Stau într-un birou gol, pe un etaj aproape gol. Din când în când mai aud câte un coleg că trece pe culoar spre imprimanta. Când se împrăștie ceața, admir de sus zona de est a orașului, blocuri, case, copacii gri și câteva eoliene în depărtare. Sunt zile în care pare că răsar pur și simplu din nori ca-ntr-un film SF.
2015 a fost cel mai surprinzător an din cei de acum 30. Un carusel de emoții, gânduri, planuri, obiective, cu un final pus oarecum pe o traiectorie cât de cât clară și dreaptă. A început timid, într-o țară nouă, într-un oraș nou, cu dimineți lungi și somnoroase și a continuat cu teme, compuneri, fișe, conjugări și propozitii simple: “Pe mine mă cheamă Andreea și sunt din România.” Au urmat interviurile, multe din ele nereușite, conversațiile lungi pe Skype cu acasă, vacanțele noastre și dorurile alinate doar în scris.
Au fost momente în care m-a dus aprope de neputință și furie, dar mi-a și predat cea mai importantă lecție a unei vieți: “Ce-ți lipsește să fii fericită?” Nimic!
2015 a fost un an nou, cu oameni noi, experiențe noi, sentimente și trăiri noi. S-a încheiat cu un început timid de antreprenoriat și un scaun într-un birou la etajul 36. A fost un an în care am cunoscut oameni care au crezut în mine și au ținut cu dinții de CV-ul meu, care m-au încurajat să-mi deschid aripirile, oameni care ne-au devenit prieteni și alături de care construim o lume.
Pe 2016 mi-l doresc “mai nou“!
Daca 2015 ne-a găsit de mână împreună, puțin speriați de tot necunoscutul, 2016 ne va găsi tot împreună, dar mai încrezători, mai maturi și mai curajoși. Orice-ar fi, pe oriunde ne-am duce suntem împreună.
