La neve italiana

Când spui zăpadă la ce te gândești? La iarnă, evident. Dar când spui schi sau placă? Te gândești la Austria, Franța, Elveția și Bulgaria. La Italia mai puțin, așa-i? La Andorra nici atât. Și nu e păcat?

La noi e simplu, când stai în centrul continentului, orice vacanță, fie ea de iarnă sau de vară e o aventură. Ai un pic de mers până la prima mare, ai un pic de mers până la primul munte. Anul astă am preferat să mergem un pic mai mult până la munte și n-am tras pe dreapta în vecina Austrie. Am mers până-n Dolomoți și-am încercat zăpada italiană. Și pentru că am mers în extra sezon, am căutat o zona prietenă cu începătorii, dar și care să aibă zăpadă și la mijloc de martie. Adamello Ski părea că le are pe toate. Site-ul e foarte bine structurat încât să iei niște decizii informate. Așa ne-am căutat cazare în Passo del Tonale, cea mai înaltă stațiune din zonă, direct de pe site am trimis și primit ofertele de cazare, am putut urmări pe webcam exact care e situația zăpezii, m-am înscris la Școala de Snoboard, ne-am făcut o idee de cum sunt pârtiile în zonă.

Passo Tonale e o stațiune mică-mitică în care n-ai ce face altceva decât să schiezi sau să te dai cu placa (sau măcar să faci ca mine, să încerci). Bine, mai găsești câteva supermarketuri să-ți iei de-ale gurii, că în rest hotelurile cam pun totul la dispoziția turiștilor. Pachetele includ de obicei și 2 mese pe zi (micul dejun și cina), iar prânzul se poate lua în oricare restaurant, dar nu mai târziu de ora 15:00. Atunci doar la Apres Ski mai găsești de mancare. Mancare italiană evident, la mare căutare panini-urile de toate combinațiile, pastele și pizza. Ai nevoie de carbohidrați, la așa efort. Dar poți găsi și bunătăți locale din Trento (un mare plus unui roze frisante) sau din pădure (tot felul de salamuri de carne de mistreț, căprioară sau cerb).

În Tonale se vorbește mult românește. Nu e hotel sau restaurant care sa nu aibă personal din România. Al nostru îl avea chiar 90%. Se pare că pe transilvăneni îi atrage zona. Vin, lucreaza câteva câteva luni pe an, se întorc acasă și anul următor o iau de la capăt.

Toate stațiunile din zonă sunt legate de Schi Buss-uri, dar cum în Tonale ai toate tipurile de pârtii, nu păreau a fi foarte folosite. În vârf de sezon o fi alfel. Pe fiecare pârtie puteai urca cu telescaunul și aluneca ușor sau rapid la coborâre. Unele pârtii sunt mai lungi, altele mai scurte, unele cu inclinație mai mare, altele mai pentru mine așa. Toate erau bune atât pentru schi cât și pentru placă. Din vasta mea experiență pe placă am dedus următoarele: când e cald, zăpada se topește, noaptea îngheață și a doua zi dai cam tare cu fundul. În schimb, când am prins singura noapte de ninsoare serioasă, a doua zi dimineață era o plăcere să cazi.

Ochii mari i-am făcut când am urcat ca turiștii pe gherțar.   La mine cred ar trebui să mai treacă câteva sezoane până când n-o să-mi tremure genunchii în coborâre de la 3000m. Până sus am schimbat 2 telecabine și cu fiecare metru urcat nu-mi puteam stăpâni bătăile inimii. 3000m n-o fi mult pentru unii, dar eu m-am simțit pe acoperișul lumii. Evident că și aici nu mi-am putut opri genunchii din tremurat și nu de frig, ci la vederea haului, pe unde alții mai curajoși lăsaseră urme. Chiar dacă se cobora și pe schi și pe placă, cei pe schiuri părau mai siguri pe ei. Și, stai liniștit/ă, elicopterul de urgență chiar își făcea treaba, l-am auzit de nenumărate ori și chiar l-am și văzut în acțiune.

