Povestea personală a unui brand

Anno domini 2009. Anul primelor schimbări. Prima călătorie pe banii mei, bine și un pic pe-ai mamei. Primul Paris. Al doilea zbor cu avionul și primul cu Wizz Air. Al doilea loc de muncă. Primul contact cu aviația.

Luni 10 august. Cu o seara înainte aterizasem pe Băneasa, încă amețită de aerul parizian. La ora 8:00 luam metroul spre Pipera. Cu bomboane în geantă și cu emoții în buzunar. Mă aștepta un birou curat să-l umplu cu hârtii, notițe și bilețele. Și am făcut cunoștință cu tot ce avea să-mi umple cei mai frumoși ani profesionali. Rută vs. cursă vs. zbor vs. destinație. Bază vs. aeroport. Aeronavă și nu avion. A320 cu 180 de locuri. Echipaj de cabină, mai rar stewardesa sau steward. Comandant și first officer.

Începutul a fost greu. Când suna telefonul primul gând care-mi trecea prin cap era de fiecare dată: „Ce s-a întâmplat?”. Dar, odată cu trecerea timpului am devenit cei mai buni prieteni. Am anunțat noi rute, am deschis noi aeroporturi, am anunțat noi baze, ne-am plimbat împreună la Londra, Tel Aviv, Veneția, Dortmund, Roma, Milano, Budapesta și am trecut cu bine și prin crize: păsări la motor, nașteri la bord sau singura aterizare de urgență efectuată magistral de echipajul italiano-cipriot.

6 ani mai târziu intrăm împreună într-o nouă etapă.

Fiecare pe drumul lui, eu aici, ei la nivel european. În livery nou, tot rozaliu dar cu albastru cobalt care să atragă atenția, uniforme redesenate pentru însoțitorii de bord, cu noi servicii și beneficii pentru pasageri – locuri alocate, o clasă tarifară încât să călătorești ieftin like a boss, un nou tip de  aeronave pe linia de livrare de la Toulouse. Și noi planuri de extindere și dezvoltare.

Cu siguranță ne vom mai întâlni…în zbor!

Photo credits: Teo Ștefan, Aeronews.ro

https://www.facebook.com/Aeronews.ro

http://aeronews.ro/

Util în Berlin

  1. Berlin Welcome Card. Ai acces nelimitat la transportul în comun din oraș (plus aeroport) – autobuze, tramvaie, U-Bahn și S-Bahn, în funcție de perioada de ședere și zonele prin care te plimbi. Dacă ți-l iei pe cel care e valabil și în zona C, află de la mine că te poți plimba cu el și cu transportul în comun din localițățile din zona respectivă, inclusiv Potsdam. Restul reducerilor cu care vor să-ți ia ochii sunt apă de ploaie, pentru că au niște adnotări care te descurajează – da, ai reducere 25% dacă achiziționezi întreg pachetul care te costă x euro. Prețuri și opțiuni aici: http://www.berlin-welcomecard.de/en
  2. Traseele autobuzelor 100 și 200. Cele două ar putea trece foarte ușor ca autobuze turistice, dar nu. Sunt autobuze normale, double decker cu un super traseu prin centrul orașului, cu capăt de linie în Estul Berlinului, atât de familiar nouă.
  3. Panoramapunkt. În Alexanderplatz tronează impunător Turnul de Televiziune. De la peste 200m vezi orașul de sus, dar cu un preț. Începând de la 13 euro, cu early bird. Variata ieftină – Panoramapunkt în Potsdamer Platz. Pentru 6,50 euro urci cu cel mai rapid lift din Europa la etajele 24 și 25 ale unei clădiri de birouri, aflată acum pe unde trecea chiar el, zidul.
  4. Curry Wurst. Specialitate locală, servită la orice colț de stradă cu o mână de cartofi prăjiți și bere rece. Și tot la capitolul gastronomie, am descoperit un fel de fast-food asiatic, Asia Gourment. Fericire pe noi ca au restaurant și in Frankfurt. Ce e fain aici, la restaurantele asiatice, chinezenești, thai, bucătarii sunt de-ai lor. Cine altcineva să știe bucătăria locală?
  5. Vizită la Bundestag. Intri aici https://visite.bundestag.de și în funcție de disponibilitate îți poți alege ziua și ora la care poți urca în cupola Parlamentului Germaniei. În funcție de programul parlamentar poate ai noroc și te bucuri de un tur ghidat și prin sălile de ședintă. Totul gratuit și foarte nemțește pregătit.
  6. Insula Muzeelor. Raiul pe pământ pentru cei cărora le plac muzeele. Pentru cei care preferă strada, Berlinul e un muzeu în aer liber.
  7. Hărți și ghiduri. Nu da bani pe ele. De cum aterizezi, găsești în aeroport hărți gratuite care includ cele mai importante zone din oraș.
  8. Obiectivele gratuite. Zidul Berlinului, Check Point Charlie, Memorialul Holacaustului, Topografia Teorii. Pe toate le găsești pe hartă.
  9. Buncărul lui Hitler. În zona Voßstraße. Așteaptă-te să găsești o plăcuță care nu face decât să confirme faptul că există legende că buncărul s-ar fi aflat acolo.
  10. Palatul Sansouci Postdam. L-am văzut pe interior, nu aș recomanda nimănui să încerce experiența. E mic, vizita durează 15 minute, puțin impresionant, intrare scumpă ca deh, e site UNESCO. Mai impresionantă e grădina palatului. Și poți folosi banii pentru o intrare într-un palat adevărat cum e Neues Palais.

