brandenburg-gate-417890_1280

Ich bin ein Berliner…sau poate nu

Vizita lui Kennedy în Berlin a rămas în istorie. În special pentru celebrul salut, care până la urmă nu înseamnă nimic mai mult decât “Sunt un berlinez”, dar ce să-i faci cu tabloidele, care au speculat gogoașa și la propriu și la figurat.

Berlinul te uimește încă de când cobori din avion. Dai cu nasul de unul din cele mai urâțele aeroporturi. Uiți repede ca ai aterizat într-o capitală de putere mondială. Un lucru bun e că ajungi foarte repede în centru. Și au și-o platformă pentru vizitatori și spotteri dar păcat că nu prea ai ce să vezi aterizând și decolând de pe Tegel.

Odată ajuns în centru nu poți să nu remarci apropierea de București, în partea de Vest fiind chiar. Estul, păstrând proporțiile, e un indigo al Bucureștiului. Orașul întreg e asediat de macarale, cărora le cam place să strice pozele. Am plecat cu gândul să mergem mult pe jos, dar gândul s-a schimbat rapid. Berlin Welcome Card a fost folosit la maxim pentru călătoriile cu metroul, S-Bahn-ul sau autobuzul. Cele mai mișto trasele sunt ale autobuzelor 100 și 200, double decker-e care te duc din Vest până-n Est prin zonele cele mai turistice. La capăt de linie o sa te simți ca-n Militari, unul mai verde dar la fel de aglomerat de betoane. Aceleași blocuri înalte, cenușii cu intrări și scări comuniste, dar curate și frumos întreținute. Pe de altă parte, nici Vestul nu a fost menajat de grandomania comunistă, chiar și prin prisma mamuților de sticlă corporatiști și nemuritoarele macarale.

Berlinul încă e în refacere, în transformare. E ca un fluture care încă n-a ieșit din cocon. Dar nu poți să nu-i simți vibrația. Nici n-o să-ți dai seama când te prinde. Cu atât mai mult cu cât am avut cu ce să-l compărăm. Frankfurt vs. Berlin, tânărul la 40 de ani cu familie și copii acasă, liniștit vs. sufletul zbuciumat al adolescentului și al tânărului de până-n 30, dornic să decopere lucruri noi, să încerce senzații nemaiîncercate. Simți vibrația tinerească a orașului la fiecare colț de stradă. Uneori îți va părea compleșitoare, obositoare chiar. Dar ai serile să te refaci în camera de hotel și a doua zi s-o iei de la capăt.

Le-am bifat pe toate, cuprinse în ghiduri de călătorie sau pe blogurile de travel:

Zidul Berlinului – impresionant dacă te gândești la toți cei care și-au dus viața dincolo de el și dorința lor de a avea o viață mai bună. Flashback: Good Bye Lenin

Unter den Linden – un Champs Elysee de cultură germană, aglomerat de turiștii plecați în căutarea Porții Brandenburg

Bundestagul cu a lui cupola – nu ai acces în sălile de sedință ale Parlamentului dar am reușit să tragem cu ochiul. Cam incomode scaunele

Panoramapunkt și orașul văzut de sus – varianta ieftină a Turnului Televiziunii

Insula Muzeelor văzută pe afară – pentru 4 zile cât am stat noi, am preferat să vizităm străzile. Dacă vreau s-o văd pe Neferiti, dau un google

Buncărul lui Hitler sau mai degrabă legenda lui. Nu confirmă nimeni că la 500m de Memorialul Holocaustului și-ar fi trăit Hitler ultimele zile

 

Și culmea, în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la încetarea războiului, noi o hălăduiam prin Postdam. Și ce mai experiență! Clar un trip la Berlin nu ar trebui să sară peste Postdam, orașul regilor, al castelelor și al grădinilor vaste. Dacă aș locui în Berlin, aș fi în fiecare week-end în Postdam, la un picnic, la un târg de bunătăți franțuzești sau doar la un Spaziergang. N-am sărit peste Sansouci, dacă știam că o vizită nu durează mai mult de 15 minute, am fi preferat să ne plimbăm prin grădini. Dar să o luam ca pe o experiență de călătorie…Mă gândesc cât de fain e pentru studenții Universității de acolo să aibă cursuri în Neues Palais. Oare la Institutul de Ler ce-or învăța? Hrușcă le-ar putea fi profesor. Pe lângă cele câteva castele, unele în plină renovare, întreg orașul aduce aminte de perioada boemă a perucilor albe care ascundeau părul mizerabil, a rochiilor lungi și a corsetelor sau a idilelor consumate prin grădini sau orangerii.

 

Patru zile sunt suficiente cât să simți gustul Berlinului și a împrejurimilor. Să-ți dai seama dacă ți-ai găsi locul în agitație. Eu una m-am bucurat de întoarcerea acasă – Ich bin ein Frankfurter. 



About

Tânără visătoare plec în călătoria vieții. După aproape 6 ani petrecuți în PR-ul românesc alături de cei mai profesioniști colegi și șefi, dar și cei mai cool clienți, ma pregătesc să descopăr lumea. Prima oprire Frankfurt. Din ianuarie 2015 se va numi acasă.


'Ich bin ein Berliner…sau poate nu' have 3 comments

  1. November 29, 2015 @ 10:34 am veteranul1

    Un articol bine articulat. Se vede ca experienta de PR a folosit. Pentru ca am petrecut ceva timp in Berlin si Frankfurt pot sa afirm ca patru zile la Berlin nu sunt suficiente. Pentru Frankfurt, da.

    Reply

    • November 29, 2015 @ 11:41 am Andreea

      Salut! Bine-ai venit pe la mine. Iti multumesc de comment. Acum depinde si din ce unghi priveste cele doua orase. Pentru mine Frankfurtul e de un an de zile acasa. Si-mi place. Orasul si mai ales oamenii care locuiesc in el. Berlinul in cele cateva zile cat am fost, mi s-a parut cam zbuciumat pentru sufletul meu…dar si asta pentru ca am fost ca un turist…si in Frankfurt daca te duci pe Zeil, n-ai cum sa stii cum e in Bockenheim sau in Westend, nu?! Clar Berlinul e mai viu si mai colorat ca Frankfurtul…acum depinde de ce oportunitati apar si te atrag in diferite parti ale lumii. Si-ti foarte multumesc pentru urare! Ai fost primul!

      Reply

  2. November 29, 2015 @ 10:36 am veteranul1

    Scuze, toate cele bune cu ocazia zilei onomastice.

    Reply


Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.

Copyright 2014 - 2015 © andreealascu.ro by Andreea Lascu