La final de zi, relaxarea la spa era o binecuvântare. Cel mai mare plus al hotelului nostru, un spa generos cu mai multe tipuri de saune, jacuzzi și zonă de relaxare. Dacă te țineau balamalele îți puteai consuma energia ramăsa pe unde mai era dechis, un club dubios cu muzică tare de se auzea de afară, sau la celebrul Apres Ski Baracca, unde în prima seara ne-au întâmpinat cu Dragostea din Tei. Vecinii noști de hotel, grupul grobian din Lituania s-a bucurat din plin de ce avea mai bun stațiunea de oferit în materie de substanțe care să te ajute să te comporți ca un dobitoc.

2 seri, marțea și joia pe pârtia care-mi cunoștea pre bine fundul se aprindea nocturna.

Detalii despre ce înseamnă zona Adamello Ski, inclusiv prețuri pentru Ski Pass găsești aici: http://www.adamelloski.com/

 

Bine de știut:

  • Cazare hotel 3*** în extra sezon de la 400 eur/persoană 5 nopți (demi-pensiune, Ski Pass inclus)
  • Închiriere echipament (placă, boots, cască) – 75 eur/săptămână
  • Închirere doar placă – 40 eur/săptămână
  • Apres ski – bături începând de la 2,5 eur
  • Școala de snowboard – 120 de eur (2h/zi, timp de 5 zile)

 

Am facut cam mult pe drum ( cei din din Olanda, Suedia, Norvegia, Polonia ce să mai zică), așa că la anul s-ar putea să ne orientăm spre ceva mai aproape. Ori aici aproape în Bavaria în Garmish sau în mai faimoasa Austrie.

Cum să călătorești ieftin prin Germania

Nemții sunt renumiți pentru autostrăzile de 4 benzi pe sens și libertatea de a circula fără limită de viteză. Au aproape 13.000 de km de Autobahn. În același timp, sunt renumiți și pentru rețeaua feroviară și a lor DB (Deutsche Bahn). E clar că dacă ai de ales să călătorești prin țară, mașina e ce mai bună opțiune. Dar dacă n-ai mașină ce faci?

Datorită colegei de la cursul de germană, Sheetal, o indiancă mică de înlățime, software developer de meserie, am aflat despre FlixBus.de. O companie de transport care conectează toate Germania și ajunge chiar și dincolo de granițe. Când trenul e costisitor, și în cele mai multe cazuri chiar e, autocarele FlixBus sunt cea mai bună variantă. Pentru un drum de 1h, Frankfurt – Heidelberg am plătit 15 euro (dus-întors), în timp ce trenul ar fi fost 50 euro.

Un drum cu autocarul se poate dovedi super convenabil în special dacă ajungi în Germania cu un zbor low cost din București, în orașe mai puțin turistice. Ar fi și păcat să nu profiți.

Exemple:

Nuremberg – Heidelberg 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Frankfurt 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Munchen 10 euro (dus-întors)

Stuttgart – Karslruhe 10 euro (dus-întors)

Dortmund – Frankfurt 30 de euro (dus-întors)

Dortmund – Koln 10 euro (dus-întors)

și chiar

Dortmund – Amsterdam 30 euro (dus-întors)

Rezervările se pot face online pe FlixBus.de și plata prin PayPal. Punctele de plecare și sosire sunt în gările mari ale orașelor. Autocarele sunt moderne, dotate cu aer condiționat, seviciu la bord contra cost. Poți cumpăra sandvișuri, biscuiți, suc sau apă. Le-aș compara cu un zbor low cost pe roți. Pentru o persoană scundă ai suficient loc la picioare, iar pentru cei mai înalți recomand locul de la culoar. Și nu uita să-ți activezi cheia de internet gratuit. Așa un drum de 4-5 ore o să treacă mult mai ușor.

