Tag: Germania

La neve italiana

Când spui zăpadă la ce te gândești? La iarnă, evident. Dar când spui schi sau placă? Te gândești la Austria, Franța, Elveția și Bulgaria. La Italia mai puțin, așa-i? La Andorra nici atât. Și nu e păcat?

La noi e simplu, când stai în centrul continentului, orice vacanță, fie ea de iarnă sau de vară e o aventură. Ai un pic de mers până la prima mare, ai un pic de mers până la primul munte. Anul astă am preferat să mergem un pic mai mult până la munte și n-am tras pe dreapta în vecina Austrie. Am mers până-n Dolomoți și-am încercat zăpada italiană. Și pentru că am mers în extra sezon, am căutat o zona prietenă cu începătorii, dar și care să aibă zăpadă și la mijloc de martie. Adamello Ski părea că le are pe toate. Site-ul e foarte bine structurat încât să iei niște decizii informate. Așa ne-am căutat cazare în Passo del Tonale, cea mai înaltă stațiune din zonă, direct de pe site am trimis și primit ofertele de cazare, am putut urmări pe webcam exact care e situația zăpezii, m-am înscris la Școala de Snoboard, ne-am făcut o idee de cum sunt pârtiile în zonă.

Passo Tonale e o stațiune mică-mitică în care n-ai ce face altceva decât să schiezi sau să te dai cu placa (sau măcar să faci ca mine, să încerci). Bine, mai găsești câteva supermarketuri să-ți iei de-ale gurii, că în rest hotelurile cam pun totul la dispoziția turiștilor. Pachetele includ de obicei și 2 mese pe zi (micul dejun și cina), iar prânzul se poate lua în oricare restaurant, dar nu mai târziu de ora 15:00. Atunci doar la Apres Ski mai găsești de mancare. Mancare italiană evident, la mare căutare panini-urile de toate combinațiile, pastele și pizza. Ai nevoie de carbohidrați, la așa efort. Dar poți găsi și bunătăți locale din Trento (un mare plus unui roze frisante) sau din pădure (tot felul de salamuri de carne de mistreț, căprioară sau cerb).

În Tonale se vorbește mult românește. Nu e hotel sau restaurant care sa nu aibă personal din România. Al nostru îl avea chiar 90%. Se pare că pe transilvăneni îi atrage zona. Vin, lucreaza câteva câteva luni pe an, se întorc acasă și anul următor o iau de la capăt.

Toate stațiunile din zonă sunt legate de Schi Buss-uri, dar cum în Tonale ai toate tipurile de pârtii, nu păreau a fi foarte folosite. În vârf de sezon o fi alfel. Pe fiecare pârtie puteai urca cu telescaunul și aluneca ușor sau rapid la coborâre. Unele pârtii sunt mai lungi, altele mai scurte, unele cu inclinație mai mare, altele mai pentru mine așa. Toate erau bune atât pentru schi cât și pentru placă. Din vasta mea experiență pe placă am dedus următoarele: când e cald, zăpada se topește, noaptea îngheață și a doua zi dai cam tare cu fundul. În schimb, când am prins singura noapte de ninsoare serioasă, a doua zi dimineață era o plăcere să cazi.

Ochii mari i-am făcut când am urcat ca turiștii pe gherțar.   La mine cred ar trebui să mai treacă câteva sezoane până când n-o să-mi tremure genunchii în coborâre de la 3000m. Până sus am schimbat 2 telecabine și cu fiecare metru urcat nu-mi puteam stăpâni bătăile inimii. 3000m n-o fi mult pentru unii, dar eu m-am simțit pe acoperișul lumii. Evident că și aici nu mi-am putut opri genunchii din tremurat și nu de frig, ci la vederea haului, pe unde alții mai curajoși lăsaseră urme. Chiar dacă se cobora și pe schi și pe placă, cei pe schiuri părau mai siguri pe ei. Și, stai liniștit/ă, elicopterul de urgență chiar își făcea treaba, l-am auzit de nenumărate ori și chiar l-am și văzut în acțiune.

