Category: <span>Viata in Germania</span>

Cum a fost la primul meu examen de certificare la limba germană

Chiar dacă am tot fost la cursuri de diferite limbi străine, la nici unul nu am fost la fel de studioasă și determinată ca la cel de germană. Așa se face că, din aprilie 2015 până-n februarie 2016, am ajuns la de la aproape 0 germană la nivel B1 și un certificat. Care e de fapt primul meu certificat de limbă străină, luat chiar cu note foarte bune.

Ce înseamnă până la urmă un examen de certificare de limbă, dat în Germania?

Așadar, pentru că am urmat Cursuri de Integrare, examenul pe care îl dai la final se numește DTZ. E puțin diferit de certificarea normală Goethe sau Telc pentru același nivel, dar până la urmă structura e aceeași. Oricum DTZ se dă după normele Telc.

Examenul durează aproape întreaga zi. E structurat în exerciții de Ascultat și Citit (Hören und Lesen), Scris (Schreiben) și partea de Oral (Sprechen).

Hören und Lesen – 45 de întrebări, grilă cu o singură variantă corectă. Hören durează 25 min, Lesen 45 min.

La partea de Hören, vei auzi o singura dată o serie de conversații audio sau anunțuri. La fiecare text audio ai întrebări, pentru care va trebui să alegi varianta corectă. Sunt conversații simple sau anunțuri din gară sau supermarket.

La partea de Lesen ai o serie de texte, scrisori, anunțuri și descrieri de citit și înțeles, urmând apoi să răspunzi corect la întrebări. Chiar dacă textele vor avea și cuvinte necunoscute, sunt ușor de înțeles. E important ca atunci când alegi varianta corectă să reiasă foarte clar răspunsul din text și să nu lase loc de interpretări. Pe lângă textul simplu, vei avea mai avea: un exercițiu cu diferite anunțuri și oferte și cu întrebări pe baza lor (ca exmp. Fiul tău vrea să înceapă un Ausbildung în fotografie, la ce firmă poate aplica? Răspunsul îl vei găsi în lista de anunțuri), o descriere a etajelor unui mall/supermarket/instituție cu întrebările aferente (ca exmp. Vrei să cumperi o rochie, la ce etaj trebuie să mergi?). Ultimul exercițiu este o scrisoare sau un e-mail care are cuvinte lipsă și tu trebuie să le alegi dintr-o listă pe cele potrivite. Acesta cam e singurul exercițiu care cere un pic de gramatică.

Schreiben – durează 30 de minute și ai de ales între 2 cerințe. La ambele vei avea un mail sau o scrisoare de scris, urmând să ții cont de enunțuri. La examen am ales cerința în care trebuie să scriu un mail către o școală în care să-mi exprim dorința de a urma un curs de îngrijire bătrâni. Să spun de ce vreau să urmez acest curs, ce experiență am și să cer detalii despre preț și durată. Evident că aici poți fabula cât vrei atâta timp cât te încadrezi în cele 30 de minute și ții cont de ceea ce ți se cere.

La final profesorii din sală își vor înmâna detaliile pentru examenul oal. Acolo afli ora la care ești programat, sala și numele partenerului de conversație. De obicei se merge în ordine alfabetică deci partnerul tău a stat fie în fața sau spatele tău la examenul scris.

Între examenul scris și cel oral e o pauză de o oră, urmând ca apoi să te prezinți în fața sălii de examinare la ora indicată.

