu genunchii juliti de la cazaturi, dar mereu in picioare, gata pentru urmatorul pas.

Salut! Ma numesc Andreea, am 34 de ani si fac balet

N-am fost niciodata vreo gratioasa. Nici vreo mironosita. Timida, dar nu sfioasa. Desteapta, dar nu vreo isteata din cale-afara. In generala, cand inca nu aveam voie sa scriu cu pixul, veneam acasa plina de cerneala pe degete. In liceu, cand aveam voie sa scriu cu pixul, ma incaltam cu pantofii lui frate-miu si puneam la pariuri.

Nu stiu sa am vreun talent. In cor la scoala n-am fost niciodata aleasa. La lucrul manual iar nu m-am priceput niciodata. Imi tesea mama duminica seara tarziu, cand imi aduceam aminte ca am de facut nu stiu ce covoras sau buburuza.

Deci, cu alte cuvinte, sunt cam neindemanatica.

Imi ia timp sa ma prind de ceva. Mai ales daca e pe numarate. Lasa-ma in club cu muzica buna, si-ti dansez pana dimineata. Pune-ma sa dansez dupa o coregrafie…da-mi 6 luni si sunt sanse destul de mari sa-mi si iasa.

Ma inscrisem anul trecut la un curs de street dance…cand coregrafia a devenit complexa, am renuntat. Devenise prea stresant. Cand am vazut balet in lista de cursuri de dans nu ma simteam suficient de slaba.

Si pe bune acum, balet pentru adulti?

Oh, da! Balet pentru adulti! Sunt deja la al doilea sezon de cursuri, am inceput lunea de la 18:00, acum fac balet si joia in pauza de pranz. Si sa fie bine, ca sa nu fie rau, vinerea merg si la o ora de dans contemporan, unde pana la urma tot pozitiile din balet sunt baza. Nu ma astept sa ajung vreodata sa fiu stare sa dansez vreo coregrafie cap coada, fie balet sau dans modern.

Dar acum stiu sa apreciez efortul din spatele fiecarui dansator profesionit. Si cand sunt in contra-timp cu colegele, cum se intampla aproape de fiecare data, zambesc si continui.

Nici n-am devenit vreo gratioasa, dar spatele meu e cel mai recunoscator. Nu cred ca am stat vreodata atat de dreapta cum stau acum. Nu am avut niciodata picioare mai puternice ca acum. Imi incordez inclusiv firele de par cand trebuie sa fac un gand plié in pozitia a 5-a sau un relevé. Cu mainile nu prea ma inteleg, mi se pare ca n-am degetele suficient de lungi ca sa stau frumos in pozitii.

La fiecare ora, invat cumva sa am mai multa rabdare, sa fac miscarile lin si fara graba. Sa fiu prezenta cu totul, inclusiv cand uit sa respir ca sa mentin pozitia. Si nu are legatura deloc cu greutatea. Puteam foarte bine sa fi inceput cursurile cand aveam inclusiv +70 de kg. Nu are legatura nici cu varsta. Are legatura ca faptul ca daca iti doresti sa faci ceva,

just do it.

Mai ales daca e ceva ce-ti doreai de mult, poate chiar de mic(a) dar ceva te-a impiedicat. Macar incearca sa vezi daca-ti place. Fie ca e facultatea aia la care ti-ai dorit sa mergi, dar cumva ai facut alta, fie ca e un curs de pictura desi crezi despre tine ca n-ai talent, sau vreun curs online de progamare.

Si da, (poti) fac(e) balet la 34 de ani. Si sunt al naibii de manadra de asta.

Un an in 12 luni

Noiembrie

“Tell me somethin’ girl,

Are you happy in this modern world?

“…atunci pleaca!”

Si-am plecat. Cu inima-ndoita, cu sufletul paralizat.

Sunt certata. Incerc la randul meu sa cert. Ma uraste. Nu-l urasc. Vreau sa-i bine. Mi-as dori sa-mi spuna din cand in cand “stai linistita, sunt bine.”

Nopti nedormite intr-o casuta straina, dar un pic a mea, perne jilave, intr-un pat in care nu am stiut cum sa dorm singura.

Incep sa ma descopar prin tine. Tocmai prin tine. Cine-ar fi crezut. La naiba! Uitasem cum e, cred cumva ca nici n-am stiut vreodata. Mi te las. Amandoi schiopatand, incepem sa dansam. E devreme, e mult prea devreme. Dar shirazul e bun.

