Tag: <span>Frankfurt</span>

Minijob-ul, un job mic pentru oameni mari

În studenție am lucrat câteva luni într-un call center. Mă chema Andrea Brown, sunam în Anglia, la numere private și încercam să-i conving pe oameni să se întâlneasca cu un consultant în ipoteci. Deși oamenii erau încă destul de creduli pe vremea aia, lesne de înțeles că nu mergea prea bine. Dar măcar făceam niște bănuți de cico. Cine-ar fi crezut că după atâția ani, tot la telefon am să mă întorc. Înainte să mă bucur de priveliștea de la etajul 36, primul meu job în Germania, tot la telefon a fost…la cască, în fața unui calculator de unde citeam întrebările și notam răspunsurile.

Mergeam cu trenul…o oră bun de moțăit și la dus și la întors. Nu de puține ori mă trezeau controlorii să-mi verifice abonamentul. Toatp perioada de call center am luat-o ca pe distracție și o motivație să ies din casă cu un alt scopt decât la cumpărături sau la vreo instituție. Că de făcut averi nu putea fi vorba…Nu încă, cel puțin.

După atâta experiență de dat telefoane, nu luam nimic personal, puteam avea conversații lejere chiar dacă la un moment dat echipa era presată de team leader-i…și treaba mergea. Atât de bine încât, când le-am zis că nu vin o săptămână, m-au rugat să mă întorc. După câteva săptămâni devenisem un fel de team leader onorific pe echipa de engleză, le mai dădeam idei colegilor de cum să convingă persoanele de la telefon să le răspundă la întrebări.

Ce înseamnă minijob? Un job part-time, care nu poate fi plătit cu mai mult de 450 de euro pe luna. Toate taxele le plătește angajatorul, suma asta o iei în mână….însă….contribuțiile sociale tu le plătești. Poți opta să nu plătești la fondul de pensii, dar asigurarea de sănătate e obligatorie. Partea bună e că dacă ești pensionar, ai asigurare, deci nu mai plătești nimic. Dacă minijob-ul e singurul loc din care iei vreun venit, plătești sănătatea la nivelul unui șomer, adică 160 euro/lună. Într-un final la sfârșit de lună plăteam 160 euro asigurarea de sănătate și 176 euro abonamentul lunar de tren. Now, you do the math! Nu m-am îmbogățit, dar după câteva luni de pauză și fără să existe vreo șansă să apara un job doar cu limba engleză…a fost ca o gură de oxigen.

De ce minijob? În Germania e legal să ai un job alternativ ca să-ți suplimentezi veniturile. Poți fi student, pensionar sau angajat full time care are minijob. În plus, cele mai multe minijob-uri oferă alternativa să lucrezi în schimburi. Tocmai de asta, seara se umplea biroul de tineri de vârsta a doua. Se vorbeau toate limbile pământului acolo: germană, engleză, franceză, rusă, chineză, japoneză, olandeză, daneză etc. Firma avusese chiar în trecut și un proiect pe română. Și nu trebuia să vinzi nimic. Erau fie studii de piață, fie sondaje de satisfacție a clienților/partenerilor etc.

Ce făceam de fapt? Făceam sondaje în companii, referitoare la călătoriile de afaceri. Sunam în Anglia, Olanda, US, Canada, Africa de Sud, India, Singapore. Lucram cam 4 ore pe zi, important era să fac 52 de ore pe lună. Partea complicată apărea când dădeai sute de telefoane, vorbeai cu sute de oameni și nu toți erau deschiși să piardă 15-20 min cu un necunoscut la telefon, dar să mai și dea detalii de business despre cât cheltuie pe călătorii, unde și de ce. Dar până la urmă asta era treaba mea. Să fiu convingătoare la telefon și să-i determin să-mi răspundă la întrebări. Dacă depășeam, orele se cuantificau în lunile în care n-ar fi avut proiecte în limba engleză, cum a fost și cazul la un moment dat, când am primit bani bani restanți, stând acasă.