Sprechen – durează 15 minute. E indicat ca o dată ce afli numele partenerului de examen să schimbați câteva vorbe și să vedeți cam ce nivel aveți fiecare, să stabiliți o strategie de ajutor la exercițiul de conversație. În cele 15 minute ai 3 exerciții. 1 – Prezentare (Vorstellung) în care te prezinți – nume, prenume, vârstă, profesie. 2 – Descrierea unei fotografii și 3 – Conversație cu partenerul de examen în care aveți ceva de planificat. La primele 2 exerciții să te aștepți să ai întrebări din partea profesorilor. Fie că vor să te ajute, fie că vor să-și dea seama că poți să și comunici liber și să înțelegi ce ai de răspuns. Pentru că la ambele poți foarte ușor să înveți pe din-afară anumite sintagme și exprimări. La exercițiul 3, profele nu fac altceva decât să vă spună când să vă opriți. Oricum la nici un exercițiu oral profesorii nu vor interveni să corecteze ci doar pun întrebări care la un moment dat sunt cam sâcâitoare. De asta e important ca la exercițiul 1 să încerci să fii fără greșeală. Fără exprimări gen “Ich habe 40 Jahren alt”. Colega mea de examen știa ceva germană, dar încă de la început a făcut niște greșeli flagrante că au întors-o profele pe toate părțile. La oral e bine să vorbiți puțin și corect. Ca de altfel și la scris, propoziții scurte, pe alocuri compuse folosind conectori, dar cât mai corecte.

Fiind DTZ, nu poate fi vorba de picat sau luat, ci mai degrabă dacă ești nivelul A2 sau B1. În plus, nici nu trebuie să fii 100% corect. Ai loc să și greșești, în limite omenești. Certificatul vine acasă undeva între 4-6 săptămâni. Cursul de Integrare poate fi considerat încheiat dacă urmați și cele 60 de ore de Leben in Deutschland, la care vă puteți înscrie după ce aveți certificatul acasă.

Punctajul ar putea arăta așa:

Pentru B1 – Hören&Lesen 33-45 pct; Schreiben 15-20 pct; Sprechen 75-100 pct.

Pentru A2 – Hören&Lesen 20-32 pct; Schreiben 7-14 pct; Sprechen 35-74.5 pct.

Și ca să mă mândresc un pic, al meu arată așa:

Hören&Lesen 43 pct; Schreiben 20 pct; Sprechen 97 pct.

Pentru a vă pregăti pentru examen, vă recomand cărțile de exerciții care conțin și simulări de examen! Sunt foarte bune ca să dați seama de structura examenului și de nivelul exercițiilor.

Bine de știut: la examen veți putea scrie doar cu creionul (nu se accepta pixul), ciornă primiți doar la partea de scris iar grilele corecte se vor considera cele pe care le veți colora complet în creion.

Party like a Romanian

Mereu mi-a plăcut să fac pe gazda. De abia așteptam să plece ai mei de acasă ca să dau un party surpriză cu prietenii…surpriza evident că era la ai mei, deși mereu lăsam lună după.

Și uite că, să fii gazdă în Germania nu e cu nimic diferit să fii gazdă în România. Poate doar că invitații n-or să fie doar români și că meniul trebuie gândit încât să fie pe gustul tuturor. Dar ce să pregătești, încât să și placă, dar să fie și cât de cât tradițional. Ce-aș mai fi făcut un grătar, dacă n-ar fi trebuit să aerisesc casa o săptămână, și în plus, ce farmec are un grătar electric? Ce mai e românesc? Salata de boef? Nu m-aș fi băgat la asta, deși mama mă tot ținea pe lângă ea să-mi arate. Piftii? {Insert here} niște râsete. Sarmale? Și cu mămăligă, nu? Ei bine, nu.

Așa că după ce-am tot căutat prin străfundurile internetului, tot experiența de la conferințe s-a dovedit de ajutor. Am reinterpretat finger food-ul și a ieșit așa:

brânză franțuzească cu struguri
bruschete cu somon și cremă de brânză aromată
frigarui de mozarella și roșii cherry, stropite cu ulei de măsline și busuioc
ouă umplute
mini-frigărui de mini-cârnați Cabanosi
chifteluțe de pui
stick-uri cu prosciuto și chivas
mini-frigărui de cașcaval
măsline aromate
legume crude (ardei, morcov, castraveti) cu sosuri (guacamole, usturoi și sos de smântână și verdețuri)
humus
bruschete de roșii

Iar la desert am avut baclava autentică de la turcul nostru preferat, și am mai făcut eu am făcut o brownie cu nucă, bomboane din compoziție de cartof și o prăjită nemțească cu brânză și ciocolată.

Și totuși sunt dezamăgită că țuica de la mamaie n-a prins atât de bine.

