Ich bin ein Berliner…sau poate nu

Vizita lui Kennedy în Berlin a rămas în istorie. În special pentru celebrul salut, care până la urmă nu înseamnă nimic mai mult decât “Sunt un berlinez”, dar ce să-i faci cu tabloidele, care au speculat gogoașa și la propriu și la figurat.

Berlinul te uimește încă de când cobori din avion. Dai cu nasul de unul din cele mai urâțele aeroporturi. Uiți repede ca ai aterizat într-o capitală de putere mondială. Un lucru bun e că ajungi foarte repede în centru. Și au și-o platformă pentru vizitatori și spotteri dar păcat că nu prea ai ce să vezi aterizând și decolând de pe Tegel.

Odată ajuns în centru nu poți să nu remarci apropierea de București, în partea de Vest fiind chiar. Estul, păstrând proporțiile, e un indigo al Bucureștiului. Orașul întreg e asediat de macarale, cărora le cam place să strice pozele. Am plecat cu gândul să mergem mult pe jos, dar gândul s-a schimbat rapid. Berlin Welcome Card a fost folosit la maxim pentru călătoriile cu metroul, S-Bahn-ul sau autobuzul. Cele mai mișto trasele sunt ale autobuzelor 100 și 200, double decker-e care te duc din Vest până-n Est prin zonele cele mai turistice. La capăt de linie o sa te simți ca-n Militari, unul mai verde dar la fel de aglomerat de betoane. Aceleași blocuri înalte, cenușii cu intrări și scări comuniste, dar curate și frumos întreținute. Pe de altă parte, nici Vestul nu a fost menajat de grandomania comunistă, chiar și prin prisma mamuților de sticlă corporatiști și nemuritoarele macarale.

Berlinul încă e în refacere, în transformare. E ca un fluture care încă n-a ieșit din cocon. Dar nu poți să nu-i simți vibrația. Nici n-o să-ți dai seama când te prinde. Cu atât mai mult cu cât am avut cu ce să-l compărăm. Frankfurt vs. Berlin, tânărul la 40 de ani cu familie și copii acasă, liniștit vs. sufletul zbuciumat al adolescentului și al tânărului de până-n 30, dornic să decopere lucruri noi, să încerce senzații nemaiîncercate. Simți vibrația tinerească a orașului la fiecare colț de stradă. Uneori îți va părea compleșitoare, obositoare chiar. Dar ai serile să te refaci în camera de hotel și a doua zi s-o iei de la capăt.

Le-am bifat pe toate, cuprinse în ghiduri de călătorie sau pe blogurile de travel:

Zidul Berlinului – impresionant dacă te gândești la toți cei care și-au dus viața dincolo de el și dorința lor de a avea o viață mai bună. Flashback: Good Bye Lenin

Unter den Linden – un Champs Elysee de cultură germană, aglomerat de turiștii plecați în căutarea Porții Brandenburg

Bundestagul cu a lui cupola – nu ai acces în sălile de sedință ale Parlamentului dar am reușit să tragem cu ochiul. Cam incomode scaunele

Panoramapunkt și orașul văzut de sus – varianta ieftină a Turnului Televiziunii

Insula Muzeelor văzută pe afară – pentru 4 zile cât am stat noi, am preferat să vizităm străzile. Dacă vreau s-o văd pe Neferiti, dau un google

Buncărul lui Hitler sau mai degrabă legenda lui. Nu confirmă nimeni că la 500m de Memorialul Holocaustului și-ar fi trăit Hitler ultimele zile

 

Și culmea, în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la încetarea războiului, noi o hălăduiam prin Postdam. Și ce mai experiență! Clar un trip la Berlin nu ar trebui să sară peste Postdam, orașul regilor, al castelelor și al grădinilor vaste. Dacă aș locui în Berlin, aș fi în fiecare week-end în Postdam, la un picnic, la un târg de bunătăți franțuzești sau doar la un Spaziergang. N-am sărit peste Sansouci, dacă știam că o vizită nu durează mai mult de 15 minute, am fi preferat să ne plimbăm prin grădini. Dar să o luam ca pe o experiență de călătorie…Mă gândesc cât de fain e pentru studenții Universității de acolo să aibă cursuri în Neues Palais. Oare la Institutul de Ler ce-or învăța? Hrușcă le-ar putea fi profesor. Pe lângă cele câteva castele, unele în plină renovare, întreg orașul aduce aminte de perioada boemă a perucilor albe care ascundeau părul mizerabil, a rochiilor lungi și a corsetelor sau a idilelor consumate prin grădini sau orangerii.