Decembrie

Un dute-vino in pasi de dans. Ne place si nu ne place. Vrem si nu vrem. Cand te chem, vii, cand ma chemi, vin. Am nevoie de tine, ai nevoie de mine.

Ma mut acasa. Miroase a mine.   

Ianuarie

Incep…ezitand…cu pasi mici.

Invat sa las totul sa treaca prin mine. Din cand in cand mai plang. Din cand in cand rad. Ma simt singura. Sunt cu tine.

Framantari. Ganduri. Intrebari. Incercam sa oprim muzica. Nu mai dansam o vreme. Dar noi nu avem mereu nevoie de muzica. Noi dansam oricum, uneori chiar si pe langa ton.

Februarie

Prima vacanta singura. Incepe sa-mi placa.  Fac jogging in El Retiro si pe Champs-Élysées. O admir pe Guernica la Reina Sofía, mananc pimientos de padron si beau vermú la fiecare masa. Mananc eclere pe strada. As manca magret de canard la orice masa. 

“Your visa is approved!”

Tot dansam, desi ma calci pe picioare pana ma doare. Oprim muzica o vreme.

Martie

Miroase a primavara. Scot la purtat paltonul rosu.

Il cunosc pe el. Apar primii fiori. Zambesc tamp, a indragosteala.  

Aprilie

Uit sa merg. Plutesc. Sunt fericit de indragostita. Nu mai sunt numai eu, suntem noi acum. Il ador. I-o spun. Ma adora. Mi-o spune. 

Mai

Alerg in Central Park. Imi cumpar un ruj de la Macy’s, discuri si cercei de pe strada in Harlem. Beau un Manhattan la Raibow Room. Ii vad pe Jeff Daniels, Brian Carston, Adam Driver pe Broadway. Imi fac selfie-uri pe 5th Avenue, sus pe Empire State Building si in fata Casei Albe.

Dansam timid online…la distanta.

Mi-e dor de el in fiecare zi. 

“Welcome home”. Acasa e unde imi gateste seara, unde ma saruta de noapte buna, e locul unde ne bem cafeaua in fiecare dimineata.

Si totul se duce dracului. Adevarul taie in carne vie. Adevarul zdrobeste. Zile la rand plang in hohote. Sparg un pahar. Cu furie. Pentru prima data pentru ca vreau. Traiesc adormita.

Esti acolo. Dansam asumat. Am nevoie de tine. Ma lasi sa profit. 

Iunie

Se intoarce. Are lucruri nespuse. Plang cu sughituri. Plange. Se caieste. Promite. Il cred.

Aflu muntele. Ma strangi in brate. Nu vreau sa dom singura.

Iubirea incepe sa doara. Incep sa (ma) mint.

E bine la tine in brate. Mereu a fost. Ce vrei de la mine? La naiba!

Iulie

Continui sa (ma) mint. Ca mi-e bine. Ca imi merita lacrimile. Ca pe el il vreau. Ca il vreau langa mine. Nu (ma) inteleg. Il am langa mine putin cate putin, niciodata de tot. Nu-l voi avea niciodata de tot. Zbor si cad. Cad si zbor.

Refugiul meu esti tu. Ma certi. Ma alint(i). Pana la urma ce vrei de la mine?

August

(Ma) decid. Doare. Plang…asumat si a limpezire.

Imi oblojesc(ti) ranile la tine-n brate. Pana la urma ce vrei de la mine? Nici nu ma lasi, nici nu ma iei.

Incep.

Septembrie

“Ce norocos esti!”

Si pana la urma, ce vrei de la mine? Nimic. Prima data intr-un an de zile, imi dau voie sa te las. Imi pare rau ca nu am stiut sa-ti fiu de ajuns. Si ti-o spun. Dar ce nu-ti spun e cat m-ai dezamagit. Dar asta (ma) face sa-mi fie mai usor sa nu te mai stiu atat de aproape.

Ma mai gandesc din cand in cand la tine.

Incep

…sa-mi fie bine cu mine.

Octombrie

In Amsterdam trebuia sa mergem impreuna. Trebuia sa facem multe impreuna. Trebuia sa fim fericiti, eu si el.

Prima data in 5 ani cand sunt singura de ziua mea. Si totusi…n-am fost singura. Si mi-a fost bine. Bine de tot.

El imi trimite un mail, scris in graba.  La tine totul e tacere. Tacerea doarea, dar (ma) face bine.