Și cel mai important, poți merge liniștit la toaleta fără să aștepți următoarea oprire la benzinărie.

 

Cover photo credits: https://www.facebook.com/FlixBus

Util în Berlin

  1. Berlin Welcome Card. Ai acces nelimitat la transportul în comun din oraș (plus aeroport) – autobuze, tramvaie, U-Bahn și S-Bahn, în funcție de perioada de ședere și zonele prin care te plimbi. Dacă ți-l iei pe cel care e valabil și în zona C, află de la mine că te poți plimba cu el și cu transportul în comun din localițățile din zona respectivă, inclusiv Potsdam. Restul reducerilor cu care vor să-ți ia ochii sunt apă de ploaie, pentru că au niște adnotări care te descurajează – da, ai reducere 25% dacă achiziționezi întreg pachetul care te costă x euro. Prețuri și opțiuni aici: http://www.berlin-welcomecard.de/en
  2. Traseele autobuzelor 100 și 200. Cele două ar putea trece foarte ușor ca autobuze turistice, dar nu. Sunt autobuze normale, double decker cu un super traseu prin centrul orașului, cu capăt de linie în Estul Berlinului, atât de familiar nouă.
  3. Panoramapunkt. În Alexanderplatz tronează impunător Turnul de Televiziune. De la peste 200m vezi orașul de sus, dar cu un preț. Începând de la 13 euro, cu early bird. Variata ieftină – Panoramapunkt în Potsdamer Platz. Pentru 6,50 euro urci cu cel mai rapid lift din Europa la etajele 24 și 25 ale unei clădiri de birouri, aflată acum pe unde trecea chiar el, zidul.
  4. Curry Wurst. Specialitate locală, servită la orice colț de stradă cu o mână de cartofi prăjiți și bere rece. Și tot la capitolul gastronomie, am descoperit un fel de fast-food asiatic, Asia Gourment. Fericire pe noi ca au restaurant și in Frankfurt. Ce e fain aici, la restaurantele asiatice, chinezenești, thai, bucătarii sunt de-ai lor. Cine altcineva să știe bucătăria locală?
  5. Vizită la Bundestag. Intri aici https://visite.bundestag.de și în funcție de disponibilitate îți poți alege ziua și ora la care poți urca în cupola Parlamentului Germaniei. În funcție de programul parlamentar poate ai noroc și te bucuri de un tur ghidat și prin sălile de ședintă. Totul gratuit și foarte nemțește pregătit.
  6. Insula Muzeelor. Raiul pe pământ pentru cei cărora le plac muzeele. Pentru cei care preferă strada, Berlinul e un muzeu în aer liber.
  7. Hărți și ghiduri. Nu da bani pe ele. De cum aterizezi, găsești în aeroport hărți gratuite care includ cele mai importante zone din oraș.
  8. Obiectivele gratuite. Zidul Berlinului, Check Point Charlie, Memorialul Holacaustului, Topografia Teorii. Pe toate le găsești pe hartă.
  9. Buncărul lui Hitler. În zona Voßstraße. Așteaptă-te să găsești o plăcuță care nu face decât să confirme faptul că există legende că buncărul s-ar fi aflat acolo.
  10. Palatul Sansouci Postdam. L-am văzut pe interior, nu aș recomanda nimănui să încerce experiența. E mic, vizita durează 15 minute, puțin impresionant, intrare scumpă ca deh, e site UNESCO. Mai impresionantă e grădina palatului. Și poți folosi banii pentru o intrare într-un palat adevărat cum e Neues Palais.

Credits cover photo: https://www.facebook.com/Berlin

Ich bin ein Berliner…sau poate nu

Vizita lui Kennedy în Berlin a rămas în istorie. În special pentru celebrul salut, care până la urmă nu înseamnă nimic mai mult decât “Sunt un berlinez”, dar ce să-i faci cu tabloidele, care au speculat gogoașa și la propriu și la figurat.