 

Patru zile sunt suficiente cât să simți gustul Berlinului și a împrejurimilor. Să-ți dai seama dacă ți-ai găsi locul în agitație. Eu una m-am bucurat de întoarcerea acasă – Ich bin ein Frankfurter. 

Noaptea Muzeelor….până la ora 02:00

E clar că nemții nu sunt fanii nopților pierdute. Am aflat asta chiar de Revelion când majoritatea cârciumilor afișau un program fix de petrecere, care de cele mai multe ori se încheia la 02:00. Dar sunt super extaziați de Noaptea Muzeelor. Chiar dacă sâmbătă, 25 aprilie…totul se petrece într-un interval bine definit 19:00 – 02:00, cu mici excepții când unele muzee și galerii se închid la 00:00. Și eu îmi aduc aminte când în primul an de Noaptea Muzeelor în București am fost la Antipa la ora 04:00 și m-am întors acasă cu metroul.

Ce e interesant la Nacht der Museen?

  • Taxa de 14 euro de persoană. Ai acces la toate muzeele și galeriile incluse în program și transport gratuit între ele pe uscat și pe apă.
  • Sunt mobilizate 4 linii care leagă toate zonele de interes din Frankfurt, zona aeroportului dar și din Offenbach și un shuttle boat.*Frankfurt în sine e foarte mic, pentru că cei mai mulți preferă să locuiască în orașele satelit cum e și Offenbach, foarte bine conectate de tren. În Offenbach locuiește cea mai mare comunitate de români din Frankfurt.
  • Acces la Zoo când noaptea unde se pregătește o instalație specială de lumini.
  • Muzeul Eintracht Frankfurt. Cică stadionul are 90 de ani și sărbătorește cu un wurst și un pahar de sampanie.
  • Că tot se află pe agenda internațională, la Centrul Educațional Anne Frank se va discuta despre genocidul armenilor.
  • Goethe va fi bucuros de oaspeți la el acasă.
  • Acces în Japan Tower, din zona de business a centrului. Unul din sediile ECB.
  • La Muzeul Comunicațiilor Darth Vader va fi gazda surpriză.
  • Fiecare locație are și ceva special pregătit. Unii oferă bufet cu specialități armene, alții pahare de șampanie, dulciuri și cocteiluri în grădină. Asta spre deosebire de buluceala, țipetele și nervii de la Noaptea Muzeelor din București.
  • Nenumărate reprezentații de teatru, muzică și lectură în aer liber.

Pe listă sunt incluse cele mai importante muzee: Städel Museum, Muzeul de Istorie, de Istorie Naturala, al Evreilor, al Comunicațiilor, de Arheologie, de Arhitectura, de Fotografie, al Crimelor sau al Experimentelor. Numai vreme bună să fie că se anunță un week-end ploios.

Later edit: una din profele de cursul de integrare de abia așteaptă sâmbăta. Păcat că i-am stricat bucuria când i-am zis că sunt șanse de 90% de ploaie.

Credit photo: https://www.facebook.com/nachtdermuseen.frankfurt

Prețuri de Germania

Conform Eurostat, în 2014 salariul mediu net în Germania era de 2054 Euro. E un calcul mediu pentru ca aici negocierile salariale se duc la nivel de salariu brut. Ajungi să plătești taxe mai mari sau mai mici în funcție de clasa de taxare în care te afli, în funcție de statutul marital. Ești necăsătorit, plătești taxe mai mari. Cele mai mari. Ești căsătorit și tu ai salariul cel mai mare, altă clasă de taxare și tot așa, toate variantele. În Germania nu este acceptată căsătoria între persoane de același sex, dar cu toate astea recunosc parteneriatul civil ce aduce taxe mai mici pentru cei doi. Tocmai de asta, acum se dorește introducerea parteneriatului civil și pentru cuplurile heterosexuale, pentru a scapă de taxele atât de mari.

Cu toate taxele și costurile mari pentru anumite servicii, prețurile pentru coșul zilnic sunt similare celor din România. Am luat în calcul prețurile medii pentru alimenetele de bază. Evident că variantele bio sunt sensibil mai scumpe, evident că există branduri consacrate care îți cer să scoți mai mulți bani din buzunar. Lista de cumpărături arată cam așa:

  • 10 ouă – 0.99 euro
  • Unt – 0.99 euro
  • Lapte 1.5% grăsime – 0.55 euro (+4 cenți pentru 3.5% grăsime)
  • Pâine neagră – 1.69 euro (nouă ne cam ajunge 4-5 zile)
  • 1 pui de 1kg – 4.49 euro
  • 1kg carne de porc feliata, pentru grătar – 6.98 euro
  • 1l ulei – 1.29 euro
  • 1 kg de pulpe de pui – 2.54 euro
  • 800g somon congelat – 3.89 euro
  • legătură de legume pentru supă (morcov, pătrunjel, țelină, praz) – 1.49 euro
  • 1kg morcovi – 1.49 euro
  • 1kg de vinete – 2.99 euro
  • 1kg zucchini – 2.99 euro
  • 1 caserolă de ciuperci – 1.79 euro
  • 1 broccoli – 1.26 euro
  • 1kg ceapă – 1.49 euro
  • 1kg roșii – 1.59 euro
  • Salată verde – 0.79 euro
  • 1 lămâie – 0.39 euro
  • 1kg banane – 1.69 euro
  • 1 kivi – 0.39 euro
  • 1kg mere – 1.49 euro
  • Sos paste Barilla – 1.99 euro
  • Paste – de la 0.49 euro (în funcție de marcă)
  • Mozzarella – 0.55 euro (cam pentru doua porții)
  • Roșii întregi în sos – 1.25 euro
  • 2l Pepsi – 1.29 euro (+0.25 euro sticla)
  • Fusecuri asortate – 0.99 euro
  • Cutie cereale – 0.95 euro
  • 1kg înghețată – 1.99 euro
  • Eșență de rom – 0.49 euro
  • Zahăr vanilat – 0.25 euro
  • 1kg făină – 0.32 euro
  • Pizza Ristorante congelată – 1.99 euro
  • Baghetă cu unt și ierburi aromate congelată – 0.59 euro
  • 1 cutie de ceai – 1.79 euro
  • Vin Italienesc (alb, roșu, rose) – 2.59 euro

Photo credits https://www.facebook.com/Rewe

Una passegiata in Toscana

Italienii sunt niște artiști. În a nu face nimic, în a savura un panino cu un pahar de vin și bineînțeles în plimbări. Au și un cuvânt care să descrie întocmai arta plimbării și a gătelii de duminică pentru o tură de centru vechi.

Așa l-am luat și eu pe frate-miu, într-o passegiata prin Toscana. Un city-break nemeritat pentru Toscana, pentru care e păcat să nu-ți aloci măcar o săptămână. Dar și 5 zile prin Pisa, Lucca, Florența și Livorno sunt suficiente cât să-ți deschidă pofta de cerul toscan și să rămână în familie ca punct de referință și de comparație cu alte vacanțe sau destinații.

Am aterizat în Pisa

Din 2013 de când am fost noi, orarul de zbor WIZZ a rămas la fel. Zbori liniștit la prânz, cât să nu te trezești nu noaptea-n cap și să aterizezi după-amiaza în plină forfotă. Un hotel mai bine poziționat ca Ariston nici nu cred că puteam găsi – deschideai obloanele și vedeai Turnul, în 5 minute ajungeai în Centrul Vechi sau în 10 minute la gară. În cele 2 zile dedicate oașului, l-am luat ușor la pas și ne-am petrecut timpul și în alte zone decât Piazza dei Miracoli sau în preajma turnului. Am descoperit un oraș, un italiano vero. Am mâncat cea mai bună pizza alături de localnici la Bagni di Nerone, am băut prosecco și am savurat o înghețată pe o bordură din centru sau am gustat căpșuni pe iarba de sub turn. Am intrat în librării, am vorbit franceză într-un anticariat și bineînțeles am făcut poze susținând turnul, ca toți ceilalți. Pisa e mult mai mult decât Turnul Înclinat. E o boemă. Te îmbie s-o iei la pas pe străduțele înguste din centrul vechi, să ai rabdare cu ea, s-o întrebi de vorbă și s-o părăsești cu promisiunea unei revederi.

Spre Florența cu trenul

Sâmbăta dimineața, în mai puțin de-o oră am ajuns în Florența, centrul de greutate al regiunii. Nemeritat i-am dedicat doar o zi, când orașul în sine poate fi subiectul principal al unei călătorii. Ne-am învârtit în jurul Domului, încercând în zadar să ne dăm seama de dimensiuni, am admirat o replică a lui David în toată goliciunea din fața galeriilor Uffizi, am traversat orașul pe Ponte Vecchio, ne-am tras sufletul și am mâncat sandvișuri în fața Palatului Pitti și am petrecute niște ore în camerele și grădinile din palazzo. Am plecat cu regretul că n-am avut inspirația să lăsăm Florența să se arate și dincolo de centrul prea bine cunoscut.