Până la urmă toți începem de undeva…așa a fost începutul meu pe piața muncii din Germania.

În loc de bilanț

Stau într-un birou gol, pe un etaj aproape gol. Din când în când mai aud câte un coleg că trece pe culoar spre imprimanta. Când se împrăștie ceața, admir de sus zona de est a orașului, blocuri, case, copacii gri și câteva eoliene în depărtare. Sunt zile în care pare că răsar pur și simplu din nori ca-ntr-un film SF.

2015 a fost cel mai surprinzător an din cei de acum 30. Un carusel de emoții, gânduri, planuri, obiective, cu un final pus oarecum pe o traiectorie cât de cât clară și dreaptă. A început timid, într-o țară nouă, într-un oraș nou, cu dimineți lungi și somnoroase și a continuat cu teme, compuneri, fișe, conjugări și propozitii simple: “Pe mine mă cheamă Andreea și sunt din România.” Au urmat interviurile, multe din ele nereușite, conversațiile lungi pe Skype cu acasă, vacanțele noastre și dorurile alinate doar în scris.

Au fost momente în care m-a dus aprope de neputință și furie, dar mi-a și predat cea mai importantă lecție a unei vieți: “Ce-ți lipsește să fii fericită?” Nimic!

2015 a fost un an nou, cu oameni noi, experiențe noi, sentimente și trăiri noi. S-a încheiat cu un început timid de antreprenoriat și un scaun într-un birou la etajul 36. A fost un an în care am cunoscut oameni care au crezut în mine și au ținut cu dinții de CV-ul meu, care m-au încurajat să-mi deschid aripirile, oameni care ne-au devenit prieteni și alături de care construim o lume.

Pe 2016 mi-l doresc “mai nou“!

Daca 2015 ne-a găsit de mână împreună, puțin speriați de tot necunoscutul, 2016 ne va găsi tot împreună, dar mai încrezători, mai maturi și mai curajoși. Orice-ar fi, pe oriunde ne-am duce suntem împreună.

Povești cu americani

Și aici ca peste tot, cineva cunoaște pe altcineva care știe pe careva care are un vecin care vinde ceva. Așa a ajuns bicicleta Brunhilda pe balconul nostru. Acum 17 ani a fost adusa din California în Frankfurt, dar n-a mai încăput în bagajul de întoarcere acasă. Proprietara, o americană de +70 de ani, sprintenă și foarte lucidă nu a vrut bani pe ea, doar plata shimbării roților. Și așa bicicleta arată ca nouă, cu tot cu genți de cumpături prinse pe lateral și cască de protecție.

Și pentru că Annalee cu soțul se întorc în California la familie, ne-au invitat într-un week-end la o sesiune de garage sale. E absolut fascinant să fii liber să cotrobăi prin amintirile oamenilor. Am plecat cu brațele pline și impresionați. Cotrobăind prin cutii am descoperit poze cu ei doi de peste tot din Europa, diafilme, aparatura radio de avion, combinezoane și uniforme de pilot, genți diplomat care se purtau altădată, tot felul de aparatura de bucatarie pe care n-aș ști s-o folosesc, dar și lucrarea ei de doctorat.

El, acum bolnav de Alzheimer a fost pilot.

Ea, are un doctorat în matematici eucliediene de la Stanford University. Luat cândva în ‘75.

Dupa 17 ani de Germania, se întorc acasă! Nostalgici dar ușurați!

Cum suntem noi…românii

Pregătesc rândurile astea de ceva vreme…fiecare liniuță a avut timp să dospească, să se dezvolte în nemulțumire sau frustare.

Nota bene: Acest articol nu este despre toți ai noștri de acasă, care sunt alături de noi chiar și virtual, nu e nici despre cei câțiva pe care i-am întâlnit aici și cu care am legat prietenii strânse și nu e nici despre românii buni, muncitori, calzi care depun eforturi susținute să se integreze în țările de adopție. Și nu are nici o legătură cu studiile sau școlile terminate. Are legătură cu educația și bunul simț.

