couple-307287_1280

Destinații pentru părinți

Și am ajuns și la ultimul articol din seria Top 5. E dedicat părinților. Când o să mă fac mare, unde i-aș trimite pe ai mei în călătorie?

Roma

Prima pe listă pentru că a fost și prima destinație unde ai mei, de voie de nevoie, s-au trezit cu biletele cumpărate. Era 2013 când i-am urcat în avion și duși au fost pentru un city brek. A fost și primul zbor al mamei cu avionul. Amândoi s-au întors super încântați. Tata ca pasionat de istorie a avut de ce să se bucure, iar mama….cred că și acum tot visează că se plimbă pe străduțele din Roma.

 

 

Berlin

Deși aglomerat și haotic, Berlinul a reușit să-mi ajungă la inimă. Dacă a reușit pe mine să mă impresioneze și emoționeze, îmi și imaginez cum ar fi pentru ei să se plimbe de-a lungul Zidului Berlinului, să intre în Biserica Kaiserului William sau să treacă nestringheriți prin Check Point Charlie. Cu atât mai mult cu cât tinerețea și-au petrecut-o dincolo de zid, într-o Europă tăcută și aservită comunismului.

 

Londra

Pentru tata ar fi o bucurie să poate să-și exerseze engleza tocmai la ea acasă. Pentru mama sunt sigură ca ar fi o experiență copleșitoare. Tot ce a văzut până acum la televizor s-ar afla în fața ei. De la Big Ben, Parlament până la Saint Paul sau Buckingham și momentul schimbării gărzii. Și ca bonus, Natural History Museum, pentru doi foști studenți la Biologie și Biochimie.

 

 

Tel Aviv și Ierusalim

Cu siguranță Israelul e încă e o destinație exotică pentru mulți dintre noi. Uneori considerată pe nedrept nesigură, motiv pentru care nu e inclusă în multe planuri de călătorie. Greșit! Pe lângă faptul că e o flacăra creștinismului, Israelul e o țară a contrastelor. Ierusalimul sau Haifa cu istoria foarte bine prezervată, religie și pioeșenie vs. tumultul modern al unui Tel Aviv iubit de tineri.

Oslo

O altă europă. Dacă ar fi să-i aștept la aeroport, la întoarcere nu cred ca aș mai avea pe cine :) Și nu pentru că vorbim de obiective turistice care să-ți ia ochii, ci tocmai pentru că ar ajunge în altă lume. Mai verde, mai curată, mai aerisită, mai sigură și chiar mai bogată.



About

Tânără visătoare plec în călătoria vieții. După aproape 6 ani petrecuți în PR-ul românesc alături de cei mai profesioniști colegi și șefi, dar și cei mai cool clienți, ma pregătesc să descopăr lumea. Prima oprire Frankfurt. Din ianuarie 2015 se va numi acasă.


'Destinații pentru părinți' has no comments

Be the first to comment this post!

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.

Copyright 2014 - 2015 © andreealascu.ro by Andreea Lascu