Surpriza Lucca

Cu ghidul în mână am plecat a treia zi de Toscana spre un oraș descris într-o jumătate de pagină. Și ce surpriză am avut. Am descoperit un oraș cu o piață centrală a Amfiteatrului luminoasă, chiar și amenințată de nori, în jurul căreia gravitează întreaga micuță așezare, cu străduțe înguste, cu turiști lăsați în voia pașilor și localnici zgomotoși, cu pasticceria demențială și paste cu busuioc proaspăt nemaipomenite la colț de stradă, sau cu anticari care-și scoseseră cele mai alese mărfurile la ceas de duminică. Și nici măcar nu i-am purtat pică pentru amenda luată că n-am știut să compostăm biletele înainte de să urcăm în tren. Așadar, nu faceți ca noi. Compostați. Noroc că eram turiști, pentru localnici amenda era dublă.

 

Prea mult Livorno

Pentru că am vrut să stăm în zona Pisa, Livorno a fost ultimul oraș din itinerariu. În afară de portul cu iahturi scumpe, am fi putut foarte bine să-l sărim de pe listă. Livorno nu e iese cu nimic în evidență poate și de asta părea așa de pustiu într-o zi călduroasă de primvără.

Toscana înseamnă atât de mult, încât un tur de forță de câteva zile i-ar face o mare nedreptate. Au mai râmas atâtea de descoperit: Siena, Cinque Terre cu ale lui sate în trepte, Bologna, San Gimignano, sau chiar drumurile cu bicicleta pe dealurile cu viță de vie, morazzela cu busuioc și ulei de măsline și pâine făcută în casă de una nonna.

Nu rămâne decât să spun A-rrivederci!

Photo credit cover https://www.facebook.com/pisa.ce?fref=ts

 

Jobmesse în Frankfurt

…sau cum am lăsat un CV și am reușit să plec cu o carte de vizită.

Când ne-am hotărât să-l urmez pe V. în Frankfurt, am plecat destul de încrezătoare că n-ar dura așa mult până să-mi găsesc un job într-un oraș atât de cosmopolit și internațional cum e Frankfurtul. Și au trecut aproape 3 luni….între timp mi-am mai temperat așteptările și chiar obiectivele. Lucrurile se mișcă, dar nu atât de rapid pe cât mi-aș dori. Nu vreau să mă lansez în estimări de timp, așa că iau fiecare oportunitate așa cum mi se arată și să încerc să răspund cât mai convingător cu un CV sau scrisoare de intenție.

Îmi puneam ceva speranțe în Târgul de Joburi mai ales că pe lista de expozanți erau tot felul de companii foarte mari: Fraport, Lufthansa, Adecco, DB sau VW. Și cu toate astea la fiecare stand la care am fost, m-am lovit de părerile de rău că-și doresc angajați care să aibă un nivel avansat de limbă germană. Așa că nu am reuși decât să las un CV la o companie de logistică care lucrează cu România și am plecat cu o carte de vizită de la Adecco.

Exemplu de atitudine de neamț: la standul Fraport sunt întâmpinată frumos de un domn la costum, se prezintă, eu o dau imediat pe engleză și văd cum își schimbă total atitudinea și-mi răspunde sec că trebuie și germană pentru un job la ei. Și nici măcar nu știa că sunt din România.

Diferențe față de târgurile de joburi din România:

  • puține standuri, însă nu era foarte aglomerat, companiile au fost alese foarte bine (companii mari, oportunități multe de angajare sau de intership-uri)
  • fiecare stand încerca să iasă cu ceva în evidentă și plecai cu mici atenții: sacoșe de pânză, bomboane, brelocuri, mascote
  • nu doar tinerii căutau job, am văzut o mulțime de domni la costum care se învârteau printre companii și nu păreau să fie organizatori
  • se pune foarte mult accent pe interacțiunea cu recrutorul, nu doar să lași CV-ul în mers
  • foarte multe workshop-uri organizate în cele două zile
  • oportunități de a-ți face poze profi pentru a le atașa profilului
  • Live Matching, sesiuni de interviu on the spot pentru a vedea dacă te-ai potrivi la o anumită companie

Din ziare citire, au fost 5000 de vizitatori în cele 2 zile de târg, fără să dea senzația de super aglomerare sau de lucruri făcute în viteză. Calitate mai presus de cantitate. Cu o rată a șomajului de 4.7% în ianuarie 2015.

 

 

Photo credis: https://www.facebook.com/jobmessedeutschland

Still…(insert name here)

Mereu am considerat-o pe Julianne Moore ca fiind femeia frumoasă ce poate fi luată ușor ca model. Pentru că are acea frumusețe ce se regăseșe în noi toate, blonde, brunete, slabe sau mai plinuțe, înalte sau mai scunde. O frumusețe naturală, degajată, simplă, dar nu simplistă, ce iese din tiparele catwalk-ului.