În schimb, acest articol este despre:

acei ai noștri care țipă unul la altul în supermarket de peste rafturi, ca să-și completeze coșul de cumpături.
acei care vorbesc tare de reușesc să te sperie, la telefon sau unul cu altul, în magazine, pe stradă, în autobuz.
acei pe care îi auzi cum pun la cale să-ți sustragă vreo bijuterie, bucuroși probabil că fraiera nu înțelege românește. Surpriză!
acei care vând vise și apoi zdrobesc cu bocanul și ultima fărâmă de speranță pentru o viață mai bună. Nu știu cum se face, dar marea majoritate a cazurilor cu români lăsați ai nimănui în Germania, cel puțin, are la mijloc companii românești. Dacă tu ești în stare să-l înșeli pe unul de-al tău, de ce te-ai aștepta ca alții să fie cinstiți cu tine?
acei care și-ar tăia mai degrabă o mână decât să te ajute cu un sfat. Și daca cumva o fac, ai să le vezi mina care te face să le zici mulțumesc pentru deranj, mai bine ma chinui eu aici.
acei ai noștri care la ora 1:00 behaie pe balcon și sparg semințe între dinți. Dacă locuiam într-un bloc cu mai mulți nemți, sigur conaționalii ar fi dat niște declarații la poliție.

Rândurile astea se adresează și celor care folosesc grupurile de pe Facebook pentru a share-ui poze cu pisici, femei, mașini sau flori. Doamne Ferește să împătășească și cu alții informații utile, sfaturi, recomandări…e mai ușor o vorbă de duh și o poza cu-o pisică. Și mă mir de ce articole de-ale mele cu unul două sfaturi sunt atât de apreciate.

Ce-ar fi dacă măcar o dată pe săptămână fiecare membru din grup ar posta o informație utilă? De exemplu: știai că după 7 seara pot circula 2 persoane pe același abonament de transport în comun?

Și uite așa ușor poți să-ți dai seama foarte ușor de ce nu cred că vom ajunge vreodată să fim o comunitate, ci mai degrabă o populație legată de o limbă. Va mai dura până splina și ficatul vor putea lua o pauză și vor ajunge să se bucure de o viață sănătoasă. Și caprele vor putea paște în tihnă.

Aventuri pe scara blocului

Se spune că oamenii inteligenți sunt aceia care știu să se ia cu grație la mișto. Și ce ființă grațioasă sunt eu.

Se făcea că era trecut de 17:30. Ora la care V. părăsește corporația și se îndreaptă spre casă. Numai că în Vinerea Mare la noi, o vineri oarecare la ei iese la bere cu un coleg. Un englez, că doar nu era neamț. Buun….asta însemna că aș fi avut timp berechet să pregătesc cina…ciorbița încălzită de ieri și salată. Dar nu, eu conștiincioasă mă apuc deja să trebăluiesc prin bucătărie. Geamurile deschise în toată casa, soarele intra de pe balcon, aer proaspăt, pasarele care cântau. Mă împiedic de gunoi. Ce-mi zic…hai să-l duc, că mama m-a învățat de mică să nu duc gunoiul seara că cică arunci cu el și ceva din casă. N-am crezut niciodată în superstiția asta. Înainte să ies pe ușă, să nu uit să pun ciorbița pe foc, pardon aragazul electric, s-o mai dreg un pic…și ieșită am fost. De tot! Ușa noastră se închide automat pe afară. Curentul din casă, ușa de la intrare deschisă larg curentul de pe scară și zgang….rămân pe afară…în ciorapii de lână împletiți de mamaie și papucii lui. Fără chei, fără telefon, cu ciorba pe foc dar măcar puteam auzi Europa FM de pe holul blocului.