Berlinul te uimește încă de când cobori din avion. Dai cu nasul de unul din cele mai urâțele aeroporturi. Uiți repede ca ai aterizat într-o capitală de putere mondială. Un lucru bun e că ajungi foarte repede în centru. Și au și-o platformă pentru vizitatori și spotteri dar păcat că nu prea ai ce să vezi aterizând și decolând de pe Tegel.

Odată ajuns în centru nu poți să nu remarci apropierea de București, în partea de Vest fiind chiar. Estul, păstrând proporțiile, e un indigo al Bucureștiului. Orașul întreg e asediat de macarale, cărora le cam place să strice pozele. Am plecat cu gândul să mergem mult pe jos, dar gândul s-a schimbat rapid. Berlin Welcome Card a fost folosit la maxim pentru călătoriile cu metroul, S-Bahn-ul sau autobuzul. Cele mai mișto trasele sunt ale autobuzelor 100 și 200, double decker-e care te duc din Vest până-n Est prin zonele cele mai turistice. La capăt de linie o sa te simți ca-n Militari, unul mai verde dar la fel de aglomerat de betoane. Aceleași blocuri înalte, cenușii cu intrări și scări comuniste, dar curate și frumos întreținute. Pe de altă parte, nici Vestul nu a fost menajat de grandomania comunistă, chiar și prin prisma mamuților de sticlă corporatiști și nemuritoarele macarale.

Berlinul încă e în refacere, în transformare. E ca un fluture care încă n-a ieșit din cocon. Dar nu poți să nu-i simți vibrația. Nici n-o să-ți dai seama când te prinde. Cu atât mai mult cu cât am avut cu ce să-l compărăm. Frankfurt vs. Berlin, tânărul la 40 de ani cu familie și copii acasă, liniștit vs. sufletul zbuciumat al adolescentului și al tânărului de până-n 30, dornic să decopere lucruri noi, să încerce senzații nemaiîncercate. Simți vibrația tinerească a orașului la fiecare colț de stradă. Uneori îți va părea compleșitoare, obositoare chiar. Dar ai serile să te refaci în camera de hotel și a doua zi s-o iei de la capăt.

Le-am bifat pe toate, cuprinse în ghiduri de călătorie sau pe blogurile de travel:

Zidul Berlinului – impresionant dacă te gândești la toți cei care și-au dus viața dincolo de el și dorința lor de a avea o viață mai bună. Flashback: Good Bye Lenin

Unter den Linden – un Champs Elysee de cultură germană, aglomerat de turiștii plecați în căutarea Porții Brandenburg

Bundestagul cu a lui cupola – nu ai acces în sălile de sedință ale Parlamentului dar am reușit să tragem cu ochiul. Cam incomode scaunele

Panoramapunkt și orașul văzut de sus – varianta ieftină a Turnului Televiziunii

Insula Muzeelor văzută pe afară – pentru 4 zile cât am stat noi, am preferat să vizităm străzile. Dacă vreau s-o văd pe Neferiti, dau un google

Buncărul lui Hitler sau mai degrabă legenda lui. Nu confirmă nimeni că la 500m de Memorialul Holocaustului și-ar fi trăit Hitler ultimele zile

 

Și culmea, în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la încetarea războiului, noi o hălăduiam prin Postdam. Și ce mai experiență! Clar un trip la Berlin nu ar trebui să sară peste Postdam, orașul regilor, al castelelor și al grădinilor vaste. Dacă aș locui în Berlin, aș fi în fiecare week-end în Postdam, la un picnic, la un târg de bunătăți franțuzești sau doar la un Spaziergang. N-am sărit peste Sansouci, dacă știam că o vizită nu durează mai mult de 15 minute, am fi preferat să ne plimbăm prin grădini. Dar să o luam ca pe o experiență de călătorie…Mă gândesc cât de fain e pentru studenții Universității de acolo să aibă cursuri în Neues Palais. Oare la Institutul de Ler ce-or învăța? Hrușcă le-ar putea fi profesor. Pe lângă cele câteva castele, unele în plină renovare, întreg orașul aduce aminte de perioada boemă a perucilor albe care ascundeau părul mizerabil, a rochiilor lungi și a corsetelor sau a idilelor consumate prin grădini sau orangerii.