Mai aproape de casă, cu filme românești

Probabil știai că în Germania download-ul e ilegal. Dacă nu știai, ai o problema. Sunt persoane, cum suntem și noi, care-și „fac plinul“ de filme pe un hard extern, cât să le ajungă până la următorul drum acasă. Dar ce faci când te apucă nostalgia și vrei să vezi un film românesc, pe care oricum nu prea-l găsești online? Sau vrei să organizezi o seară de film românesc pentru prietenii tăi internaționali?

Intri pe CINEPUB http://cinepub.ro/site/ și apeși play. Aici poți viziona online și legal unele dintre cele mai noi și cunoscute filme românești. Dar nu numai filme, ci și scurt metraje multi-premiate pe la festiavaluri, documentare sau animații. 15-20 de minute de scurt metraj sunt doza perfectă de emoție românească. Preferatul meu din listă: Superman, Spiderman sau Batman.

Printre lungmetrajele pe care le poți vedea pe CINEPUB:

Moromeții
Ursul
Tatăl fantomă
Felicia înainte de toate
Bună, ce faci?
O lună în Thailanda
Francesca

Periodic se adaugă titluri noi. Le găsești la Noutăți.

Iar dacă ai impulsul de a afla mai multe despre ce-a vrut să spună autorul într-un anumit film, urmărește eseurile web video din cadrul proiectului ICAR, o istorie alternativă a cinematografului românesc, disponibile și ele pe CINEPUB.

În loc de încheiere, o vorbă de duh de-a lui Ilie…Ilie Moromete:

“Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă.”

Silvester și imigranții

Printr-un nu știu ce joc de gramatică, Revelionul la nemți se numește Silverster…și nu, nu e vorba Stallone.

Ce înseamnă de fapt Silvester? Am petrecut două aici…total opuse.

Primul, pentru că ne-a luat pe nepregătite, am fost și noi ca toți ceilalți pe stradă. Pe râu mai exact, pentru că acolo citisem că se adună lumea, cântă, dansează, se pupă și se uită la artificii.

Era decembrie 2014. Exodul imigranților nu începuse. Germania se pregătea cu frenezie de Revelion. Cum pe 31 e încă deschis la magazine, până la ora 14:00, aglomerare de oameni, coșuri pline cu băuturi, artificii și pe ici pe colo și ceva de-ale gurii. Printre petarde și bubuituri ajungem pe râu, cu sticla de spumant și 2 pahare în buzunar și așteptam să înceapă distracția. Ce au omis toți să spună e că ajungi să asiști la cea mai mare desfășurare de forțe în materie de artificii…și nu, nu e deloc nici amuzant, nici distractiv, nici mișto. E doar periculos. Pentru că, timp de câteva zile înainte de 31 decembrie, poți cumpăra din supermarket-uri arsenale întregi de rachete, petarde, artificii…unele mai periculoase ca altele. Am văzut copii care făcuseră pe ei de frică, părinți care-și pocneau peste ceafă odraslele ca să le stingă focul din glugă, salvări care făceau slalom prin mulțime. Lume beată pe stradă, răcnind ceva pe limba lor (probabil spuneau la mulți ani)…prietenoși ce-i drept. Nici n-am stat până când și-au epuizat toți stocul de rachete…de focul de artificii oficial de la primărie nici n-a fost vorba…pe lângă faptul că era ceață, s-a mai adunat și fumul de la petarde, încât vedeai doar ce-au pregătit cei de lângă tine. Sub pod nu puteai sta că-ți picau în cap, pe pod nu, că-ți dădeau în cap…nu mai bine mergem noi acasă și ne aprinde steluțele aduse din România?