După ce înjur ușa de toate rudele încep să mă agit. Ce fac acum? Puteam sta liniștită până se întorcea salvatorul acasă, numai de n-aș fi avut nenorocita aia de ciorbă pe foc. Cobor grăbită la parter…poate Nea Caisă portarul are chei de rezervă de la fiecare apartament. Nu era acolo. El oricum nu e niciodată acolo când ai nevoie de el. Mă duc la biroul administrației. Evident că vinerea la 6 nu mai e nimeni la birou. Urc înapoi. Bag un nas pe lângă ușă să încerc să-mi dau seama în ce stadiu e ciorba. Europa FM cântă vesel acolo fără să știe că eu cam începusem să mă panichez. Respiră fată, gândește. Nu trebuie decât să-l anunți să vină repede acasă. Dacă a iesit în preajma serviciului ar ajunge repede. Dar cum faci să-l anunți? Nu cunoaștem nici un vecin, dar la naiba asta e, de voie de nevoie, de cineva tot trebuie să dau. Zbang încă una după ceafă, pe etajul nostru nu era nimeni acasă. Nici cei doi nemți vecinii de lângă noi, nici Ana bulgăroaica cu care se tot întâlnește V. în lift și nici familia de arabi care-și tot lasă încălțările la ușă. Inima începe să-mi bată cam tare. Nu puteam aștepta să vină el acasă. Nenorocita aia de ciorbă. Cobor pe scări un etaj mai jos. Iau prima ușă să sun, încurajată și de chestiuțele lipite pe ușă și papuceii de copil lăsați afară. Nume german, dar or fi oameni buni cu copii acasă. Nici astă nu răspunde. Pe unde naiba umblă oamenii aștia după ora 6? Sar un apartament și apăs la sonerie. E nemțoaică după vorbă, blondă cu ochii albaștri după port. O întreb dacă vorbește engleză. Pfiu, zice că da. Încerc să-i explic cât mai clar și simplu în ce situație sunt. Îmi spune să revin în 15 minute să i se încarce telefonul. Până una alta mai bag un nas pe lângă ușă. Ciorba pare în regulă. Europa FM la fel de veseli. Revin la ușă, îi zâmbesc fâstâcită. Telefonul nu i se deschide. Ia laptopul bagă un suflu puternic să-l curețe de praf: „Sper să meargă că nu l-am mai folosit de mult”. Și bingoo merge. Nu știam numărul lui V. Nici acum nu-l știu, ar trebui să-l învăț. Mă loghez pe Facebook. Cu caps lock îi scriu „Vino acasă, ciorba e pe foc, am rămas pe afară sunt la o vecină”. Și stau, și stau. Vecina mă întreabă: „Ai dat de el?” Încerc să mă calmez și pe mine și pe ea: „Încă nu, dar sigur o să raspundă”. Dar nimic. Atunci o vad pe mama lui. O rog să încerce să-l sune să-i spună să vină repede acasă. Noroc cu părinții care stau pe Facebook. Ar trebui s-o învăț și eu pe mama. Mă încurc de câteva ori în tastatura vecinei. Nu era tastatura germană avea litere chirilice și nu știam să pun semnul întrebării și tot trebuia să reformulez întrebarea încât să aflu dacă a răspuns.

După 5 minute victorie. Salavatorul vine repede acasă. Am liniștit-o și pe vecină că totul e în regulă, salvatorul e pe drum. Am facut-o chiar să-și pună întrebări la cine să lase și ea a doua cheie. Dacă ajunge ca mine?

Urc înapoi la noi, mă așez în fund cu nasul la ușă. Începusem să simt ciorba. Europa FM, nepăsători și la fel de veseli. Tot ascult la ușa lifturilor și tot aștept să se deschidă și la etajul 13. Eram pe jos, dar genunchii tot tremurau. Ding…se deschide ușa….a ajuns. Puțin transpirat și respirând grăbit. Intrăm, închid focul, iau ciorba de pe foc…părea că mai putea sta la fiert. Noroc că-i mai pusesem apă.

