Italienii sunt niște artiști. În a nu face nimic, în a savura un panino cu un pahar de vin și bineînțeles în plimbări. Au și un cuvânt care să descrie întocmai arta plimbării și a gătelii de duminică pentru o tură de centru vechi.
Așa l-am luat și eu pe frate-miu, într-o passegiata prin Toscana. Un city-break nemeritat pentru Toscana, pentru care e păcat să nu-ți aloci măcar o săptămână. Dar și 5 zile prin Pisa, Lucca, Florența și Livorno sunt suficiente cât să-ți deschidă pofta de cerul toscan și să rămână în familie ca punct de referință și de comparație cu alte vacanțe sau destinații.
Am aterizat în Pisa
Din 2013 de când am fost noi, orarul de zbor WIZZ a rămas la fel. Zbori liniștit la prânz, cât să nu te trezești nu noaptea-n cap și să aterizezi după-amiaza în plină forfotă. Un hotel mai bine poziționat ca Ariston nici nu cred că puteam găsi – deschideai obloanele și vedeai Turnul, în 5 minute ajungeai în Centrul Vechi sau în 10 minute la gară. În cele 2 zile dedicate oașului, l-am luat ușor la pas și ne-am petrecut timpul și în alte zone decât Piazza dei Miracoli sau în preajma turnului. Am descoperit un oraș, un italiano vero. Am mâncat cea mai bună pizza alături de localnici la Bagni di Nerone, am băut prosecco și am savurat o înghețată pe o bordură din centru sau am gustat căpșuni pe iarba de sub turn. Am intrat în librării, am vorbit franceză într-un anticariat și bineînțeles am făcut poze susținând turnul, ca toți ceilalți. Pisa e mult mai mult decât Turnul Înclinat. E o boemă. Te îmbie s-o iei la pas pe străduțele înguste din centrul vechi, să ai rabdare cu ea, s-o întrebi de vorbă și s-o părăsești cu promisiunea unei revederi.
Spre Florența cu trenul
Sâmbăta dimineața, în mai puțin de-o oră am ajuns în Florența, centrul de greutate al regiunii. Nemeritat i-am dedicat doar o zi, când orașul în sine poate fi subiectul principal al unei călătorii. Ne-am învârtit în jurul Domului, încercând în zadar să ne dăm seama de dimensiuni, am admirat o replică a lui David în toată goliciunea din fața galeriilor Uffizi, am traversat orașul pe Ponte Vecchio, ne-am tras sufletul și am mâncat sandvișuri în fața Palatului Pitti și am petrecute niște ore în camerele și grădinile din palazzo. Am plecat cu regretul că n-am avut inspirația să lăsăm Florența să se arate și dincolo de centrul prea bine cunoscut.
Surpriza Lucca
Cu ghidul în mână am plecat a treia zi de Toscana spre un oraș descris într-o jumătate de pagină. Și ce surpriză am avut. Am descoperit un oraș cu o piață centrală a Amfiteatrului luminoasă, chiar și amenințată de nori, în jurul căreia gravitează întreaga micuță așezare, cu străduțe înguste, cu turiști lăsați în voia pașilor și localnici zgomotoși, cu pasticceria demențială și paste cu busuioc proaspăt nemaipomenite la colț de stradă, sau cu anticari care-și scoseseră cele mai alese mărfurile la ceas de duminică. Și nici măcar nu i-am purtat pică pentru amenda luată că n-am știut să compostăm biletele înainte de să urcăm în tren. Așadar, nu faceți ca noi. Compostați. Noroc că eram turiști, pentru localnici amenda era dublă.
Prea mult Livorno
Pentru că am vrut să stăm în zona Pisa, Livorno a fost ultimul oraș din itinerariu. În afară de portul cu iahturi scumpe, am fi putut foarte bine să-l sărim de pe listă. Livorno nu e iese cu nimic în evidență poate și de asta părea așa de pustiu într-o zi călduroasă de primvără.
Toscana înseamnă atât de mult, încât un tur de forță de câteva zile i-ar face o mare nedreptate. Au mai râmas atâtea de descoperit: Siena, Cinque Terre cu ale lui sate în trepte, Bologna, San Gimignano, sau chiar drumurile cu bicicleta pe dealurile cu viță de vie, morazzela cu busuioc și ulei de măsline și pâine făcută în casă de una nonna.
Nu rămâne decât să spun A-rrivederci!
Photo credit cover https://www.facebook.com/pisa.ce?fref=ts