Prin decembrie 2015 a venit nelipsita întrebare: ce facem de Revelion? Și din vorbă-n vorbă, din plan în plan am ajuns să-l facem în 4, cu salată de boef, oua umplute și programul trist de la televiziunile din România. După cum arătau autobuzele la ora 19:00 și după mirosul de mâncare gătită din sacoșe, rucsacurile pline de sticle de alcool, aș zice că mulți au ales să-l facă la cineva acasă. Și noi ca tot omul am schimbat autobuzul în buricul târgului. Un drum până la bancomat ne-a determinat să spunem, hai naiba mai repede de aici. Și din nou…buricul târgului, Champs Elysee-ul Frankfurtului, de unde toți asiaticii își cumpără Dior și Hugo Boss. Grupuri mai mari sau mai mici, foarte gălăgioși și agresivi în gesturi și limbajul non-verbal că nu prea aveai cum să-ți dai seama ce răcnesc, prea puțini europeni printre ei, pe jos mirosea strident a alcool…aruncau cu petarde unii într-alții și evident că mai nimereau și victime colaterale. Și era de abia ora 7:00.

Nici nu vreau să mă gândesc ce a fost în zona gării unde și într-o zi normală nu e indicat să mergi prea mult pe jos…mai ales singur/ă.

Acum trageți voi concluziile!

PS. Noi am petrecut frumos, cu țuică și artificii pentru copii de 12 ani! 🙂

Minijob-ul, un job mic pentru oameni mari

În studenție am lucrat câteva luni într-un call center. Mă chema Andrea Brown, sunam în Anglia, la numere private și încercam să-i conving pe oameni să se întâlneasca cu un consultant în ipoteci. Deși oamenii erau încă destul de creduli pe vremea aia, lesne de înțeles că nu mergea prea bine. Dar măcar făceam niște bănuți de cico. Cine-ar fi crezut că după atâția ani, tot la telefon am să mă întorc. Înainte să mă bucur de priveliștea de la etajul 36, primul meu job în Germania, tot la telefon a fost…la cască, în fața unui calculator de unde citeam întrebările și notam răspunsurile.

Mergeam cu trenul…o oră bun de moțăit și la dus și la întors. Nu de puține ori mă trezeau controlorii să-mi verifice abonamentul. Toatp perioada de call center am luat-o ca pe distracție și o motivație să ies din casă cu un alt scopt decât la cumpărături sau la vreo instituție. Că de făcut averi nu putea fi vorba…Nu încă, cel puțin.

După atâta experiență de dat telefoane, nu luam nimic personal, puteam avea conversații lejere chiar dacă la un moment dat echipa era presată de team leader-i…și treaba mergea. Atât de bine încât, când le-am zis că nu vin o săptămână, m-au rugat să mă întorc. După câteva săptămâni devenisem un fel de team leader onorific pe echipa de engleză, le mai dădeam idei colegilor de cum să convingă persoanele de la telefon să le răspundă la întrebări.

Ce înseamnă minijob? Un job part-time, care nu poate fi plătit cu mai mult de 450 de euro pe luna. Toate taxele le plătește angajatorul, suma asta o iei în mână….însă….contribuțiile sociale tu le plătești. Poți opta să nu plătești la fondul de pensii, dar asigurarea de sănătate e obligatorie. Partea bună e că dacă ești pensionar, ai asigurare, deci nu mai plătești nimic. Dacă minijob-ul e singurul loc din care iei vreun venit, plătești sănătatea la nivelul unui șomer, adică 160 euro/lună. Într-un final la sfârșit de lună plăteam 160 euro asigurarea de sănătate și 176 euro abonamentul lunar de tren. Now, you do the math! Nu m-am îmbogățit, dar după câteva luni de pauză și fără să existe vreo șansă să apara un job doar cu limba engleză…a fost ca o gură de oxigen.

De ce minijob? În Germania e legal să ai un job alternativ ca să-ți suplimentezi veniturile. Poți fi student, pensionar sau angajat full time care are minijob. În plus, cele mai multe minijob-uri oferă alternativa să lucrezi în schimburi. Tocmai de asta, seara se umplea biroul de tineri de vârsta a doua. Se vorbeau toate limbile pământului acolo: germană, engleză, franceză, rusă, chineză, japoneză, olandeză, daneză etc. Firma avusese chiar în trecut și un proiect pe română. Și nu trebuia să vinzi nimic. Erau fie studii de piață, fie sondaje de satisfacție a clienților/partenerilor etc.