Mi-e dor de el, ma gandesc la tine. Mi-e dor de tine, ma gandesc la el.

Imi pictez primul tablou, “dansatoare in lumina.”

Noiembrie                          

N-am net acasa de doua luni.

Luni seara balet. Joi in pauza de pranz balet. Joi seara yoga. Vineri in pauza de pranz dans contemporan.

De Craiun zbor la soare.

Mi-am luat de la Paris pensule si tempera.

Traiesc. In sfarsit. Cu ochii deschisi.

Pentru prima data intr-un an de zile.

Pe ritmul meu. Impefect si in afara tonului deseori.    

Noua luni

In facultate am invatat ca in lead ar trebui sa ai acel ceva care captatio benevolentiae. Si am inceput de la titlu…cu 9 luni. Totul incepe de la 9 luni. Vietile noi incep de la 9 luni. Si, am reusit macar un pic sa-ti captez atentia?

Pe 17 decembrie 2018 si eu incepeam…incepeam sa fiu acasa.

Acasa e un apartament micut si cochet, la ultimul etaj cu fler de mansarda, intr-o cladire veche cu scari inalte de lemn, care scartaie din cand in cand, cu un pod prafuit, in care mi-e frica sa urc (am reusit doar sa arunc in el de pe scara niste cutii goale).

Dusumeaua imperfecta de lemn masiv, ferestrele rotunde, mobila alba, de serie m-au primit asa cum eram atunci, agitata, nauca, in cautare de liniste si de directie.

Dupa noua luni sunt mai putin agitata, inca un pic nauca, mai linistita si pe-o oarecare directie, dar acasa.

De cum intru pe usa, intr-un apartament putin schimbat pe ici pe colo, cu pete de culoare si prea multe gauri in spatele celor cateva tablouri cu afise din Friends, imi simt mirosul, imi recunosc urmele si simt ca am ajuns acolo unde mi-e locul.

In bucataria mea, din care primavara ma hlizesc la veveritele din copaci fac din cand in cand cate-un chec, imi fac salatele din fiecare seara sau sparg din neatenie pahare.

Sufrageria, cu biblioteca improvizata din cutii de vin in care imi tin intreaga avere, cartile, cu baloanele cu aer cald atarnate de lustra, m-a vazut plangand in hohote, m-a vazut razand din toata inima, m-a vazut dansand pe muzica de la pick-up, m-a vazut facand si desfacand planuri, a auzit declaratii goale si promisiuni uitate. Sufrageria mea a vazut Friends de doua ori deja anul asta. Si inca mai e timp. Ma si intreb cum de nu m-a convocat la o discutie mai serioasa.

Baia, cu oglinda mare si loc de lasat paharul de vin cand ma las sa alunec in spuma de lavada, ma primeste in fiecare dimineata cu toate imperfectiunile, trupesti si sufletesti. Acolo am si cantarul 🙂

Daca-ar exista psihologi pentru apartamente si case, dormitorul ar fi primul membru pe care l-as sfatui sa mearga la terapie. Oh, saracutul cate-a mai vazut…M-a vazut dormind linistita de prea putine ori, m-a vazut treaza nopti intregi, ascultand sunetul tramvaiului de prea multe ori, m-a vazut bucurandu-ma de o carte buna sau de vreun film mai serios cufundata intre perne, m-a vazut singura, trista si tulburata, ghemuita doar pe-o parte de pat, dar m-a vazut si linistita, fericita, alintata, bucurandu-ma de mirosul astenuturilor proaspat spalate.   

In 50 metri patrati e o parte din mine. E locul in care ma dezbrac de toate si incerc sa fiu…eu…perfecta si imperfecta in acelasi timp.

Septembrie

Mereu mi-a placut la scoala. Atat de mult incat abia asteptam sa se termine vacanta de vara si sa ma intorc in clasa (asta si poate pentru ca mereu mi se parea ca vacantele mele la tara erau plictisitoare).

Asa se face ca mereu vedeam luna septembrie ca un nou inceput. Ca atunci cand incepi o pagina noua in caiet, cand ai grija sa tragi linia perfect dreapta, cand te dai un pic pe spate si-ti admiri primul rand, inceput cu aliniat, cand ai grija sa scrii cel mai ordonat…dar doar pe prima pagina ca de la a doua nu mai tii cont de nimic si nu vrei decat sa apuci sa scrii repede dupa dictare.

Si sentimentul de nou inceput se pastreza si acum. Si daca mai vine peste un pic de curatenie sufleteasca, apai e clar ca nu poate decat sa fie un inceput nou.