 

Patru zile sunt suficiente cât să simți gustul Berlinului și a împrejurimilor. Să-ți dai seama dacă ți-ai găsi locul în agitație. Eu una m-am bucurat de întoarcerea acasă – Ich bin ein Frankfurter. 

Una passegiata in Toscana

Italienii sunt niște artiști. În a nu face nimic, în a savura un panino cu un pahar de vin și bineînțeles în plimbări. Au și un cuvânt care să descrie întocmai arta plimbării și a gătelii de duminică pentru o tură de centru vechi.

Așa l-am luat și eu pe frate-miu, într-o passegiata prin Toscana. Un city-break nemeritat pentru Toscana, pentru care e păcat să nu-ți aloci măcar o săptămână. Dar și 5 zile prin Pisa, Lucca, Florența și Livorno sunt suficiente cât să-ți deschidă pofta de cerul toscan și să rămână în familie ca punct de referință și de comparație cu alte vacanțe sau destinații.

Am aterizat în Pisa

Din 2013 de când am fost noi, orarul de zbor WIZZ a rămas la fel. Zbori liniștit la prânz, cât să nu te trezești nu noaptea-n cap și să aterizezi după-amiaza în plină forfotă. Un hotel mai bine poziționat ca Ariston nici nu cred că puteam găsi – deschideai obloanele și vedeai Turnul, în 5 minute ajungeai în Centrul Vechi sau în 10 minute la gară. În cele 2 zile dedicate oașului, l-am luat ușor la pas și ne-am petrecut timpul și în alte zone decât Piazza dei Miracoli sau în preajma turnului. Am descoperit un oraș, un italiano vero. Am mâncat cea mai bună pizza alături de localnici la Bagni di Nerone, am băut prosecco și am savurat o înghețată pe o bordură din centru sau am gustat căpșuni pe iarba de sub turn. Am intrat în librării, am vorbit franceză într-un anticariat și bineînțeles am făcut poze susținând turnul, ca toți ceilalți. Pisa e mult mai mult decât Turnul Înclinat. E o boemă. Te îmbie s-o iei la pas pe străduțele înguste din centrul vechi, să ai rabdare cu ea, s-o întrebi de vorbă și s-o părăsești cu promisiunea unei revederi.

Spre Florența cu trenul

Sâmbăta dimineața, în mai puțin de-o oră am ajuns în Florența, centrul de greutate al regiunii. Nemeritat i-am dedicat doar o zi, când orașul în sine poate fi subiectul principal al unei călătorii. Ne-am învârtit în jurul Domului, încercând în zadar să ne dăm seama de dimensiuni, am admirat o replică a lui David în toată goliciunea din fața galeriilor Uffizi, am traversat orașul pe Ponte Vecchio, ne-am tras sufletul și am mâncat sandvișuri în fața Palatului Pitti și am petrecute niște ore în camerele și grădinile din palazzo. Am plecat cu regretul că n-am avut inspirația să lăsăm Florența să se arate și dincolo de centrul prea bine cunoscut.