Și totuși în seara aia am mâncat doar salată. Am zis cumva că era ciorbă de fasole? Geamurile au mai stat ceva deschise….un pic și a doua zi.

După ce ne-am liniștit, am pus cap la cap toată povestea și toate sfaturile de după: Nu mai ieși din casă fără cheie sau telefon. Dar, ce mă fac dacă n-am credit pe telefon? Ar trebui să verific dacă măcar wireless-ul bate lângă ușă.

Imigrantule, Germania te vrea integrat

Am ajuns aici cu un bagaj minim de cunoștinte de limbă germană. Cât să știu cum mă cheamă, de unde vin și unde locuiesc. Evident că primul pas a fost să continui să învăț limba. De Institutul Goethe nu mă puteam atinge. Așa am ajuns la VHS – Volkshochschule, un fel de școală pentru oameni mari. Pe lângă cursurile de limbă (engleză, franceză, chineză, spaniolă și germană pentru străini), au și cursuri de reprofilare profesională.

Sistemul e foarte simplu. Te duci acolo, cu minim jumătate de oră față de intervalul orar afișat (pentru că este o școala foarte populară și nu pot vedea decât vreo 50 de persoane de zi), ești trecut pe o listă și primești un bon de ordine. Profesorul care face lista te întreabă ce dorești de la ei. Dacă răspunsul tău e că vrei să înveți germană și dorești să o faci mai ieftin, o să-ți dea o hârtie de completat pe care s-o trimiți la Biroul de Emigrări prin care soliciți să faci cursul de integrare.

Ce înseamnă curs de integrare? E un curs cu nimic diferit față de cel normal de limbă, dar pentru care vei ajunge să plătești cu 60% mai puțin, adica 120 de euro. Restul e acoperit de Biroul de Emigrări. Reducerea este valabilă până ajungi la nivelul B1, câte 100 de ore pentru fiecare nivel intermediar. Eu am început de la A1.2. Am intrat deja în modulul A2.1. La finalul cursului, va exista un examen de limbă pe care ești cam nevoit să-l treci. După fiecare modul dus la bun sfârșit, vei primi și un atestat de la VHS. Nu știu cât de recunoscut e, dar rău clar nu poate face.

În funcție de preferințe, poți merge la cursuri dimineața sau seara, de 4 ori pe săptămână, de 3 ori sau chiar de 5 ori pe săptămână, câte 3 ore pe zi. După nivelul B1, poți continua să faci cursuri, dar le vei plăti integral.

De la Biroul de Emigrări – BAMF primești prin poștă o hârtie prin care îți aprobă cererea, cu care te duci din nou la VHS să dai testul de plasare și să-ți spună când ai putea să începi cursurile.

Primul modul de curs

Mie întotdeauna mi-a plăcut la școală. Eram foarte conștiincioasă, îmi făceam temele, învățam. N-am excelat niciodată, dar măcar încercam și mă chinuiam. La școală ca om mare e deja diferit. Unele lucruri le înțelegi mai repede, pe altele mai greu. Ai tendința să uiți mai repede, dar pe de altă parte, eu cel puțin, sunt mai determinată. Toți la curs avem o oarecare determinare să învățăm germană. De asta venim la curs. Suntem de peste tot: Italia, Bosnia, Croația, Bulgaria, India, România, Moldova sau Siria. Cel mai tânăr e Antonio, student la Arhiectură aici în Frankfurt. Doamna Dima e din București, iar ultimii 7 ani a fost casieră în Italia. Acum încearcă să-și găsească un loc aici. Ion e din Moldova. Vorbește binișor chiar dacă face greșeli. Tsvetomir, un bulgar viitor tătic vorbește cu lejeritate în germană. E nevoit s-o vorbească cu șeful lui care nu știe decât germană și spaniolă. Cu Josipa din Bosnia sunt mereu într-o competiție prietenească, care din noi are mai puține greșeli la vreun test. Mirko are peste 50 de ani. Fața lui transmite că îi e greu. Se plânge că nu prea are timp să învețe acasă, dar nu se lasă. Încearcă, ce chinuie….și până la urmă o să-i iasă. Marion e mândră de proveniența ei, dar orice ar face nu reușește să scape de accentul american. Iar Sheetal stă lângă mine la fiecare curs, ne ajutăm, ne mai consultăm, facem echipă la exercițiile de grup. A învățat noțiunile de bază de pe Babbel.com. Tamim venit din Siria se simte foarte singur. Știe că aici îi va fi mai bine, dar îi lipsește familia de acasă.