Ce făceam de fapt? Făceam sondaje în companii, referitoare la călătoriile de afaceri. Sunam în Anglia, Olanda, US, Canada, Africa de Sud, India, Singapore. Lucram cam 4 ore pe zi, important era să fac 52 de ore pe lună. Partea complicată apărea când dădeai sute de telefoane, vorbeai cu sute de oameni și nu toți erau deschiși să piardă 15-20 min cu un necunoscut la telefon, dar să mai și dea detalii de business despre cât cheltuie pe călătorii, unde și de ce. Dar până la urmă asta era treaba mea. Să fiu convingătoare la telefon și să-i determin să-mi răspundă la întrebări. Dacă depășeam, orele se cuantificau în lunile în care n-ar fi avut proiecte în limba engleză, cum a fost și cazul la un moment dat, când am primit bani bani restanți, stând acasă.

Până la urmă toți începem de undeva…așa a fost începutul meu pe piața muncii din Germania.

În loc de bilanț

Stau într-un birou gol, pe un etaj aproape gol. Din când în când mai aud câte un coleg că trece pe culoar spre imprimanta. Când se împrăștie ceața, admir de sus zona de est a orașului, blocuri, case, copacii gri și câteva eoliene în depărtare. Sunt zile în care pare că răsar pur și simplu din nori ca-ntr-un film SF.

2015 a fost cel mai surprinzător an din cei de acum 30. Un carusel de emoții, gânduri, planuri, obiective, cu un final pus oarecum pe o traiectorie cât de cât clară și dreaptă. A început timid, într-o țară nouă, într-un oraș nou, cu dimineți lungi și somnoroase și a continuat cu teme, compuneri, fișe, conjugări și propozitii simple: “Pe mine mă cheamă Andreea și sunt din România.” Au urmat interviurile, multe din ele nereușite, conversațiile lungi pe Skype cu acasă, vacanțele noastre și dorurile alinate doar în scris.

Au fost momente în care m-a dus aprope de neputință și furie, dar mi-a și predat cea mai importantă lecție a unei vieți: “Ce-ți lipsește să fii fericită?” Nimic!

2015 a fost un an nou, cu oameni noi, experiențe noi, sentimente și trăiri noi. S-a încheiat cu un început timid de antreprenoriat și un scaun într-un birou la etajul 36. A fost un an în care am cunoscut oameni care au crezut în mine și au ținut cu dinții de CV-ul meu, care m-au încurajat să-mi deschid aripirile, oameni care ne-au devenit prieteni și alături de care construim o lume.

Pe 2016 mi-l doresc “mai nou“!

Daca 2015 ne-a găsit de mână împreună, puțin speriați de tot necunoscutul, 2016 ne va găsi tot împreună, dar mai încrezători, mai maturi și mai curajoși. Orice-ar fi, pe oriunde ne-am duce suntem împreună.

Povești cu americani

Și aici ca peste tot, cineva cunoaște pe altcineva care știe pe careva care are un vecin care vinde ceva. Așa a ajuns bicicleta Brunhilda pe balconul nostru. Acum 17 ani a fost adusa din California în Frankfurt, dar n-a mai încăput în bagajul de întoarcere acasă. Proprietara, o americană de +70 de ani, sprintenă și foarte lucidă nu a vrut bani pe ea, doar plata shimbării roților. Și așa bicicleta arată ca nouă, cu tot cu genți de cumpături prinse pe lateral și cască de protecție.

Și pentru că Annalee cu soțul se întorc în California la familie, ne-au invitat într-un week-end la o sesiune de garage sale. E absolut fascinant să fii liber să cotrobăi prin amintirile oamenilor. Am plecat cu brațele pline și impresionați. Cotrobăind prin cutii am descoperit poze cu ei doi de peste tot din Europa, diafilme, aparatura radio de avion, combinezoane și uniforme de pilot, genți diplomat care se purtau altădată, tot felul de aparatura de bucatarie pe care n-aș ști s-o folosesc, dar și lucrarea ei de doctorat.

El, acum bolnav de Alzheimer a fost pilot.

Ea, are un doctorat în matematici eucliediene de la Stanford University. Luat cândva în ‘75.

Dupa 17 ani de Germania, se întorc acasă! Nostalgici dar ușurați!