La final de zi, relaxarea la spa era o binecuvântare. Cel mai mare plus al hotelului nostru, un spa generos cu mai multe tipuri de saune, jacuzzi și zonă de relaxare. Dacă te țineau balamalele îți puteai consuma energia ramăsa pe unde mai era dechis, un club dubios cu muzică tare de se auzea de afară, sau la celebrul Apres Ski Baracca, unde în prima seara ne-au întâmpinat cu Dragostea din Tei. Vecinii noști de hotel, grupul grobian din Lituania s-a bucurat din plin de ce avea mai bun stațiunea de oferit în materie de substanțe care să te ajute să te comporți ca un dobitoc.

2 seri, marțea și joia pe pârtia care-mi cunoștea pre bine fundul se aprindea nocturna.

Detalii despre ce înseamnă zona Adamello Ski, inclusiv prețuri pentru Ski Pass găsești aici: http://www.adamelloski.com/

 

Bine de știut:

  • Cazare hotel 3*** în extra sezon de la 400 eur/persoană 5 nopți (demi-pensiune, Ski Pass inclus)
  • Închiriere echipament (placă, boots, cască) – 75 eur/săptămână
  • Închirere doar placă – 40 eur/săptămână
  • Apres ski – bături începând de la 2,5 eur
  • Școala de snowboard – 120 de eur (2h/zi, timp de 5 zile)

 

Am facut cam mult pe drum ( cei din din Olanda, Suedia, Norvegia, Polonia ce să mai zică), așa că la anul s-ar putea să ne orientăm spre ceva mai aproape. Ori aici aproape în Bavaria în Garmish sau în mai faimoasa Austrie.

Party like a Romanian

Mereu mi-a plăcut să fac pe gazda. De abia așteptam să plece ai mei de acasă ca să dau un party surpriză cu prietenii…surpriza evident că era la ai mei, deși mereu lăsam lună după.

Și uite că, să fii gazdă în Germania nu e cu nimic diferit să fii gazdă în România. Poate doar că invitații n-or să fie doar români și că meniul trebuie gândit încât să fie pe gustul tuturor. Dar ce să pregătești, încât să și placă, dar să fie și cât de cât tradițional. Ce-aș mai fi făcut un grătar, dacă n-ar fi trebuit să aerisesc casa o săptămână, și în plus, ce  farmec are un grătar electric? Ce mai e românesc? Salata de boef? Nu m-aș fi băgat la asta, deși mama mă tot ținea pe lângă ea să-mi arate. Piftii? {Insert here} niște râsete. Sarmale? Și cu mămăligă, nu? Ei bine, nu.

Așa că după ce-am tot căutat prin străfundurile internetului, tot experiența de la conferințe s-a dovedit de ajutor. Am reinterpretat finger food-ul și a ieșit așa:

  • brânză franțuzească cu struguri
  • bruschete cu somon și cremă de brânză aromată
  • frigarui de mozarella și roșii cherry, stropite cu ulei de măsline și busuioc
  • ouă umplute
  • mini-frigărui de mini-cârnați Cabanosi
  • chifteluțe de pui
  • stick-uri cu prosciuto și chivas
  • mini-frigărui de cașcaval
  • măsline aromate
  • legume crude (ardei, morcov, castraveti) cu sosuri (guacamole, usturoi și sos de smântână și verdețuri)
  • humus
  • bruschete de roșii

Iar la desert am avut baclava autentică de la turcul nostru preferat, și am mai făcut eu am făcut o brownie cu nucă, bomboane din compoziție de cartof și o prăjită nemțească cu brânză și ciocolată.

Și totuși sunt dezamăgită că țuica de la mamaie n-a prins atât de bine.

Minijob-ul, un job mic pentru oameni mari

În studenție am lucrat câteva luni într-un call center. Mă chema Andrea Brown, sunam în Anglia, la numere private și încercam să-i conving pe oameni să se întâlneasca cu un consultant în ipoteci. Deși oamenii erau încă destul de creduli pe vremea aia, lesne de înțeles că nu mergea prea bine. Dar măcar făceam niște bănuți de cico. Cine-ar fi crezut că după atâția ani, tot la telefon am să mă întorc. Înainte să mă bucur de priveliștea de la etajul 36, primul meu job în Germania, tot la telefon a fost…la cască, în fața unui calculator de unde citeam întrebările și notam răspunsurile.