Cele două profe vor fi cu noi până la final. Încă 4 module de câte 100 de oră. Mira, bulgăroică de naționalitate, mai soft și cu un accent mai ușor de înțeles și Annette, o nemțoaică adevărată, profesoară și de franceză și spaniolă, care ne ceartă de fiecare dată că nu ne facem temele. Bineînțeles că încă de la prima oră ne-au vorbit în germană. Pe ici pe colo mai dădeau câte-o explicație în engleză. Și nouă la început ne era ușor să vorbim între noi în engleză, dar după o lună jumate am ajuns să ne încurajăm să o dăm pe germană, cu greșeli cu tot. Pe deasupra mai sunt dintre noi care nu știu engleză, așa că de voie de nevoie, vorbim în germană. Atât cât ne pricepem.

Primul modul s-a încheiat cu un picnic pe malul râului unde am mai povestit una alta, în engleză, în germană. Cum știa fiecare și cu profa corectându-ne acolo unde era cazul. În modulul actual n-am rămas în aceeași formulă. Robert, americanul din Baltimore a promis că atunci când o să i se mărească salariul o să-l continue, iar Sotiris cipriotul profesor de chimie și cu nevastă bancheră revine la cursuri în septembrie. Dar avem alți colegi, Jessica din Nicaragua, Victor din Spania, Mitko din Macedonia sau Smaranda, bucovineancă de-a noastră. O sa fim la școală până la jumătatea lui iulie.

După vacanța de vară, înapoi la studiu din 8 septembrie.

Zilele culturii române în Frankfurt

Printr-o minune (că prea bine promovat nu e) am aflat despre isprava ICR Berlin în Frankfurt. În week-end-ul 26-28 iunie vor fi organizate câteva evenimente dedicate culturii române, cam cât să ne facă dor de țară.

Vineri, 26 iunie, la ora 18:00 are loc deschiderea evenimentului și vernisajul expoziției „Și Ieri a fost Azi” – dedicată picturii contemporane românești. Adresa: Ausstellungshalle 1A, Schulstraße 1A, 60594, Frankfurt.

Sâmbătă, 27 iunie are loc vernisajul expoziției „Untamed Skin”, creații vestimentare inspirate din ia românească. Adresa: Braubach Five, Braubachstraße, 60311, Frankfurt, iar de la ora 20:00 traducătorul Roland Erb va citi din Jurnalul lui Mihail Sebastian. Adresa: Hessisches Literaturforum, Waldschmidtstraße 4, 60316 Frankfurt.

Ziua de duminică, 28 iunie e dedicată filmului și dansului. De la ora 15:30 la Mal Seh’n Kino va fi proiectat mult premiatul documentar Toto și surorile lui. Documentarul spune povestea lui Totonel, un puști de 10 ani care locuiește în Ferentari alături de cele două surori mai mari. De la ora 20:00 la Gallus Theater va fi pusă în scenă piesa de dans contemporan Zic Zac iar la final, în foaier party time cu DJ Live Sets.

Pe lista de evenimente mai e inclus și un film românesc despre care ICR nu specifică nimic.

Detalii și agenda pe larg: http://www.icr.ro/berlin/zilele-culturii-romane-la-frankfurt/zilele-culturii-romane-la-frankfurt-1.html

N-aș zice că mă încântă foarte tare agenda evenimentului. Cu puțin mai mult efort sunt sigură că se puteau face mai multe și mai interesante cât să atragă un public cât mai numeros. De promovarea inexistentă nici nu mai vorbesc. Dar…fiind primul eveniment organizat în Hesse, le pot oferi circumstanțe atenuante.