Și a știut atât de bine să ne arate această frumusețe în Still Alice. Filmul e o odă închinată vremelniciei vieții. Oricare din noi poate fi Alice. Oricare din noi se poate trezi înlăturat din prezent și aruncat în termnița propriei gândiri atemporale.

Și totuși uităm atât de ușor, în mod conștient, de prezent și intrăm voit în capcanele trecutului și mai ales ale viitorului. Pentru că prezentul ajunge să nu mai fie suficient. De ce?

Ce-ar fi dacă ne-am opri un pic și ne-am concentra chiar și pentru câteva minute la ceea ce însemnă viața acum, în clipa asta?

2 luni, 2 săptămâni și 2 zile în Germania

Chiar și Moromete avea o relație specială cu timpul. Eu de ce n-aș avea? Uitându-mă acum pe calendar, îmi dau seama că primele luni din noua viață au trecut pe lângă mine ca un tren ICE. Totul e nou – țara, oamenii, supermarketurile, lipsa și dorul rutinei din țară…dar și entuziasmul descoperirii. Aflu lucruri noi despre mine și despre ei în fiecare zi. Ce-am aflat despre ei până acum:

  • Ordinea, disciplina, punctualitatea la nemți….au rămas proverbiale. Și pentru ca nu vreau sa vorbesc în termeni abstracți, am și exemple. Se făcea că ne sună cei de la O2 să ne spună că va veni cineva să verifice liniile telefonice “mâine” între 12:00 și 16:00. Așadar, no going out. Se face 2, se face 3, se face 3:30, 3:45, 4. Tot timpul asta n-am părăsit perimetrul ușii de la intrare. Când să-mi văd de treabă că nu mai vine nimeni, sună omu’ de la telefoane. Era 16:15. Întâmplarea, întâmplărilor vine de la…Poștă. Nemții au o pasiune pentru poștă. Totul la ei se trimite prin poștă, de la acte trimise de diverse instituții, carduri de sănătate, sau contracte. În povestea de față se făcea că printr-o conjunctură fericită, zic eu acum, aflu că nu primesc nimic prin poștă. Mă duc la oficiul poștal de lângă noi, unde oamenii mă înțeleg, dar n-au cum să mă ajute. M-ar fi sfătuit să mă duc să vorbesc cu poștașii direct, dar nu prea știu engleză. Imi dau totuși un număr de hotline unde primesc un sfat genial. Cum de nu mă gândisem și eu până atunci…să-i contactez pe toți cei care mi-au trimis scrisori, să vorbească la poștă, poșta să le returneze scrisorile mele și apoi sa le retrimită. Noroc că am pândit poștașul într-o dimineață, care Doamne-Ajută vorbea engleză și măcar am primit una din hârtiile importante. Pentru restul…trebuie să mai fac cercetări.
  • Biciclistul e regele șoselelor. Toată lumea e pe bicicletă. Tineri, bătrâni, mame cu copii, cu scăunele sau acariciuri atașate în care odrasla doarme. Ai bicicletă, ai respect în trafic. Ai pista ta, fie separat pe o zonă de trotuar, fie pista e direct pe șosea. La semafor vei avea mereu prioritate și n-o să cam vezi claxoane de la șoferi că n-ai plecat în secunda -1 de când s-a făcut verde.
  • Nemților le plac mașinile.…mașini puternice, producție internă. Sunt pline șoselele de BMW-uri și Mercedes-uri. Ultimele generații, scumpe, bine întreținute. Și pentru că le plac mașinile, le și place să fie civilizați în trafic. Sunt răbdători, calmi și nu claxonează decât când e nevoie. De asta sunt și atat de multe femei în trafic. Tinere, în vârstă, aranjate sau nu, la volanul unui SUV sau al unui Mini.
  • Nemților le place odihna. Și uite așa duminica supermakaturile și mall-urile sunt închise. Mai rămân dechise benzinăriile și câteva restaurante prin centru. Și iată cum sâmbăta toată lumea e pe Straße, la mall, la Ikea sau la supermarket.
  • Toată lumea aleargă. Pe frig, pe ploaie, în pauza de prânz, dimineața sau spre seară, expați sau nemți get beget, în grupuri, sau singuri, tineri sau cărunți. Și pe toți ai să-i găsești pe râu.
  • Nu pleci niciodată de acasă fără umbrelă. Umbrela e cel mai chic accesoriu în Frankurt. Ai să ajungi să vezi soarele mai mult ca-n Londra și ploile sunt mai calde, dar ia umbrela cu tine.
  • Bio, și nu numai. La supermaket găsești de toate pentru toate buzunarele.Și nici pe ei nu i-a ocolit mania produselor bio. Dacă în supermarketuri sunt doar câteva rafturi bine semnalizate, exista și magazine dedicate în întregime produselor bio. Și nu au doar siropuri și dulciuri. Au de toate: cârnați bio, pizza congelată bio, pui bio sau biscuiți bio.
  • Benzină ieftină, autobuz scump. Benzina și motorina la pompă sunt în jur de 1 Euro și ceva. În schimb, un abonament pentru transportul în comun depășeste 80 de euro pe lună. Dar…e valabil pe orice mijloc de transport în oraș – metrou, tren, tramvai, autobuz, dacă ieși din oraș cu trenul plătești doar diferența de cost, iar după 7 seara mai poți lua pe abonamentul tău încă un adult și oricât de mulți copii și te poți aștepta ca nu de puține ori să fie respectat orarul afișat în stații. Se aude și la Metrorex?
  • Cea mai bună mâncare, e aia pe care ți-o faci acasă…sau o mănânci în restaurantele etnice – italienești, spaniole, indiene sau thailandeze. Asta dacă cumva chiar îți place varza murată caldă, alături de un cârnat uleios gătit într-o rulotă.
  • Reciclează. Ieșeam într-o zi din bloc și unul dintre sutele de vecini pe care nu-o să ajungem să-i cunoaștem vreodată, ținea cu grijă un pahar spart și mergea tacticos până la pubelele de recilat sticlă. Cutiile și cartoanele, inclusiv cele de ouă se aruncă separat în pubelele destinate exclusiv lor. Și nu mai spun de PET-uri și sticlele de la supermarket. Cumperi o sticlă de suc? Ai să vezi pe etichetă prețul + 0,25 cenți (sau cât e cazul) sticla. Bani pe care îi recuperezi dacă aduci sticlele înapoi la magazin și le reciclezi în aparatele speciale. La final primești un bon. Poți cere banii, sau îl folosești la casă.
  • Sfântul Zeil. E un fel de Champs Elysee. Magazine scumpe, magazine ieftine, McDonalds, KFC, Burger King, cârnați, muzicanți pe care îi bănuiesc a fi români, mascotele cu Mickey și Minnie cam mizerabile, vânzători de baloane sau cei care încearcă să prostească turiștii cu o foarfecă și o bucată de hârtie, standuri cu Biblii protestante. Toată lumea e acolo, inclusiv o mulțime de români care se amestecă cu polonezii, rușii, arabii sau sutele de turiști asiatici.
  • Medicul care îți intinde mâna. La propriu. Înainte să te invite să iei loc în cabinet te salută întinzând mâna. La fel și în alte instituții. Funcționarii care au un birou și nu doar un ghișeu, te primesc la ei la birou, dând mâna cu tine, politicos.
  • Știi ce înseamnă genau, știi germană. Nici chiar așa, dar oamenii aștia au o obsesie cu acest cuvând care nu înseamnă nimic altceva decât “exact”, în toate formele lui. E 12 fix? Folosești genau. Îi spui cuiva, da exact ai drepate. Folosești genau.