Mergeam cu trenul…o oră bun de moțăit și la dus și la întors. Nu de puține ori mă trezeau controlorii să-mi verifice abonamentul. Toatp perioada de call center am luat-o ca pe distracție și o motivație să ies din casă cu un alt scopt decât la cumpărături sau la vreo instituție. Că de făcut averi nu putea fi vorba…Nu încă, cel puțin.

După atâta experiență de dat telefoane, nu luam nimic personal, puteam avea conversații lejere chiar dacă la un moment dat echipa era presată de team leader-i…și treaba mergea. Atât de bine încât, când le-am zis că nu vin o săptămână, m-au rugat să mă întorc. După câteva săptămâni devenisem un fel de team leader onorific pe echipa de engleză, le mai dădeam idei colegilor de cum să convingă persoanele de la telefon să le răspundă la întrebări.

Ce înseamnă minijob? Un job part-time, care nu poate fi plătit cu mai mult de 450 de euro pe luna. Toate taxele le plătește angajatorul, suma asta o iei în mână….însă….contribuțiile sociale tu le plătești. Poți opta să nu plătești la fondul de pensii, dar asigurarea de sănătate e obligatorie. Partea bună e că dacă ești pensionar, ai asigurare, deci nu mai plătești nimic. Dacă minijob-ul e singurul loc din care iei vreun venit, plătești sănătatea la nivelul unui șomer, adică 160 euro/lună. Într-un final la sfârșit de lună plăteam 160 euro asigurarea de sănătate și 176 euro abonamentul lunar de tren. Now, you do the math! Nu m-am îmbogățit, dar după câteva luni de pauză și fără să existe vreo șansă să apara un job doar cu limba engleză…a fost ca o gură de oxigen.

De ce minijob? În Germania e legal să ai un job alternativ ca să-ți suplimentezi veniturile. Poți fi student, pensionar sau angajat full time care are minijob. În plus, cele mai multe minijob-uri oferă alternativa să lucrezi în schimburi. Tocmai de asta, seara se umplea biroul de tineri de vârsta a doua. Se vorbeau toate limbile pământului acolo: germană, engleză, franceză, rusă, chineză, japoneză, olandeză, daneză etc. Firma avusese chiar în trecut și un proiect pe română. Și nu trebuia să vinzi nimic. Erau fie studii de piață, fie sondaje de satisfacție a clienților/partenerilor etc.

Ce făceam de fapt? Făceam sondaje în companii, referitoare la călătoriile de afaceri. Sunam în Anglia, Olanda, US, Canada, Africa de Sud, India, Singapore. Lucram cam 4 ore pe zi, important era să fac 52 de ore pe lună. Partea complicată apărea când dădeai sute de telefoane, vorbeai cu sute de oameni și nu toți erau deschiși să piardă 15-20 min cu un necunoscut la telefon, dar să mai și dea detalii de business despre cât cheltuie pe călătorii, unde și de ce. Dar până la urmă asta era treaba mea. Să fiu convingătoare la telefon și să-i determin să-mi răspundă la întrebări. Dacă depășeam, orele se cuantificau în lunile în care n-ar fi avut proiecte în limba engleză, cum a fost și cazul la un moment dat, când am primit bani bani restanți, stând acasă.

Până la urmă toți începem de undeva…așa a fost începutul meu pe piața muncii din Germania.

 

callcenter

În loc de bilanț

Stau într-un birou gol, pe un etaj aproape gol. Din când în când mai aud câte un coleg că trece pe culoar spre imprimanta. Când se împrăștie ceața, admir de sus zona de est a orașului, blocuri, case, copacii gri și câteva eoliene în depărtare. Sunt zile în care pare că răsar pur și simplu din nori ca-ntr-un film SF.

2015 a fost cel mai surprinzător an din cei de acum 30. Un carusel de emoții, gânduri, planuri, obiective, cu un final pus oarecum pe o traiectorie cât de cât clară și dreaptă. A început timid, într-o țară nouă, într-un oraș nou, cu dimineți lungi și somnoroase și a continuat cu teme, compuneri, fișe, conjugări și propozitii simple: “Pe mine mă cheamă Andreea și sunt din România.” Au urmat interviurile, multe din ele nereușite, conversațiile lungi pe Skype cu acasă, vacanțele noastre și dorurile alinate doar în scris.