Cum să călătorești ieftin prin Germania

Nemții sunt renumiți pentru autostrăzile de 4 benzi pe sens și libertatea de a circula fără limită de viteză. Au aproape 13.000 de km de Autobahn. În același timp, sunt renumiți și pentru rețeaua feroviară și a lor DB (Deutsche Bahn). E clar că dacă ai de ales să călătorești prin țară, mașina e ce mai bună opțiune. Dar dacă n-ai mașină ce faci?

Datorită colegei de la cursul de germană, Sheetal, o indiancă mică de înlățime, software developer de meserie, am aflat despre FlixBus.de. O companie de transport care conectează toate Germania și ajunge chiar și dincolo de granițe. Când trenul e costisitor, și în cele mai multe cazuri chiar e, autocarele FlixBus sunt cea mai bună variantă. Pentru un drum de 1h, Frankfurt – Heidelberg am plătit 15 euro (dus-întors), în timp ce trenul ar fi fost 50 euro.

Un drum cu autocarul se poate dovedi super convenabil în special dacă ajungi în Germania cu un zbor low cost din București, în orașe mai puțin turistice. Ar fi și păcat să nu profiți.

Exemple:

Nuremberg – Heidelberg 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Frankfurt 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Munchen 10 euro (dus-întors)

Stuttgart – Karslruhe 10 euro (dus-întors)

Dortmund – Frankfurt 30 de euro (dus-întors)

Dortmund – Koln 10 euro (dus-întors)

și chiar

Dortmund – Amsterdam 30 euro (dus-întors)

Rezervările se pot face online pe FlixBus.de și plata prin PayPal. Punctele de plecare și sosire sunt în gările mari ale orașelor. Autocarele sunt moderne, dotate cu aer condiționat, seviciu la bord contra cost. Poți cumpăra sandvișuri, biscuiți, suc sau apă. Le-aș compara cu un zbor low cost pe roți. Pentru o persoană scundă ai suficient loc la picioare, iar pentru cei mai înalți recomand locul de la culoar. Și nu uita să-ți activezi cheia de internet gratuit. Așa un drum de 4-5 ore o să treacă mult mai ușor.

Și cel mai important, poți merge liniștit la toaleta fără să aștepți următoarea oprire la benzinărie.

Cover photo credits: https://www.facebook.com/FlixBus

Noaptea Muzeelor….până la ora 02:00

E clar că nemții nu sunt fanii nopților pierdute. Am aflat asta chiar de Revelion când majoritatea cârciumilor afișau un program fix de petrecere, care de cele mai multe ori se încheia la 02:00. Dar sunt super extaziați de Noaptea Muzeelor. Chiar dacă sâmbătă, 25 aprilie…totul se petrece într-un interval bine definit 19:00 – 02:00, cu mici excepții când unele muzee și galerii se închid la 00:00. Și eu îmi aduc aminte când în primul an de Noaptea Muzeelor în București am fost la Antipa la ora 04:00 și m-am întors acasă cu metroul.

Ce e interesant la Nacht der Museen?

Taxa de 14 euro de persoană. Ai acces la toate muzeele și galeriile incluse în program și transport gratuit între ele pe uscat și pe apă.
Sunt mobilizate 4 linii care leagă toate zonele de interes din Frankfurt, zona aeroportului dar și din Offenbach și un shuttle boat.*Frankfurt în sine e foarte mic, pentru că cei mai mulți preferă să locuiască în orașele satelit cum e și Offenbach, foarte bine conectate de tren. În Offenbach locuiește cea mai mare comunitate de români din Frankfurt.
Acces la Zoo când noaptea unde se pregătește o instalație specială de lumini.
Muzeul Eintracht Frankfurt. Cică stadionul are 90 de ani și sărbătorește cu un wurst și un pahar de sampanie.
Că tot se află pe agenda internațională, la Centrul Educațional Anne Frank se va discuta despre genocidul armenilor.
Goethe va fi bucuros de oaspeți la el acasă.
Acces în Japan Tower, din zona de business a centrului. Unul din sediile ECB.
La Muzeul Comunicațiilor Darth Vader va fi gazda surpriză.
Fiecare locație are și ceva special pregătit. Unii oferă bufet cu specialități armene, alții pahare de șampanie, dulciuri și cocteiluri în grădină. Asta spre deosebire de buluceala, țipetele și nervii de la Noaptea Muzeelor din București.
Nenumărate reprezentații de teatru, muzică și lectură în aer liber.