Credits cover photo: https://www.facebook.com/Berlin

Ich bin ein Berliner…sau poate nu

Vizita lui Kennedy în Berlin a rămas în istorie. În special pentru celebrul salut, care până la urmă nu înseamnă nimic mai mult decât “Sunt un berlinez”, dar ce să-i faci cu tabloidele, care au speculat gogoașa și la propriu și la figurat.

Berlinul te uimește încă de când cobori din avion. Dai cu nasul de unul din cele mai urâțele aeroporturi. Uiți repede ca ai aterizat într-o capitală de putere mondială. Un lucru bun e că ajungi foarte repede în centru. Și au și-o platformă pentru vizitatori și spotteri dar păcat că nu prea ai ce să vezi aterizând și decolând de pe Tegel.

Odată ajuns în centru nu poți să nu remarci apropierea de București, în partea de Vest fiind chiar. Estul, păstrând proporțiile, e un indigo al Bucureștiului. Orașul întreg e asediat de macarale, cărora le cam place să strice pozele. Am plecat cu gândul să mergem mult pe jos, dar gândul s-a schimbat rapid. Berlin Welcome Card a fost folosit la maxim pentru călătoriile cu metroul, S-Bahn-ul sau autobuzul. Cele mai mișto trasele sunt ale autobuzelor 100 și 200, double decker-e care te duc din Vest până-n Est prin zonele cele mai turistice. La capăt de linie o sa te simți ca-n Militari, unul mai verde dar la fel de aglomerat de betoane. Aceleași blocuri înalte, cenușii cu intrări și scări comuniste, dar curate și frumos întreținute. Pe de altă parte, nici Vestul nu a fost menajat de grandomania comunistă, chiar și prin prisma mamuților de sticlă corporatiști și nemuritoarele macarale.

Berlinul încă e în refacere, în transformare. E ca un fluture care încă n-a ieșit din cocon. Dar nu poți să nu-i simți vibrația. Nici n-o să-ți dai seama când te prinde. Cu atât mai mult cu cât am avut cu ce să-l compărăm. Frankfurt vs. Berlin, tânărul la 40 de ani cu familie și copii acasă, liniștit vs. sufletul zbuciumat al adolescentului și al tânărului de până-n 30, dornic să decopere lucruri noi, să încerce senzații nemaiîncercate. Simți vibrația tinerească a orașului la fiecare colț de stradă. Uneori îți va părea compleșitoare, obositoare chiar. Dar ai serile să te refaci în camera de hotel și a doua zi s-o iei de la capăt.

Le-am bifat pe toate, cuprinse în ghiduri de călătorie sau pe blogurile de travel:

Zidul Berlinului – impresionant dacă te gândești la toți cei care și-au dus viața dincolo de el și dorința lor de a avea o viață mai bună. Flashback: Good Bye Lenin

Unter den Linden – un Champs Elysee de cultură germană, aglomerat de turiștii plecați în căutarea Porții Brandenburg

Bundestagul cu a lui cupola – nu ai acces în sălile de sedință ale Parlamentului dar am reușit să tragem cu ochiul. Cam incomode scaunele

Panoramapunkt și orașul văzut de sus – varianta ieftină a Turnului Televiziunii

Insula Muzeelor văzută pe afară – pentru 4 zile cât am stat noi, am preferat să vizităm străzile. Dacă vreau s-o văd pe Neferiti, dau un google

Buncărul lui Hitler sau mai degrabă legenda lui. Nu confirmă nimeni că la 500m de Memorialul Holocaustului și-ar fi trăit Hitler ultimele zile

 

Și culmea, în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la încetarea războiului, noi o hălăduiam prin Postdam. Și ce mai experiență! Clar un trip la Berlin nu ar trebui să sară peste Postdam, orașul regilor, al castelelor și al grădinilor vaste. Dacă aș locui în Berlin, aș fi în fiecare week-end în Postdam, la un picnic, la un târg de bunătăți franțuzești sau doar la un Spaziergang. N-am sărit peste Sansouci, dacă știam că o vizită nu durează mai mult de 15 minute, am fi preferat să ne plimbăm prin grădini. Dar să o luam ca pe o experiență de călătorie…Mă gândesc cât de fain e pentru studenții Universității de acolo să aibă cursuri în Neues Palais. Oare la Institutul de Ler ce-or învăța? Hrușcă le-ar putea fi profesor. Pe lângă cele câteva castele, unele în plină renovare, întreg orașul aduce aminte de perioada boemă a perucilor albe care ascundeau părul mizerabil, a rochiilor lungi și a corsetelor sau a idilelor consumate prin grădini sau orangerii.

 

Patru zile sunt suficiente cât să simți gustul Berlinului și a împrejurimilor. Să-ți dai seama dacă ți-ai găsi locul în agitație. Eu una m-am bucurat de întoarcerea acasă – Ich bin ein Frankfurter.