Au fost momente în care m-a dus aprope de neputință și furie, dar mi-a și predat cea mai importantă lecție a unei vieți: “Ce-ți lipsește să fii fericită?” Nimic!

2015 a fost un an nou, cu oameni noi, experiențe noi, sentimente și trăiri noi. S-a încheiat cu un început timid de antreprenoriat și un scaun într-un birou la etajul 36. A fost un an în care am cunoscut oameni care au crezut în mine și au ținut cu dinții de CV-ul meu, care m-au încurajat să-mi deschid aripirile, oameni care ne-au devenit prieteni și alături de care construim o lume.

Pe 2016 mi-l doresc “mai nou“!

Daca 2015 ne-a găsit de mână împreună, puțin speriați de tot necunoscutul, 2016 ne va găsi tot împreună, dar mai încrezători, mai maturi și mai curajoși. Orice-ar fi, pe oriunde ne-am duce suntem împreună.

20151126_205852

Cum suntem noi…românii

Pregătesc rândurile astea de ceva vreme…fiecare liniuță a avut timp să dospească, să se dezvolte în nemulțumire sau frustare.

Nota bene: Acest articol nu este despre toți ai noștri de acasă, care sunt alături de noi chiar și virtual, nu e nici despre cei câțiva pe care i-am întâlnit aici și cu care am legat prietenii strânse și nu e nici despre românii buni, muncitori, calzi care depun eforturi susținute să se integreze în țările de adopție. Și nu are nici o legătură cu studiile sau școlile terminate. Are legătură cu educația și bunul simț.

În schimb, acest articol este despre:

  • acei ai noștri care țipă unul la altul în supermarket de peste rafturi, ca să-și completeze coșul de cumpături.
  • acei care vorbesc tare de reușesc să te sperie, la telefon sau unul cu altul, în magazine, pe stradă, în autobuz.
  • acei pe care îi auzi cum pun la cale să-ți sustragă vreo bijuterie, bucuroși probabil că fraiera nu înțelege românește. Surpriză!
  • acei care vând vise și apoi zdrobesc cu bocanul și ultima fărâmă de speranță pentru o viață mai bună. Nu știu cum se face, dar marea majoritate a cazurilor cu români lăsați ai nimănui în Germania, cel puțin, are la mijloc companii românești. Dacă tu ești în stare să-l înșeli pe unul de-al tău, de ce te-ai aștepta ca alții să fie cinstiți cu tine?
  • acei care și-ar tăia mai degrabă o mână decât să te ajute cu un sfat. Și daca cumva o fac, ai să le vezi mina care te face să le zici mulțumesc pentru deranj, mai bine ma chinui eu aici.
  • acei ai noștri care la ora 1:00 behaie pe balcon și sparg semințe între dinți. Dacă locuiam într-un bloc cu mai mulți nemți, sigur conaționalii ar fi dat niște declarații la poliție.

Rândurile astea se adresează și celor care folosesc grupurile de pe Facebook pentru a share-ui poze cu pisici, femei, mașini sau flori. Doamne Ferește să împătășească și cu alții informații utile, sfaturi, recomandări…e mai ușor o vorbă de duh și o poza cu-o pisică. Și mă mir de ce articole de-ale mele cu unul două sfaturi sunt atât de apreciate.

Ce-ar fi dacă măcar o dată pe săptămână fiecare membru din grup ar posta o informație utilă? De exemplu: știai că după 7 seara pot circula 2 persoane pe același abonament de transport în comun?

 

Și uite așa ușor poți să-ți dai seama foarte ușor de ce nu cred că vom ajunge vreodată să fim o comunitate, ci mai degrabă o populație legată de o limbă. Va mai dura până splina și ficatul vor putea lua o pauză și vor ajunge să se bucure de o viață sănătoasă. Și caprele vor putea paște în tihnă.

Cum să călătorești ieftin prin Germania

Nemții sunt renumiți pentru autostrăzile de 4 benzi pe sens și libertatea de a circula fără limită de viteză. Au aproape 13.000 de km de Autobahn. În același timp, sunt renumiți și pentru rețeaua feroviară și a lor DB (Deutsche Bahn). E clar că dacă ai de ales să călătorești prin țară, mașina e ce mai bună opțiune. Dar dacă n-ai mașină ce faci?

