Pregătesc rândurile astea de ceva vreme…fiecare liniuță a avut timp să dospească, să se dezvolte în nemulțumire sau frustare.
Nota bene: Acest articol nu este despre toți ai noștri de acasă, care sunt alături de noi chiar și virtual, nu e nici despre cei câțiva pe care i-am întâlnit aici și cu care am legat prietenii strânse și nu e nici despre românii buni, muncitori, calzi care depun eforturi susținute să se integreze în țările de adopție. Și nu are nici o legătură cu studiile sau școlile terminate. Are legătură cu educația și bunul simț.
În schimb, acest articol este despre:
- acei ai noștri care țipă unul la altul în supermarket de peste rafturi, ca să-și completeze coșul de cumpături.
- acei care vorbesc tare de reușesc să te sperie, la telefon sau unul cu altul, în magazine, pe stradă, în autobuz.
- acei pe care îi auzi cum pun la cale să-ți sustragă vreo bijuterie, bucuroși probabil că fraiera nu înțelege românește. Surpriză!
- acei care vând vise și apoi zdrobesc cu bocanul și ultima fărâmă de speranță pentru o viață mai bună. Nu știu cum se face, dar marea majoritate a cazurilor cu români lăsați ai nimănui în Germania, cel puțin, are la mijloc companii românești. Dacă tu ești în stare să-l înșeli pe unul de-al tău, de ce te-ai aștepta ca alții să fie cinstiți cu tine?
- acei care și-ar tăia mai degrabă o mână decât să te ajute cu un sfat. Și daca cumva o fac, ai să le vezi mina care te face să le zici mulțumesc pentru deranj, mai bine ma chinui eu aici.
- acei ai noștri care la ora 1:00 behaie pe balcon și sparg semințe între dinți. Dacă locuiam într-un bloc cu mai mulți nemți, sigur conaționalii ar fi dat niște declarații la poliție.
Rândurile astea se adresează și celor care folosesc grupurile de pe Facebook pentru a share-ui poze cu pisici, femei, mașini sau flori. Doamne Ferește să împătășească și cu alții informații utile, sfaturi, recomandări…e mai ușor o vorbă de duh și o poza cu-o pisică. Și mă mir de ce articole de-ale mele cu unul două sfaturi sunt atât de apreciate.
Ce-ar fi dacă măcar o dată pe săptămână fiecare membru din grup ar posta o informație utilă? De exemplu: știai că după 7 seara pot circula 2 persoane pe același abonament de transport în comun?
Și uite așa ușor poți să-ți dai seama foarte ușor de ce nu cred că vom ajunge vreodată să fim o comunitate, ci mai degrabă o populație legată de o limbă. Va mai dura până splina și ficatul vor putea lua o pauză și vor ajunge să se bucure de o viață sănătoasă. Și caprele vor putea paște în tihnă.
Mi-a plăcut foarte mult paragraful de încheiere. Este adevărul trist despre noi. Mie îmi lipseşte ideea de comunitate şi aici în România. Prea multă răutate, prea multă lume interesată de ce fac ceilalţi.
Şi nici viitorul nu pare prea roz, deoarece copiii sunt crescuţi la fel. Am lucrat cu 2 fete de 10/11 ani, tatăl uneia este şeful tatălui celeilalte, fetele se cunosc, familiile s-au mai vizitat. Una a dat examen pentru un gimnaziu de renume şi nu l-a luat. Un an mai târziua a dat şi cealaltă (cu tatăl şef) la o şcoală privată, cu concurenţă foarte mare, şi a intrat, chiar pe un loc bun. Iar cealaltă fată ce a învăţat de la părinţi? Că acolo locurile sunt plătite şi oricum va intra, indiferent ce face la examen. M-a durut atât de tare când am auzit aceste cuvinte din gura fetiţei. Aşa le-a preluat din familie şi aşa va gândi mai departe. Şi nu a fost singura dată când a avut “păreri” răutăciose la adresa celeilalte fetiţe. Cum să ne facem bine dacă generaţiile care urmează sunt la fel de intoxicate?
Felicitari….! Delicios articolul!
M-am apucat sa te citesc si-mi cade bine. Si daca tot citesc articolul, corect e sa las si un comment, zic. Asa…in loc de salut.
Ne pricepem de minune sa ne facem simtita prezenta, printr-un comportament diferit de cel al nemtilor. Fara a cauta vreo scuza, vin si spun ca nu am avut istoria nemtilor, cultura lor si nici nivelul lor de trai. Deci vreo comparatie pertinenta nu intra in discutie. In spatele bunului simt se ascund multe valori. Consider ca bunul simt e o chestiune de stare inerioara printre altele. Iar efectul saraciei, al educatiei precare al amaraciunii si stresului vietii cotidiene romanesti se manifesta prin cele descrise de tine.
Sper sa putem ajunge ca natie sa invatam sa avem rabdare cu noi si cu ceilalti, sa invatam sa facem un pas inapoi pentru o vedere de ansamblu atunci cand nu gasim solutii…
Integrarea e inteleasa diferit. Multi dintre cei veniti in Germania nici nu stiu ce inseamna integrarea ca notiune. Si nu doar romanii. E trist, dar nu judec…
Sper sa reusim sa rupem eticheta primita si sa ne dezvaluim capacitatea de adaptare, invatare si perseverare pe care o avem in noi.