Cum suntem noi…românii

Pregătesc rândurile astea de ceva vreme…fiecare liniuță a avut timp să dospească, să se dezvolte în nemulțumire sau frustare.

Nota bene: Acest articol nu este despre toți ai noștri de acasă, care sunt alături de noi chiar și virtual, nu e nici despre cei câțiva pe care i-am întâlnit aici și cu care am legat prietenii strânse și nu e nici despre românii buni, muncitori, calzi care depun eforturi susținute să se integreze în țările de adopție. Și nu are nici o legătură cu studiile sau școlile terminate. Are legătură cu educația și bunul simț.

În schimb, acest articol este despre:

acei ai noștri care țipă unul la altul în supermarket de peste rafturi, ca să-și completeze coșul de cumpături.
acei care vorbesc tare de reușesc să te sperie, la telefon sau unul cu altul, în magazine, pe stradă, în autobuz.
acei pe care îi auzi cum pun la cale să-ți sustragă vreo bijuterie, bucuroși probabil că fraiera nu înțelege românește. Surpriză!
acei care vând vise și apoi zdrobesc cu bocanul și ultima fărâmă de speranță pentru o viață mai bună. Nu știu cum se face, dar marea majoritate a cazurilor cu români lăsați ai nimănui în Germania, cel puțin, are la mijloc companii românești. Dacă tu ești în stare să-l înșeli pe unul de-al tău, de ce te-ai aștepta ca alții să fie cinstiți cu tine?
acei care și-ar tăia mai degrabă o mână decât să te ajute cu un sfat. Și daca cumva o fac, ai să le vezi mina care te face să le zici mulțumesc pentru deranj, mai bine ma chinui eu aici.
acei ai noștri care la ora 1:00 behaie pe balcon și sparg semințe între dinți. Dacă locuiam într-un bloc cu mai mulți nemți, sigur conaționalii ar fi dat niște declarații la poliție.

Rândurile astea se adresează și celor care folosesc grupurile de pe Facebook pentru a share-ui poze cu pisici, femei, mașini sau flori. Doamne Ferește să împătășească și cu alții informații utile, sfaturi, recomandări…e mai ușor o vorbă de duh și o poza cu-o pisică. Și mă mir de ce articole de-ale mele cu unul două sfaturi sunt atât de apreciate.

Ce-ar fi dacă măcar o dată pe săptămână fiecare membru din grup ar posta o informație utilă? De exemplu: știai că după 7 seara pot circula 2 persoane pe același abonament de transport în comun?

Și uite așa ușor poți să-ți dai seama foarte ușor de ce nu cred că vom ajunge vreodată să fim o comunitate, ci mai degrabă o populație legată de o limbă. Va mai dura până splina și ficatul vor putea lua o pauză și vor ajunge să se bucure de o viață sănătoasă. Și caprele vor putea paște în tihnă.

Învață germana online

Până pe 7 septembrie sunt în vacanță. După două module de limbă (200 de ore de curs), încep ușor ușor să citesc statusuri pe Facebook în germană, să înțeleg titluri de ziar sau să am o conversație simplă la telefon sau față-n față. Dar efortul de învățare trebuie susținut….chiar și în vacanță. Așa că uite cum o să-mi umplu timpul învățând sau citind:

Dicționar online (englez-german): http://www.leo.org/. Google Translate nu e tocmai pus la punct și face greșeli mari de traducere. E potrivit ca să înțelegi un context, dar pentru cuvinte, genuri, articole, verbe și formele la trecut LEO mi-a devenit cel mai bun prieten.
O jocă de adunat lingouri (engleză-germană): https://www.duolingo.com/ . O metodă interactivă și distractivă. Partea faină e ca are multe exerciții de ascultat și tu trebuie să redai ce zice roboțelul acolo. În plus, site-ul face niște statistici ale nivelului tău (de exemplu la germană cică am o fluență de 17%) și chiar te simți bine când treci de la un nivel la altul. Partea mai puțin faină: am pățit-o la franceză, daca nu traduci întocmai cum vrea roboțelul (deși e corect), nu ești punctat. Duolingo e perfect pentru cei care au un prim contact cu o limbă străină.
Gramatica explicată și excerciții (în germană): https://deutsch.lingolia.com/de/grammatik. Chestia faină e că la fiecare capitol de gramatică, ai parte de exerciții dedicate dar și de corectură. Cool nu?!
Deutsche Welle (engleză și germană): http://www.dw.com/en/learn-german/s-2469. După ce te înregistrezi, ai acces la exercițiile grupate în funcție de nivel. Și ai de toate: gramatică, exerciții audio, exerciții de scris.
Din cărțile de curs (în germană): http://xportal.klett-sprachen.de/berlinerplatz/. Cursurile mele se vor încheia cu un examen de limbă recunoscut de statul german. Asta se va întâmpla după ce ajung la nivelul B1. Cărțile de la curs pentru asta te pregătesc, pentru examen. Cu exerciții de scriere, de ascultare…Site-ul urmărește întocmai manualele și vine în completare cu exerciții de gramatică sau de vocabular, inclusiv audio.
Construiește-ți vocabularul citind (în germană): http://www.deutsch-perfekt.com/. Varianta online a revistelor Deutsch Perket, site-ul adună texte (semnalizate în funcție de gradul de dificultate) dar și exerciții de vocabular pe baza textelor citite.
Cărți: Amazon.de (în germană) are câteva zeci de cărți pentru copii ce pot fi descărcate gratuit. Eu am ales până acum cărți ce se adresează copiilor de 3-4 ani, probabil în câteva săpămâni pot să mai urc o categorie de vârstă 🙂
Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=15Gnw3raoQw. Recomandare de la una din profe, seria de videoclipuri Easy German. Sunt aranjate în funcție de tema abordată.
Facebook (română-germană): ca exemplu unul din grupurile care ne învață germană: https://www.facebook.com/groups/Cursdelimbagermana/?fref=ts. Sunt mult mai multe. Partea faină la ele că noțiunile de gramatică sunt explicate pe întelesul oricui. Important: n-ar trebui să reprezinte singura sursă de învățare, ci mai degrabă o completare.

Bonus

Ghidurile de limbă Rosetta Stone sau Pimsleur (engleză-germană). Pot fi cumpărate sau descărcate direct (acolo unde download-ul online este permis) J

Deși am listat doar câteva surse, internetul e plin de soluții salvatoare. Nu ne rămâne decât să punem osul la treaba.

Aventuri pe scara blocului

Se spune că oamenii inteligenți sunt aceia care știu să se ia cu grație la mișto. Și ce ființă grațioasă sunt eu.

Se făcea că era trecut de 17:30. Ora la care V. părăsește corporația și se îndreaptă spre casă. Numai că în Vinerea Mare la noi, o vineri oarecare la ei iese la bere cu un coleg. Un englez, că doar nu era neamț. Buun….asta însemna că aș fi avut timp berechet să pregătesc cina…ciorbița încălzită de ieri și salată. Dar nu, eu conștiincioasă mă apuc deja să trebăluiesc prin bucătărie. Geamurile deschise în toată casa, soarele intra de pe balcon, aer proaspăt, pasarele care cântau. Mă împiedic de gunoi. Ce-mi zic…hai să-l duc, că mama m-a învățat de mică să nu duc gunoiul seara că cică arunci cu el și ceva din casă. N-am crezut niciodată în superstiția asta. Înainte să ies pe ușă, să nu uit să pun ciorbița pe foc, pardon aragazul electric, s-o mai dreg un pic…și ieșită am fost. De tot! Ușa noastră se închide automat pe afară. Curentul din casă, ușa de la intrare deschisă larg curentul de pe scară și zgang….rămân pe afară…în ciorapii de lână împletiți de mamaie și papucii lui. Fără chei, fără telefon, cu ciorba pe foc dar măcar puteam auzi Europa FM de pe holul blocului.