Acum câteva săptămâni citeam titluri că Angela Merkel a recunoscut la întâlnirea cu Iohannis că în Germania vin și mulți români bine pregătiți. Vin. Și sunt mulții din ei care deja s-au integrat foarte bine aici. Dar nu sunt vizibili. Pentru că mai tare se aude orchestra de pe Zeil sau nenea care cântă pe un pod la acordeon sau cei din supermaket care strigă printre rafturi unul la altul ce să cumpere.

Cover photo credits: http://commons.wikimedia.org/

Venezia for two, please!

Citeam acum ceva vreme pe unul din blogurile de travel preferate (Mihaijurca.ro) un top al destinațiilor în care să mergi în 2. Iar Veneția nu putea fi exclusă din top. Un city break primăvăratic la începutul lui martie 2014 a fost și prima noastră destinație împreună.

Cu ghidul în mână și rasfoit cât să știm pe unde să mergem în 5 zile, ne-am îmbarcat voioși pentru o experiență de călătorie greu de uitat. Planul făcut de acasă includea o excursie de-o zi în Verona, la doar 30-40 de min cu trenul de Veneția, și musai cu vaporetto pe Insulele Murano și Burano.

Primul sfat: înarmează-te cu răbdare. Veneția e super turistica și uneori chiar sufocantă în zonele hiper cunoscute. Până la urmă orice turist, fie el chiar și călător va ajunge să se oprească în San Marco, va sta la rând pentru poze pe Rialto și cu Grand Canale, va ține o coadă în loc ca să pună pe Facebook o poză cu Puntea Suspinelor sau se va minuna de splendoarea Lagunei de sus din Campanile. Toate sunt un must…însă Veneția e mult mai mult de atât. După ce ai bifat tot ce scrie în ghid, lasă-l în hotel. Ieși în stradă și simte cu adevărat Veneția.