Datorită colegei de la cursul de germană, Sheetal, o indiancă mică de înlățime, software developer de meserie, am aflat despre FlixBus.de. O companie de transport care conectează toate Germania și ajunge chiar și dincolo de granițe. Când trenul e costisitor, și în cele mai multe cazuri chiar e, autocarele FlixBus sunt cea mai bună variantă. Pentru un drum de 1h, Frankfurt – Heidelberg am plătit 15 euro (dus-întors), în timp ce trenul ar fi fost 50 euro.

Un drum cu autocarul se poate dovedi super convenabil în special dacă ajungi în Germania cu un zbor low cost din București, în orașe mai puțin turistice. Ar fi și păcat să nu profiți.

Exemple:

Nuremberg – Heidelberg 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Frankfurt 22 euro (dus-întors)

Nuremberg – Munchen 10 euro (dus-întors)

Stuttgart – Karslruhe 10 euro (dus-întors)

Dortmund – Frankfurt 30 de euro (dus-întors)

Dortmund – Koln 10 euro (dus-întors)

și chiar

Dortmund – Amsterdam 30 euro (dus-întors)

Rezervările se pot face online pe FlixBus.de și plata prin PayPal. Punctele de plecare și sosire sunt în gările mari ale orașelor. Autocarele sunt moderne, dotate cu aer condiționat, seviciu la bord contra cost. Poți cumpăra sandvișuri, biscuiți, suc sau apă. Le-aș compara cu un zbor low cost pe roți. Pentru o persoană scundă ai suficient loc la picioare, iar pentru cei mai înalți recomand locul de la culoar. Și nu uita să-ți activezi cheia de internet gratuit. Așa un drum de 4-5 ore o să treacă mult mai ușor.

Și cel mai important, poți merge liniștit la toaleta fără să aștepți următoarea oprire la benzinărie.

 

Cover photo credits: https://www.facebook.com/FlixBus

Prețuri de Germania

Conform Eurostat, în 2014 salariul mediu net în Germania era de 2054 Euro. E un calcul mediu pentru ca aici negocierile salariale se duc la nivel de salariu brut. Ajungi să plătești taxe mai mari sau mai mici în funcție de clasa de taxare în care te afli, în funcție de statutul marital. Ești necăsătorit, plătești taxe mai mari. Cele mai mari. Ești căsătorit și tu ai salariul cel mai mare, altă clasă de taxare și tot așa, toate variantele. În Germania nu este acceptată căsătoria între persoane de același sex, dar cu toate astea recunosc parteneriatul civil ce aduce taxe mai mici pentru cei doi. Tocmai de asta, acum se dorește introducerea parteneriatului civil și pentru cuplurile heterosexuale, pentru a scapă de taxele atât de mari.

Cu toate taxele și costurile mari pentru anumite servicii, prețurile pentru coșul zilnic sunt similare celor din România. Am luat în calcul prețurile medii pentru alimenetele de bază. Evident că variantele bio sunt sensibil mai scumpe, evident că există branduri consacrate care îți cer să scoți mai mulți bani din buzunar. Lista de cumpărături arată cam așa:

  • 10 ouă – 0.99 euro
  • Unt – 0.99 euro
  • Lapte 1.5% grăsime – 0.55 euro (+4 cenți pentru 3.5% grăsime)
  • Pâine neagră – 1.69 euro (nouă ne cam ajunge 4-5 zile)
  • 1 pui de 1kg – 4.49 euro
  • 1kg carne de porc feliata, pentru grătar – 6.98 euro
  • 1l ulei – 1.29 euro
  • 1 kg de pulpe de pui – 2.54 euro
  • 800g somon congelat – 3.89 euro
  • legătură de legume pentru supă (morcov, pătrunjel, țelină, praz) – 1.49 euro
  • 1kg morcovi – 1.49 euro
  • 1kg de vinete – 2.99 euro
  • 1kg zucchini – 2.99 euro
  • 1 caserolă de ciuperci – 1.79 euro
  • 1 broccoli – 1.26 euro
  • 1kg ceapă – 1.49 euro
  • 1kg roșii – 1.59 euro
  • Salată verde – 0.79 euro
  • 1 lămâie – 0.39 euro
  • 1kg banane – 1.69 euro
  • 1 kivi – 0.39 euro
  • 1kg mere – 1.49 euro
  • Sos paste Barilla – 1.99 euro
  • Paste – de la 0.49 euro (în funcție de marcă)
  • Mozzarella – 0.55 euro (cam pentru doua porții)
  • Roșii întregi în sos – 1.25 euro
  • 2l Pepsi – 1.29 euro (+0.25 euro sticla)
  • Fusecuri asortate – 0.99 euro
  • Cutie cereale – 0.95 euro
  • 1kg înghețată – 1.99 euro
  • Eșență de rom – 0.49 euro
  • Zahăr vanilat – 0.25 euro
  • 1kg făină – 0.32 euro
  • Pizza Ristorante congelată – 1.99 euro
  • Baghetă cu unt și ierburi aromate congelată – 0.59 euro
  • 1 cutie de ceai – 1.79 euro
  • Vin Italienesc (alb, roșu, rose) – 2.59 euro