După ce înjur ușa de toate rudele încep să mă agit. Ce fac acum? Puteam sta liniștită până se întorcea salvatorul acasă, numai de n-aș fi avut nenorocita aia de ciorbă pe foc. Cobor grăbită la parter…poate Nea Caisă portarul are chei de rezervă de la fiecare apartament. Nu era acolo. El oricum nu e niciodată acolo când ai nevoie de el. Mă duc la biroul administrației. Evident că vinerea la 6 nu mai e nimeni la birou. Urc înapoi. Bag un nas pe lângă ușă să încerc să-mi dau seama în ce stadiu e ciorba. Europa FM cântă vesel acolo fără să știe că eu cam începusem să mă panichez. Respiră fată, gândește. Nu trebuie decât să-l anunți să vină repede acasă. Dacă a iesit în preajma serviciului ar ajunge repede. Dar cum faci să-l anunți? Nu cunoaștem nici un vecin, dar la naiba asta e, de voie de nevoie, de cineva tot trebuie să dau. Zbang încă una după ceafă, pe etajul nostru nu era nimeni acasă. Nici cei doi nemți vecinii de lângă noi, nici Ana bulgăroaica cu care se tot întâlnește V. în lift și nici familia de arabi care-și tot lasă încălțările la ușă. Inima începe să-mi bată cam tare. Nu puteam aștepta să vină el acasă. Nenorocita aia de ciorbă. Cobor pe scări un etaj mai jos. Iau prima ușă să sun, încurajată și de chestiuțele lipite pe ușă și papuceii de copil lăsați afară. Nume german, dar or fi oameni buni cu copii acasă. Nici astă nu răspunde. Pe unde naiba umblă oamenii aștia după ora 6? Sar un apartament și apăs la sonerie. E nemțoaică după vorbă, blondă cu ochii albaștri după port. O întreb dacă vorbește engleză. Pfiu, zice că da. Încerc să-i explic cât mai clar și simplu în ce situație sunt. Îmi spune să revin în 15 minute să i se încarce telefonul. Până una alta mai bag un nas pe lângă ușă. Ciorba pare în regulă. Europa FM la fel de veseli. Revin la ușă, îi zâmbesc fâstâcită. Telefonul nu i se deschide. Ia laptopul bagă un suflu puternic să-l curețe de praf: „Sper să meargă că nu l-am mai folosit de mult”. Și bingoo merge. Nu știam numărul lui V. Nici acum nu-l știu, ar trebui să-l învăț. Mă loghez pe Facebook. Cu caps lock îi scriu „Vino acasă, ciorba e pe foc, am rămas pe afară sunt la o vecină”. Și stau, și stau. Vecina mă întreabă: „Ai dat de el?” Încerc să mă calmez și pe mine și pe ea: „Încă nu, dar sigur o să raspundă”. Dar nimic. Atunci o vad pe mama lui. O rog să încerce să-l sune să-i spună să vină repede acasă. Noroc cu părinții care stau pe Facebook. Ar trebui s-o învăț și eu pe mama. Mă încurc de câteva ori în tastatura vecinei. Nu era tastatura germană avea litere chirilice și nu știam să pun semnul întrebării și tot trebuia să reformulez întrebarea încât să aflu dacă a răspuns.

După 5 minute victorie. Salavatorul vine repede acasă. Am liniștit-o și pe vecină că totul e în regulă, salvatorul e pe drum. Am facut-o chiar să-și pună întrebări la cine să lase și ea a doua cheie. Dacă ajunge ca mine?

Urc înapoi la noi, mă așez în fund cu nasul la ușă. Începusem să simt ciorba. Europa FM, nepăsători și la fel de veseli. Tot ascult la ușa lifturilor și tot aștept să se deschidă și la etajul 13. Eram pe jos, dar genunchii tot tremurau. Ding…se deschide ușa….a ajuns. Puțin transpirat și respirând grăbit. Intrăm, închid focul, iau ciorba de pe foc…părea că mai putea sta la fiert. Noroc că-i mai pusesem apă.

Și totuși în seara aia am mâncat doar salată. Am zis cumva că era ciorbă de fasole? Geamurile au mai stat ceva deschise….un pic și a doua zi.

După ce ne-am liniștit, am pus cap la cap toată povestea și toate sfaturile de după: Nu mai ieși din casă fără cheie sau telefon. Dar, ce mă fac dacă n-am credit pe telefon? Ar trebui să verific dacă măcar wireless-ul bate lângă ușă.