Surpriza Lucca

Cu ghidul în mână am plecat a treia zi de Toscana spre un oraș descris într-o jumătate de pagină. Și ce surpriză am avut. Am descoperit un oraș cu o piață centrală a Amfiteatrului luminoasă, chiar și amenințată de nori, în jurul căreia gravitează întreaga micuță așezare, cu străduțe înguste, cu turiști lăsați în voia pașilor și localnici zgomotoși, cu pasticceria demențială și paste cu busuioc proaspăt nemaipomenite la colț de stradă, sau cu anticari care-și scoseseră cele mai alese mărfurile la ceas de duminică. Și nici măcar nu i-am purtat pică pentru amenda luată că n-am știut să compostăm biletele înainte de să urcăm în tren. Așadar, nu faceți ca noi. Compostați. Noroc că eram turiști, pentru localnici amenda era dublă.

 

Prea mult Livorno

Pentru că am vrut să stăm în zona Pisa, Livorno a fost ultimul oraș din itinerariu. În afară de portul cu iahturi scumpe, am fi putut foarte bine să-l sărim de pe listă. Livorno nu e iese cu nimic în evidență poate și de asta părea așa de pustiu într-o zi călduroasă de primvără.

Toscana înseamnă atât de mult, încât un tur de forță de câteva zile i-ar face o mare nedreptate. Au mai râmas atâtea de descoperit: Siena, Cinque Terre cu ale lui sate în trepte, Bologna, San Gimignano, sau chiar drumurile cu bicicleta pe dealurile cu viță de vie, morazzela cu busuioc și ulei de măsline și pâine făcută în casă de una nonna.

Nu rămâne decât să spun A-rrivederci!

Photo credit cover https://www.facebook.com/pisa.ce?fref=ts

 

Venezia for two, please!

Citeam acum ceva vreme pe unul din blogurile de travel preferate (Mihaijurca.ro) un top al destinațiilor în care să mergi în 2. Iar Veneția nu putea fi exclusă din top. Un city break primăvăratic la începutul lui martie 2014 a fost și prima noastră destinație împreună.

Cu ghidul în mână și rasfoit cât să știm pe unde să mergem în 5 zile, ne-am îmbarcat voioși pentru o experiență de călătorie greu de uitat. Planul făcut de acasă includea o excursie de-o zi în Verona, la doar 30-40 de min cu trenul de Veneția, și musai cu vaporetto pe Insulele Murano și Burano.

Primul sfat: înarmează-te cu răbdare. Veneția e super turistica și uneori chiar sufocantă în zonele hiper cunoscute. Până la urmă orice turist, fie el chiar și călător va ajunge să se oprească în San Marco, va sta la rând pentru poze pe Rialto și cu Grand Canale, va ține o coadă în loc ca să pună pe Facebook o poză cu Puntea Suspinelor sau se va minuna de splendoarea Lagunei de sus din Campanile. Toate sunt un must…însă Veneția e mult mai mult de atât. După ce ai bifat tot ce scrie în ghid, lasă-l în hotel. Ieși în stradă și simte cu adevărat Veneția.

Al doilea sfat: nu-ți fie teamă să umbli pe cărări nebătătorite de turiști. Doar așa ai să simți Italia autentică. Cu rufe întinse peste stradă de la un balcon la altul, sau chiar în fața ușii de la intrare, cu școlari care se joacă într-un parc de cartier și ecoul bucuriei lor că e week-end, cu tarabele cu fructe și legume sau Piața de Pește. Ia masa de prânz în mers cu o felie de pizza și nu uita să mănânci pe săturate patiserie venețiană (personal favorite: cannoli cu vanilie). Seara, bea un pahar de vin în fața unui pub arhiplin și ascultă muzicalitatea limbii italiene.

 

Murano și Burano

Două accesorii atașate Veneției care s-o pună și mai mult în valoare. Ambele sunt bine conectate cu Veneția, vaporetto având intervale bine stabilite. Însăși călătoria de câteva minute prin lagună e o încântare.