Si ce-ar presupune un nou inceput? Fiecare cum si-l vrea. Inceputul asta de mijloc de an mi-l doresc mai linistit, mai calm, cu mai multa introspectie, cu mai mult curaj sa pun da, dar si nu, sa nu-mi mai inec dorintele, sa am mai multa incredere in ce-mi doresc si sa am rabdare. Rabdare cu mine, rabdare cu trairile mele, rabdare cu cei din jur, rabdare cu trairile lor.

A si-mi mai doresc sa ma tin naibilui de scris. 

Bucket list_updatable.exe

Mereu mi-a placut sa visez. Cu ochii inchisi, cu ochii deschisi, ziua sau noaptea, acasa, la scoala, in metrou, pe strada. Venita in Bucuresti la scoala, am descoperit librariile. Pe vremea aia erau o combinatie de locuri magice care aveau manuale, carti, dar absolut fascinante pentru mine erau tot felul de articole de papetarie. Cand veneam de la scoala, aproape in fiecare zi ma abateam de la mica librarie de la Coloane doar ca sa stau sa ma uit la pixuri, creioane, stilouri si tot felul de hartii colorate, mai subtiri, mai groase, mai mari, mai mici. Inainte sa inceapa scola imi faceam mereu liste cu ce mi-as dori pentru fiecare materie. Si cum era perioada de tranzitie, ajungeam sa am poate doar la jumate din ce-mi doream, dar toate imi erau asa dragi, de noi, ca imediat ca incepeam sa scriu in ele nu-mi mai placeau. Eram ordonata doar la prima pagina, dupa…nici eu nu-mi mai intelegeam scrisul (asta se intampla oricum si acum).

Cu timpul visele au luat alta forma. Nu mai visez la librarii (eh, pe naiba, evident ca vreau in continuare sa am o librarie), acum visez SI la locuri fastastice care sa ma lase fare cuvinte, la experiente memorabile.

In ordine aleatorie, asta e ce mi-as dori sa fac in urmatorii ani:

  • Sa locuiesc cateva luni/un an in Paris
  • Sa vad cel putin o tara de pe fiecare continent
  • Sa merg cateva saptamani intr-o tabara de limba italiana, in Italia
  • Sa fac un curs de machiaj
  • Sa reiau franceza
  • Sa invat o noua limba straina (cap de lista spaniola si italiana)
  • Sa merg intr-o croaziera
  • Sa urc pana la base camp pe Himalaya
  • Sa zbor cu balonul
  • Sa merg intr-un safari
  • Sa merg cu barca pe Amazon
  • Sa ajung pe o insula/arhipelag paradis (cap de lista Polinezia Franceza)
  • Sa iau in brate un pinguin
  • Sa experiementez imponderabilitatea
  • Sa conduc
  • Sa invat coregrafia din Dirty Dancing
  • Sa mananc in cel mai bun restaurant din lume
  • Sa petrec un week-end in cel mai scump si luxos hotel din lume
  • Sa merg la un concert Backstreet Boys
  • Sa fac ceva important
  • Sa castig un premiu, orice premiu
  • Sa merg la o gala
  • Sa invat sa lucrez la masina de cusut
  • Sa scriu o carte
  • Sa cunosc pe cineva faimos si sa nu ma pierd cu firea
  • Sa alerg un maraton
  • Sa ma inscriu la un sport de echipa (cap de lista echipa de badminton a institutiei)
  • Sa slabesc 10 kg
  • Sa fiu intr-o sedinta foto ca de revista

Lista e inca deschisa. Dar as vrea sa ma intorc la ea peste niste luni/ani, sa adaug sau sa tai ce deja mi-a gadilat sufletul si mi-a bucurat inima.

Sunt egoista, toate sunt la persoana I, dar asta nu inseamna ca nu mi-as dori sa le impart. Deci, care vrei sa mergi cu mine pe Himalaya?

PS.

Si pe langa astea, mai sunt acelea personale pe care le-am trait o data, dar mai vreau: sa faca mamaie gogosi sau sa-mi deseneze singurele figurine pe care le stie, cucoanele si cardul de gaste, sa ma cuibaresc pe canapea langa mama cand ne uitam la un film prost pe Pro TV, sa merg cu frate-miu intr-o excursie, sa merg cu toti ai mei de care mi-e dor sa dansam pana dimineata-n club…sa ma intorc in timp niste ani cand invatam sa fluier de la tataie.