Photo credits https://www.facebook.com/Rewe

2 luni, 2 săptămâni și 2 zile în Germania

Chiar și Moromete avea o relație specială cu timpul. Eu de ce n-aș avea? Uitându-mă acum pe calendar, îmi dau seama că primele luni din noua viață au trecut pe lângă mine ca un tren ICE. Totul e nou – țara, oamenii, supermarketurile, lipsa și dorul rutinei din țară…dar și entuziasmul descoperirii. Aflu lucruri noi despre mine și despre ei în fiecare zi. Ce-am aflat despre ei până acum:

  • Ordinea, disciplina, punctualitatea la nemți….au rămas proverbiale. Și pentru ca nu vreau sa vorbesc în termeni abstracți, am și exemple. Se făcea că ne sună cei de la O2 să ne spună că va veni cineva să verifice liniile telefonice “mâine” între 12:00 și 16:00. Așadar, no going out. Se face 2, se face 3, se face 3:30, 3:45, 4. Tot timpul asta n-am părăsit perimetrul ușii de la intrare. Când să-mi văd de treabă că nu mai vine nimeni, sună omu’ de la telefoane. Era 16:15. Întâmplarea, întâmplărilor vine de la…Poștă. Nemții au o pasiune pentru poștă. Totul la ei se trimite prin poștă, de la acte trimise de diverse instituții, carduri de sănătate, sau contracte. În povestea de față se făcea că printr-o conjunctură fericită, zic eu acum, aflu că nu primesc nimic prin poștă. Mă duc la oficiul poștal de lângă noi, unde oamenii mă înțeleg, dar n-au cum să mă ajute. M-ar fi sfătuit să mă duc să vorbesc cu poștașii direct, dar nu prea știu engleză. Imi dau totuși un număr de hotline unde primesc un sfat genial. Cum de nu mă gândisem și eu până atunci…să-i contactez pe toți cei care mi-au trimis scrisori, să vorbească la poștă, poșta să le returneze scrisorile mele și apoi sa le retrimită. Noroc că am pândit poștașul într-o dimineață, care Doamne-Ajută vorbea engleză și măcar am primit una din hârtiile importante. Pentru restul…trebuie să mai fac cercetări.
  • Biciclistul e regele șoselelor. Toată lumea e pe bicicletă. Tineri, bătrâni, mame cu copii, cu scăunele sau acariciuri atașate în care odrasla doarme. Ai bicicletă, ai respect în trafic. Ai pista ta, fie separat pe o zonă de trotuar, fie pista e direct pe șosea. La semafor vei avea mereu prioritate și n-o să cam vezi claxoane de la șoferi că n-ai plecat în secunda -1 de când s-a făcut verde.
  • Nemților le plac mașinile.…mașini puternice, producție internă. Sunt pline șoselele de BMW-uri și Mercedes-uri. Ultimele generații, scumpe, bine întreținute. Și pentru că le plac mașinile, le și place să fie civilizați în trafic. Sunt răbdători, calmi și nu claxonează decât când e nevoie. De asta sunt și atat de multe femei în trafic. Tinere, în vârstă, aranjate sau nu, la volanul unui SUV sau al unui Mini.
  • Nemților le place odihna. Și uite așa duminica supermakaturile și mall-urile sunt închise. Mai rămân dechise benzinăriile și câteva restaurante prin centru. Și iată cum sâmbăta toată lumea e pe Straße, la mall, la Ikea sau la supermarket.
  • Toată lumea aleargă. Pe frig, pe ploaie, în pauza de prânz, dimineața sau spre seară, expați sau nemți get beget, în grupuri, sau singuri, tineri sau cărunți. Și pe toți ai să-i găsești pe râu.
  • Nu pleci niciodată de acasă fără umbrelă. Umbrela e cel mai chic accesoriu în Frankurt. Ai să ajungi să vezi soarele mai mult ca-n Londra și ploile sunt mai calde, dar ia umbrela cu tine.