Al doilea sfat: nu-ți fie teamă să umbli pe cărări nebătătorite de turiști. Doar așa ai să simți Italia autentică. Cu rufe întinse peste stradă de la un balcon la altul, sau chiar în fața ușii de la intrare, cu școlari care se joacă într-un parc de cartier și ecoul bucuriei lor că e week-end, cu tarabele cu fructe și legume sau Piața de Pește. Ia masa de prânz în mers cu o felie de pizza și nu uita să mănânci pe săturate patiserie venețiană (personal favorite: cannoli cu vanilie). Seara, bea un pahar de vin în fața unui pub arhiplin și ascultă muzicalitatea limbii italiene.

 

Murano și Burano

Două accesorii atașate Veneției care s-o pună și mai mult în valoare. Ambele sunt bine conectate cu Veneția, vaporetto având intervale bine stabilite. Însăși călătoria de câteva minute prin lagună e o încântare.

Murano e renumită pentru atelierele de sticlă și pentru brizbrizurile super colorate. Evident că nu te poți abține să nu-ți cumperi ceva. Partea bună: de toate pentru toate buzunarele, de la accesorii micuțe, până la opere de artă valoroase din sticlă. Un ocol al insulei nu ar trebui să dureze mai mult de 3 ore, la pas mărunt, cu opriri pe băncuțe. Am ajuns chiar, fără intenție, într-un cimit. Părea mai degrabă a bibliotecă, cu mormintele aranjate frumos ca rafturile de cărți. Doar câțiva privilegiați își aveau piatra comemorativă direct pe pământ.

Burano – ce încântare de culoare și liniște. Ai zice că ai ajuns pe tărâmul ștrunfilor. Casele, fiecare cu personalitatea proprie, sunt vopsite diferit, deși parcă nu te deranjează la ochi că nu s-a ținut cont de nici o regula de asociere a culorilor. Aici am văzut cele mai multe pisici pe stradă. Semn că e o insula prietenoasă cu personalitățile alintate și veșnic somnoroase.

Verona

Mult zgomot pentru nimic. Nu mă înțelegeți greșit, aș bate fiecare colțișor de Italie și nu m-aș plictisi. Dar secretul unei descoperiri stă tocmai în a nu sta la coadă să atingi sânul Julietei ca să ai noroc în dragoste sau să lipești cu gumă un bilețel pe perete. Mă întreb oare câți din cei care jung în Verona se depărtează de centru și se bucură de verdeața parcului care stăjuiește orașul sau se lasă pierduți pe straduțe.

De fiecare dată când ajung în Italia, nu pot să nu mă gândesc la Eat, Pray, Love și la “attraversiamo”. Pentru mine asta e Italia, indiferent de zonă sau de oraș: pizza, paste, un vin bun frisante și bucuria lui dolce far niente la el acasă.

Credits cover photo: https://www.facebook.com/veniceinitaly

Sibiul teatral

Se zice că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, universul conspiră să ți se întâmple. De câtiva ani tot citeam despre minunățiile care se întâmplă în Sibiu în timpul Festivalului Internațional de Teatru, dar niciodată nu am avut bunăvoința să bat drumul până acolo.

Dar îmi doream. Și universul s-a ținut de capul meu până când am ajuns să-mi împlinesc o dorință. Și soarta a făcut ca pe lângă bucuria unui oraș cum e Sibiul, să mă aflu și în balerini de fericită câștigătoare a 2 nopți de cazare la Novotel Sibiu și acces la 2 spectacole. X2

Sibiul în timpul FITS se transformă. Frumusețea-i pusă în valoare, iar spectatorii de pe străzi devin una cu orașul – zâmbitori, calzi, prietenoși, interesanți, liberi. Se lasă în voia bucuriei de culori când Omida Uriasă își face loc prin mulțime, salută Familia Oglindă și petrec cu alai fanfara. Copiii trec în doar câteva secunde de la teamă la fericire când încearcă să se apropie de Clovnii Uriași și refuza să mearga la somn pentru mai vedea încă o dată cum Dragonii pun stăpânire pe Piața Mare. Așa trec zilele la FITS. Așteptând ca teatrul să iasă în stradă și să-i ia pe spectatori pe sus.

Tot orașul respiră artă și devine pe de-a întregul o artă. Spectacolele stradale sunt adevărate reprezentații de sală, iar în spatele ușilor închise după gong se eliberează în aer praful de magie și încântare. Pe lângă zona centrală căutată de turiști pentru atmosfera vie indiferent de anotimp, în 3 zile am luat la pas în doi Sibiul mai puțin turistic. Ne-am plimbat prin cartiere cu străduțe înguste și porți colorate. Ne-am tras sufletul și am băut o bere într-un parc cu poteci parcă lăsate la voia întâmplării.