 

Unde-am fost? Ce-am facut? Ce urmeaza?

Ca de cele mai multe ori, nu prea reusesc sa duc la bun sfarsit lucruri, sau in cazul de fata, sa le continui. Intervin tot felul de scuze si explicatii ca sa nu. Ca n-am timp, ca n-am inspiratie, ca nu s-a mai intamplat nimic notabil de pus pe blog.

Ultima postare e din 2016. Si totusi lumea inca ma gaseste pe google asa ca m-am hotarat sa reiau scrisul. Sa vedem cat ma tine.

Unde-am fost pana acum?

Tot aici, ascunsa in spatele unor motive inventate.

Ce-am facut in timpul asta?

Ne-am vazut de gasitul locului in Frankfurt, am calatorit, am muncit, am ras, ne-am distrat, am fost emotionati, am plans. De-ale vietii.

Ce urmeaza?

Sa-mi dedic mai mult timp scrisului. Sa-mi fac ordine in amintiri si sa incep sa le gasesc un loc in nemurirea internetului. Am facut mici modificari de layout, urmeaza si de continut. Vor fi povesti…multe povesti –  din copilarie, din experientele de roman in Germania, din calatorii, despre lucruri frumoase. Cand am pornit blogul nu stiam ce vreau de la el, nici el de la mine. Am scris de plictiseala articole pe care le-am sters deja. Acum mi-l doresc un jurnal la care sa revin peste ani si sa ma ajute sa-mi reamintesc de anumite momente.

Viata in Germania o sa adune articole si experiente din tara adoptiva. Mi-au dat curaj sa continui prietenii care inainte sa vina aici m-au gasit pe google cautand informatii despre Germania.

In zona de Travel o sa povestesc despre calatoriile noastre. N-o sa fie vorba de intinerarii sau articole gen how to. De astea e plin internetul.  Vor fi trairi si experiente personale.

Zona de Fine Living i-o dedic sufletului. Tulburari, emotii, anxietati, bucurii…tuturor le dau forma.

Am avut o copilarie frumoasa pe care n-am stiut s-o apreciez. Amintiri din copilarie o sa adune mometele acelea la care si acum ma gandesc cu dor. Toate ma definesc acum ca om.

Povestea personală a unui brand

Anno domini 2009. Anul primelor schimbări. Prima călătorie pe banii mei, bine și un pic pe-ai mamei. Primul Paris. Al doilea zbor cu avionul și primul cu Wizz Air. Al doilea loc de muncă. Primul contact cu aviația.

Luni 10 august. Cu o seara înainte aterizasem pe Băneasa, încă amețită de aerul parizian. La ora 8:00 luam metroul spre Pipera. Cu bomboane în geantă și cu emoții în buzunar. Mă aștepta un birou curat să-l umplu cu hârtii, notițe și bilețele. Și am făcut cunoștință cu tot ce avea să-mi umple cei mai frumoși ani profesionali. Rută vs. cursă vs. zbor vs. destinație. Bază vs. aeroport. Aeronavă și nu avion. A320 cu 180 de locuri. Echipaj de cabină, mai rar stewardesa sau steward. Comandant și first officer.

Începutul a fost greu. Când suna telefonul primul gând care-mi trecea prin cap era de fiecare dată: „Ce s-a întâmplat?”. Dar, odată cu trecerea timpului am devenit cei mai buni prieteni. Am anunțat noi rute, am deschis noi aeroporturi, am anunțat noi baze, ne-am plimbat împreună la Londra, Tel Aviv, Veneția, Dortmund, Roma, Milano, Budapesta și am trecut cu bine și prin crize: păsări la motor, nașteri la bord sau singura aterizare de urgență efectuată magistral de echipajul italiano-cipriot.

6 ani mai târziu intrăm împreună într-o nouă etapă.

Fiecare pe drumul lui, eu aici, ei la nivel european. În livery nou, tot rozaliu dar cu albastru cobalt care să atragă atenția, uniforme redesenate pentru însoțitorii de bord, cu noi servicii și beneficii pentru pasageri – locuri alocate, o clasă tarifară încât să călătorești ieftin like a boss, un nou tip de  aeronave pe linia de livrare de la Toulouse. Și noi planuri de extindere și dezvoltare.

Cu siguranță ne vom mai întâlni…în zbor!

Photo credits: Teo Ștefan, Aeronews.ro

https://www.facebook.com/Aeronews.ro

http://aeronews.ro/