  • Bio, și nu numai. La supermaket găsești de toate pentru toate buzunarele.Și nici pe ei nu i-a ocolit mania produselor bio. Dacă în supermarketuri sunt doar câteva rafturi bine semnalizate, exista și magazine dedicate în întregime produselor bio. Și nu au doar siropuri și dulciuri. Au de toate: cârnați bio, pizza congelată bio, pui bio sau biscuiți bio.
  • Benzină ieftină, autobuz scump. Benzina și motorina la pompă sunt în jur de 1 Euro și ceva. În schimb, un abonament pentru transportul în comun depășeste 80 de euro pe lună. Dar…e valabil pe orice mijloc de transport în oraș – metrou, tren, tramvai, autobuz, dacă ieși din oraș cu trenul plătești doar diferența de cost, iar după 7 seara mai poți lua pe abonamentul tău încă un adult și oricât de mulți copii și te poți aștepta ca nu de puține ori să fie respectat orarul afișat în stații. Se aude și la Metrorex?
  • Cea mai bună mâncare, e aia pe care ți-o faci acasă…sau o mănânci în restaurantele etnice – italienești, spaniole, indiene sau thailandeze. Asta dacă cumva chiar îți place varza murată caldă, alături de un cârnat uleios gătit într-o rulotă.
  • Reciclează. Ieșeam într-o zi din bloc și unul dintre sutele de vecini pe care nu-o să ajungem să-i cunoaștem vreodată, ținea cu grijă un pahar spart și mergea tacticos până la pubelele de recilat sticlă. Cutiile și cartoanele, inclusiv cele de ouă se aruncă separat în pubelele destinate exclusiv lor. Și nu mai spun de PET-uri și sticlele de la supermarket. Cumperi o sticlă de suc? Ai să vezi pe etichetă prețul + 0,25 cenți (sau cât e cazul) sticla. Bani pe care îi recuperezi dacă aduci sticlele înapoi la magazin și le reciclezi în aparatele speciale. La final primești un bon. Poți cere banii, sau îl folosești la casă.
  • Sfântul Zeil. E un fel de Champs Elysee. Magazine scumpe, magazine ieftine, McDonalds, KFC, Burger King, cârnați, muzicanți pe care îi bănuiesc a fi români, mascotele cu Mickey și Minnie cam mizerabile, vânzători de baloane sau cei care încearcă să prostească turiștii cu o foarfecă și o bucată de hârtie, standuri cu Biblii protestante. Toată lumea e acolo, inclusiv o mulțime de români care se amestecă cu polonezii, rușii, arabii sau sutele de turiști asiatici.
  • Medicul care îți intinde mâna. La propriu. Înainte să te invite să iei loc în cabinet te salută întinzând mâna. La fel și în alte instituții. Funcționarii care au un birou și nu doar un ghișeu, te primesc la ei la birou, dând mâna cu tine, politicos.
  • Știi ce înseamnă genau, știi germană. Nici chiar așa, dar oamenii aștia au o obsesie cu acest cuvând care nu înseamnă nimic altceva decât “exact”, în toate formele lui. E 12 fix? Folosești genau. Îi spui cuiva, da exact ai drepate. Folosești genau.

Acum câteva săptămâni citeam titluri că Angela Merkel a recunoscut la întâlnirea cu Iohannis că în Germania vin și mulți români bine pregătiți. Vin. Și sunt mulții din ei care deja s-au integrat foarte bine aici. Dar nu sunt vizibili. Pentru că mai tare se aude orchestra de pe Zeil sau nenea care cântă pe un pod la acordeon sau cei din supermaket care strigă printre rafturi unul la altul ce să cumpere.

Cover photo credits: http://commons.wikimedia.org/