Murano e renumită pentru atelierele de sticlă și pentru brizbrizurile super colorate. Evident că nu te poți abține să nu-ți cumperi ceva. Partea bună: de toate pentru toate buzunarele, de la accesorii micuțe, până la opere de artă valoroase din sticlă. Un ocol al insulei nu ar trebui să dureze mai mult de 3 ore, la pas mărunt, cu opriri pe băncuțe. Am ajuns chiar, fără intenție, într-un cimit. Părea mai degrabă a bibliotecă, cu mormintele aranjate frumos ca rafturile de cărți. Doar câțiva privilegiați își aveau piatra comemorativă direct pe pământ.

Burano – ce încântare de culoare și liniște. Ai zice că ai ajuns pe tărâmul ștrunfilor. Casele, fiecare cu personalitatea proprie, sunt vopsite diferit, deși parcă nu te deranjează la ochi că nu s-a ținut cont de nici o regula de asociere a culorilor. Aici am văzut cele mai multe pisici pe stradă. Semn că e o insula prietenoasă cu personalitățile alintate și veșnic somnoroase.

Verona

Mult zgomot pentru nimic. Nu mă înțelegeți greșit, aș bate fiecare colțișor de Italie și nu m-aș plictisi. Dar secretul unei descoperiri stă tocmai în a nu sta la coadă să atingi sânul Julietei ca să ai noroc în dragoste sau să lipești cu gumă un bilețel pe perete. Mă întreb oare câți din cei care jung în Verona se depărtează de centru și se bucură de verdeața parcului care stăjuiește orașul sau se lasă pierduți pe straduțe.

De fiecare dată când ajung în Italia, nu pot să nu mă gândesc la Eat, Pray, Love și la “attraversiamo”. Pentru mine asta e Italia, indiferent de zonă sau de oraș: pizza, paste, un vin bun frisante și bucuria lui dolce far niente la el acasă.

Credits cover photo: https://www.facebook.com/veniceinitaly

Sibiul teatral

Se zice că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, universul conspiră să ți se întâmple. De câtiva ani tot citeam despre minunățiile care se întâmplă în Sibiu în timpul Festivalului Internațional de Teatru, dar niciodată nu am avut bunăvoința să bat drumul până acolo.

Dar îmi doream. Și universul s-a ținut de capul meu până când am ajuns să-mi împlinesc o dorință. Și soarta a făcut ca pe lângă bucuria unui oraș cum e Sibiul, să mă aflu și în balerini de fericită câștigătoare a 2 nopți de cazare la Novotel Sibiu și acces la 2 spectacole. X2

Sibiul în timpul FITS se transformă. Frumusețea-i pusă în valoare, iar spectatorii de pe străzi devin una cu orașul – zâmbitori, calzi, prietenoși, interesanți, liberi. Se lasă în voia bucuriei de culori când Omida Uriasă își face loc prin mulțime, salută Familia Oglindă și petrec cu alai fanfara. Copiii trec în doar câteva secunde de la teamă la fericire când încearcă să se apropie de Clovnii Uriași și refuza să mearga la somn pentru mai vedea încă o dată cum Dragonii pun stăpânire pe Piața Mare. Așa trec zilele la FITS. Așteptând ca teatrul să iasă în stradă și să-i ia pe spectatori pe sus.

Tot orașul respiră artă și devine pe de-a întregul o artă. Spectacolele stradale sunt adevărate reprezentații de sală, iar în spatele ușilor închise după gong se eliberează în aer praful de magie și încântare. Pe lângă zona centrală căutată de turiști pentru atmosfera vie indiferent de anotimp, în 3 zile am luat la pas în doi Sibiul mai puțin turistic. Ne-am plimbat prin cartiere cu străduțe înguste și porți colorate. Ne-am tras sufletul și am băut o bere într-un parc cu poteci parcă lăsate la voia întâmplării.

Pe lângă spectacolele de teatru de pe stăzile orașului, am ajuns și în spatele ușilor închise unde am avut noroc să găsim încă bilete la Mozart Steps regizat de Gigi Căciuleanu și unicul Faust al lui Purcărete.