Pe lângă spectacolele de teatru de pe stăzile orașului, am ajuns și în spatele ușilor închise unde am avut noroc să găsim încă bilete la Mozart Steps regizat de Gigi Căciuleanu și unicul Faust al lui Purcărete.

Dacă pentru doi neștiutori în ale artelor și dansului, Mozart Steps ni s-a părut interesant, Faust a ajuns, cel puțin pentru mine, să redefinească ideea unui spectacol de teatru. Ofelia Popii, însărcinată și-a lăsat sufletul acolo pe scenă. De la locul în care e pus în scenă – fost hala industrială Balanța, până la muzică și efecte speciale trăite pe viu, Faust e mai mult decât un spectacol pe care să-l privești liniștit de pe un scaun confortabil. E înainte de toate emoție. E teamă, e încântare, e palpitație de inimă. E muncă de geniu.

Și nu uita, FITS 2015 – 12-21 iunie! 

 

Photo credits: https://www.facebook.com/FITSibiu

 

 

Lb. Germana 0 – 0 Eu

De aici am pornit, de la 0-0. Și fiecare din noi ne jucăm șansele la fiecare întâlnire. Mai e ceva până să ajungem la un rezultat echitabil. Deocamdată, Germana îmi servește numai ași, din când în când îmi mai câștig și eu câte un serviciu.

De unde apuci o limbă străină, când deja ai cam terminat cu școlile?

De la research! Afli, te documentezi, întrebi și la final alegi.

Indiferent de limbă, prima variantă o reprezintă centrele care cu asta se ocupă, să te învețe limbi străine. Pentru germană, din toate căutările făcute, prețurile au părut similare. Însă, probabil aș fi mers pe Centrul de limbi străine Ariel. De ce? Pentru că am avut o experiență foarte bună cu ei la modulul de limbă italiană, începători. Și în plus de asta, cursurile se țin în cadrul Facultății de Limbi Străine. Aș vrea să cred ca toți profii sunt la fel de mișto ca profa pe care am avut-o la italiană.

Institutele. Avem British Council, Institut Français, Institutul Italian și ajungem și la Goethe. Prețurile mi s-au părut foarte mari. Later edit: prețurile sunt la fel de mari și în Germania, în altă monedă, ce-i drept.

Asta pentru că limba e atât de grea? Dintre toate enumerate mai sus, institutul care are prețurile cele mai pământești e cel italian. Și British Council și cel Francez sunt destul de scumpe. Și aici am avut șansa să încerc Institutul Francez. Profi foarte buni, unul chiar nativ francez din Maroc, lecții interactive și fun. Aici vine o bila gri. La școală, am învățat altfel, temeinic, cu fișe cu regulile de gramatică, cu terminații tot repetate. La un institut cursurile sunt mult mai light. Gramatica nu se explică, ci te lasă pe tine să-ți dai seama cum se formează un timp compus și se pune accent pe foarte multă conversație la oră. Un curs de genul pare mai potrivit când ai trecut măcar de nivelul A1.

O variantă ok ca pret mi s-a părut și Casa Schiller, însă nu mă avantaja programul. O grupă începea cursul imediat ce se completa, fără să știi exact când.

Așa că am ales….meditațiile. În plus, față de același manual după care aș fi făcut probabil și la Goethe am înțeles niște reguli de gramatică, mi-am făcut nesperatele fișe de cum se acordă articolul la Acuzativ și Dativ, care încă nu mi-au devenit cei mai intimi prieteni, dar am și rezolvat exerciții în care am avut să desenez o masă ca să arăt că știu ce înseamnă Tisch:)

Indiferent de metoda aleasă, să începi să înveți o limbă străină când ai cam terminat cu școlile, devine o aventură. Începi entuziast, te bucuri când recunoști în filme cuvinte, pui întrebări ești mai curios, dar te mai apucă și panica când compari cu celelate limbi pe care le cunoști deja și-ti dai seama că merge destul de greu. Important e să nu renunți, să alegi cea mai bună metodă și să-i dai bătaie. Când am fost a doua oară în Frankfurt în toamnă, am putut în aeroport că vorbesc „ein bisschen” limba germană sau să-i spun taximetristiului adresa cu tot cu Straße.

Am plecat în bagaj cu Germana nivel A1 cât să mă înscriu aici la cursuri de integrare la nivelul următor și cât să am conversații minimale la supermarket, la diferite instituții sau pe stradă.