Pe listă sunt incluse cele mai importante muzee: Städel Museum, Muzeul de Istorie, de Istorie Naturala, al Evreilor, al Comunicațiilor, de Arheologie, de Arhitectura, de Fotografie, al Crimelor sau al Experimentelor. Numai vreme bună să fie că se anunță un week-end ploios.

Later edit: una din profele de cursul de integrare de abia așteaptă sâmbăta. Păcat că i-am stricat bucuria când i-am zis că sunt șanse de 90% de ploaie.

Credit photo: https://www.facebook.com/nachtdermuseen.frankfurt

Jobmesse în Frankfurt

…sau cum am lăsat un CV și am reușit să plec cu o carte de vizită.

Când ne-am hotărât să-l urmez pe V. în Frankfurt, am plecat destul de încrezătoare că n-ar dura așa mult până să-mi găsesc un job într-un oraș atât de cosmopolit și internațional cum e Frankfurtul. Și au trecut aproape 3 luni….între timp mi-am mai temperat așteptările și chiar obiectivele. Lucrurile se mișcă, dar nu atât de rapid pe cât mi-aș dori. Nu vreau să mă lansez în estimări de timp, așa că iau fiecare oportunitate așa cum mi se arată și să încerc să răspund cât mai convingător cu un CV sau scrisoare de intenție.

Îmi puneam ceva speranțe în Târgul de Joburi mai ales că pe lista de expozanți erau tot felul de companii foarte mari: Fraport, Lufthansa, Adecco, DB sau VW. Și cu toate astea la fiecare stand la care am fost, m-am lovit de părerile de rău că-și doresc angajați care să aibă un nivel avansat de limbă germană. Așa că nu am reuși decât să las un CV la o companie de logistică care lucrează cu România și am plecat cu o carte de vizită de la Adecco.

Exemplu de atitudine de neamț: la standul Fraport sunt întâmpinată frumos de un domn la costum, se prezintă, eu o dau imediat pe engleză și văd cum își schimbă total atitudinea și-mi răspunde sec că trebuie și germană pentru un job la ei. Și nici măcar nu știa că sunt din România.

Diferențe față de târgurile de joburi din România:

puține standuri, însă nu era foarte aglomerat, companiile au fost alese foarte bine (companii mari, oportunități multe de angajare sau de intership-uri)
fiecare stand încerca să iasă cu ceva în evidentă și plecai cu mici atenții: sacoșe de pânză, bomboane, brelocuri, mascote
nu doar tinerii căutau job, am văzut o mulțime de domni la costum care se învârteau printre companii și nu păreau să fie organizatori
se pune foarte mult accent pe interacțiunea cu recrutorul, nu doar să lași CV-ul în mers
foarte multe workshop-uri organizate în cele două zile
oportunități de a-ți face poze profi pentru a le atașa profilului
Live Matching, sesiuni de interviu on the spot pentru a vedea dacă te-ai potrivi la o anumită companie

Din ziare citire, au fost 5000 de vizitatori în cele 2 zile de târg, fără să dea senzația de super aglomerare sau de lucruri făcute în viteză. Calitate mai presus de cantitate. Cu o rată a șomajului de 4.7% în ianuarie 2015.

Photo credis: https://www.facebook.com/jobmessedeutschland