Dacă pentru doi neștiutori în ale artelor și dansului, Mozart Steps ni s-a părut interesant, Faust a ajuns, cel puțin pentru mine, să redefinească ideea unui spectacol de teatru. Ofelia Popii, însărcinată și-a lăsat sufletul acolo pe scenă. De la locul în care e pus în scenă – fost hala industrială Balanța, până la muzică și efecte speciale trăite pe viu, Faust e mai mult decât un spectacol pe care să-l privești liniștit de pe un scaun confortabil. E înainte de toate emoție. E teamă, e încântare, e palpitație de inimă. E muncă de geniu.

Și nu uita, FITS 2015 – 12-21 iunie! 

 

Photo credits: https://www.facebook.com/FITSibiu

 

 

Cum ajungi ușor in Frankfurt

Frankfurt nu e tocmai o destinație mult visată de vacanță, dar poate deveni doar prima escală spre una îndepărtată și exotică.

De cele mai multe ori, cei care își iau biletele de avion spre Asia, America sau Africa și le iau direct din București, fără a avea parte de bătăile de cap de a lega zborurile între ele. Dar ce te faci dacă esti mai aventurier și vrei sa economisești niște bani? Îți alegi tu singur segmentele de zborur și ai șansa să ieși mai ieftin.

Low cost spre Frankfurt via

Cel mai apropiat aeroport low cost de Frankfurt este Frankfurt Hahn, la 122km. Pe HHN zboră din România Wizz Air cu zboruri din Târgu-Mureș, Timișoara și Cluj.

De exemplu, în perioada 6-13 mai, TGM-HHN-TGM e 288 lei, cu toate taxele incluse și un bagaj mic de cabină. Vrei bagaj de cală, mai dai un pic. Și mai adaugi și transportul spre Târgu Mureș și înapoi și apoi din Hahn până la aeroportul internațional din Frankfurt.

O altă variantă low cost e să zbori în orașele din apropierea Frankfurtului.

Nuremberg la 225 km, cu Wizz Air din București și Cluj.

Din București sunt zboruri joia și duminica, începând de la 99 lei/segmentul.

Dortmund la 221 km, cu Wizz Air din București, Cluj, Craiova, Sibiu și Timișoara.

Din București, în fiecare luni, miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, de la 179 lei/segmentul.

Cu Wizz Air ar mai fi zborurile Cluj-Koln (la 197 km de Frankfurt). Memmingen e deja prea departe, la 341 km de Frankfurt.

Ar mai fi varianta Stuttgart la 204 km, cu Blue Air, marțea, joia, sâmbătă și duminica, pornind de la 177,99 lei, la care se mai adaugă taxe și servicii.

Dar dacă vrei să ajungi direct pe aeroportul principal din Frankfurt, cele două companii aeriene tradiționale Tarom și Lufthansa operează chiar și mai multe zboruri pe zi.

La Tarom, un preț OK e un maxim de 150 eur pentru un zbor dus-întors. Luat cu 1-2 luni înainte ai toate șansele să prinzi prețul bun. Și dacă mai prinzi o promoție ca cea precedentă care a blocat serverele Tarom, poți să dai și 99 EUR pe un zbor dus-întors.

Tarom are în fiecare zi a săptămânii, câte 2 zboruri pe zi, unul dimineața, altul după-amiaza. Plata se poate face online, în timpul procesului de rezervare sau în 24h, la agențiile Tarom, fără să plătești taxe suplimentare de rezervare. Taxa suplimentară o plătești când rezervarea o faci la o genție de turism sau agenție Tarom. E 30 eur/bilet.

În ceea ce privește Lufthansa, prețurile sunt pic mai mari decât la Tarom, însă cu mult mai multe opțiuni de zbor, inclusiv cu o escală. Și la Lufthansa, un preț mediu ar fi de 150 eur. Ce e peste, e deja prea mult și mai bine cauți o variantă alternativă, chiar și low cost.